Cercetătorii Universităţii de Stat din Pennsylvania au observat, cu ajutorul scanărilor RMN, că oasele labei piciorului (tarsiene, metatarsiene şi falange) alergătorilor de performanţă sunt cu peste 6 procente mai mari decât ale oamenilor obişnuiţi.
Scanările RMN au fost efectuate asupra picioarelor şi gleznelor unor alergători cu cel puţin trei ani de antrenamente în spate. Pe lângă lungimea pronunţată a oaselor labei piciorului, atleţii prezentau diferenţe şi la nivelul tendonului lui Ahile, acesta fiind mai scurt cu 12% decât al celorlalţi oameni.
Studiul a fost efectuat pe două grupuri de câte 8 persoane, primul grup fiind compus din alergători care participă la competiții şi care se antrenează regulat de peste trei ani, celălalt grup fiind format din oameni cu o înălţime similară, dar care nu s-au antrenat vreodată pentru alergare.
Nu se ştie încă dacă aceste diferenţe sunt datorate antrenamentelor sau dacă indică un potenţial înnăscut de a deveni alergător de performanţă.
Cert este însă că, potrivit simulărilor computerizate, aceste diferenţe oferă un avantaj în alergare, picioarele astfel structurate generând o forţă mai mare pe o perioadă mai lungă de timp.
