0
(0)

Un studiu publicat în urmă cu doi ani susţinea că cele două animale preistorice cu coarne făceau parte din aceeaşi specie, în stadii diferite de dezvoltare, Triceraptorul fiind considerat doar un pui de Torozaur. Un nou studiu al cercetătorilor Universităţii Yale aduce dovezi fosile care contrazic această teorie.

 

În cadrul studiului, publicat în revista PloS One, cercetătorii Universităţii Yale au analizat 35 de fosile de Triceraptori şi Torozauri, de vârste diferite, concluzionând că aceştia sunt într-adevăr două specii distincte.

Craniile de Torozauri prezentau o „creastă” mai lungă cu fenestrae (găuri) mari, în timp ce cele de Triceraptor aveau „creste” mai mici şi întregi.

\"(w540)

„Am analizat probele şi nu există dovezi ale legăturii între Torozauri şi Triceraptori. Am analizat zeci de cranii şi credem că dacă existau astfel de legături, le-am fi găsit” afirmă dr. Nicholas Longrich, de la Universitatea Yale.

Singura legătură între cele două specii de dinozauri este că atât fosilele de Torozauri, cât şi cele de Triceraptori au fost descoperite pe teritoriul Americii de Nord şi că în anumite situri au fost găsite doar rămăşiţe aparţinând numai uneia dintre specii.

\"(w540)

În replică, unul dintre coautorii studiului din 2010, care susţinea existenţa unei singure specii, John Scannella, de la Universitatea Montana, nu este convins de aceste argumente: „Existenţa Triceraptorilor şi Torozaurilor se suprapune atât din punct de vedere geografic, cât şi temporal; în plus, examinarea microstructurii osoase indică faptul că Torozaurii sunt mai maturi decât Triceraptorii; mai mult, există suficiente specimene cu vârste intermediare, care demonstrează tranziţia de la creasta solidă a Triceraptorilor la cea mărită şi găurită a Torozaurilor”.

\"(w540)

Ambele tabere au susţinători, unii susţinând că schimbările scheletice la dinozauri erbivori patrupezi sunt normale, alţii afirmând că unii paleontologi se grăbesc să elimine aceste creaturi „care îşi merită statutul de specie separată”, neţinând cont de forma crestelor şi fenestrae-lor Torozaurilor, care diferă de crestele Triceraptorilor.

 

Sursa

Surse Foto: PloS One, Wikipedia

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here