De la lansarea de miercuri, câteva milioane de utilizatori au descărcat gratuit noul Windows 8 Consumer Preview. Chiar şi pentru cei deja familiarizaţi cu Windows 8 de la versiunea Developers Preview, lipsa butonului ORB de pe Taskbar-ul noului sistem de operare a fost o surpriză…neplăcută, aş adăuga. Dacă totuşi vă place Windows 8, dar nu puteţi trăi fără meniul Start şi butonul ORB, iată cum le puteţi avea înapoi.
Meniul Start al Windows 8 poate fi “adus la viaţă” în două moduri:
1) Acest mod este dedicat în special nostalgicilor, care şi în Windows 7 îşi doreau un meniu Start clasic. Acest mod nu presupune instalarea unei aplicaţii terţe suplimentare.
a) Click dreapta pe Taskbar şi selectaţi Toolbars – New Toolbar.
b) Se va deschide o casetă de dialog pentru răsfoirea locaţiei dorite. În această casetă lipiţi următorul text: %ProgramData%\\Microsoft\\Windows\\Start Menu\\Programs
c) Apăsaţi Enter, apoi click pe Select Folder şi veţi observa în dreapta Taskbar-ului noul Toolbar “Programs”
d) Daţi din nou click dreapta pe Taskbar şi debifaţi “Lock Taskbar”, apoi trageţi noul Toolbar (Programs) în stânga, unde tradiţional îşi găsea locul butonul Start/ORB
2) Al doilea mod prin care puteţi recâştiga meniul Start şi de data aceasta şi butonul ORB în Windows 8 implică instalarea unei terţe aplicaţii freeware. Culmea este că această aplicaţie a fost creată pentru utilizatorii Windows XP care doreau un meniu Start în noul stil impus initial de Windows Vista şi apoi de Windows 7, dar ea funcţionează excelent şi în Windows 8.
Aplicaţia se numeşte “ViStart” şi o puteţi descărca de aici. ATENŢIE: La momentul instalării Vistart vă va întreba dacă doriţi şi instalarea unor alte aplicaţii precum “Install Manager”. Dacă nu doriţi ca acesta să fie instalat în calculatorul dumneavoastră, apăsaţi Decline în momentul în care vi se cere acordul de instalare a sa.