Klas Tybrandt, doctorand la secția de Electronică Organică din cadrul Universității Linköping, din Suedia, a dezvoltat un circuit integrat chimic, primul de acest fel realizat vreodată, capabil să interacționeze cu materialul biologic.
Grupul de cercetare al secției cu pricina a dezvoltat anterior tranzistori ionici pentru transportarea ionilor pozitivi și negativi, precum și a biomoleculelor. Acum, Tybrandt a combinat ambele tipuri de tranzistori în circuite complementare, într-un mod similar componentelor tradiționale pe bază de silicu.
Un avantaj al circuitelor chimice este acela că purtătorul de sarcină constă din substanțe chimice cu diverse funcții. Acest lucru înseamnă deschiderea unor noi posibilități de a controla și de a regla căile semnalului celular în corpul uman, prin neurotransmițători.
Spre exemplu, oamenii de știință ar putea folosi această tehnologie pentru a furniza semnale către sinapsele musculare acolo unde sistemul natural de semnalizare al organismului nu funcționează, din diverse motive.
Acest lucru este posibil deoarece circuitul chimic interacționează cu unele substanțe neurotransmițătoare comune, așa cum este acetilcolina, potrivit lui Magnus Berggren, profesor de electronică organică și lider al grupului de cercetare.
Mai mult, acum, alături de Robert Forchheimer, profesor de codificare informațională în cadrul Universității Linköping, Tybrandt a făcut următorul pas către circuite chimice care conțin și porți logice, așa cum sunt porțile NAND care permit construirea tuturor funcțiilor logice. Această relizare creează baza unei tehnologii a circuitelor complet noi, pe bază de ioni și de molecule în locul electronilor și al găurilor de electroni.