4
(1)

Un bărbat de origine thailandeză a fost arestat în timp ce încerca să introducă în țară un pachet ce conținea nu mai puțin de 54 de exemplare dintr-o specie de țestoase aflate pe cale de dispariție. Acesta intenționa să le vândă pe post de animale exotice de companie.

 

Bagajul bărbatului era înțesat cu țestoase din specia Astrochelys yniphora, o specie din care se estimează că mai există în jur de 400 de indivizi în toată lumea, ceea ce înseamnă că acesta deținea în momentul arestului peste 10% dintre reprezentanții aceleiași specii. În plus, o femeie care se ocupa cu contrabanda de animale rare a fost arestată în aceeași zi după ce s-a descoperit că avea în bagajul său 21 de țestoase din specia Astrochelys radiata, o specie aflată, de asemenea, în pragul extincției.

Afacerile cu țestoase rare sunt unele dintre cele mai înfloritoare în Thailanda, acolo unde, deși legile o interzic, există foarte mulți amatori de animale aflate pe cale de dispariție. Numai anul trecut, autoritățile thailandeze au recuperat de la contrabandiști peste 4.300 de țestoase rare pe care aceștia încercau să le comercializeze.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here