0
(0)

În ultimii trei ani, compania norvegiană Kongsberg Defence & Aerospace a dezvoltat proiectul Naval Strike Missile, una dintre cele mai agile rachete de croazieră, care va putea echipa în curând avionul de luptă invizibil american F-35 Lightning II, construit de Lockheed Martin ca parte a programului Joint Strike Missile.

 

Sofisticata rachetă cu o greutate de 400 de kg este echipată cu GPS și cu sisteme de ghidare inerțială, care îi permit să se angajeze în manevre de zbor pe deasupra oricărui tip de teren, cum ar fi linia de coastă, oceanul, sau teritoriul intracontinental.

Pentru a evita să fie detectată de radare, racheta poate naviga la altitudini foarte joase, chiar deasupra suprafeței oceanice. De asemenea, în caz de nevoie, se poate angaja, rapid și aleator, în manevre aeriene la forțe gravitaționale ridicate pentru a evita un atac în chiar ultima secundă.

O combinație dintre un sistem de căutare în infraroșu (IIR) și o bază de date încorporată asigură că focosul poate cerceta și detecta ținte aflate și la o distanță de până la 100 de mile marine (185 km), cu precizie maximă. În 2013, atunci când, poate, proiectul va fi finalizat, această rază de acțiunea s-ar putea extinde la 150 de mile nautice ( 270 km).

Nu doar vânătoarele F-35 Lightning II ale americanilor vor fi echipate cu acest tip de rachetă, ci și ambarcațiunile de război norvegiene din clasele Fridtjof Nansen și Skjold. Armata poloneză reprezintă și ea un client dornic.

În videoclipul atașat materialului se poate observa cum racheta a avut nevoie de o secundă și jumătate pentru a identifica un vas improvizat ca țintă înainte de a se lansa în aer și a-i străpunge corpul de navă ca pe hârtie, după ce și-a găsit singură drumul până la destinație.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here