ACADEMIA S&T

Programul Academia S&T este un proiect național de prelegeri și conferințe interactive de popularizare a științelor, dezvoltat de Revista Știință & Tehnică începând cu anul 2011.

Academia S&T își propune să familiarizeze elevii români cu cele mai noi descoperiri și invenții din domenii precum robotică, realitate virtuală, ecologie, astronomie, paleoantropologie, neuroștiințe sau futurologie. Mini-conferințele din cadrul Academiei S&T pun accent pe interactivitate, prezentarea informației științifice într-un limbaj prietenos, accesibil tuturor elevilor, date spectaculoase și relevante din lumea științei și tehnologiei, sesiuni de întrebări și răspunsuri, etc.

Academia S&T vine în întâmpinarea orizontului de așteptare al elevului român, căruia îi place să fie la curent cu tot ceea ce este nou în materie de dispozitive, curente tehnologice și tendințe în științe, dar nu are suficiente surse de informare în acest sens. Practic, redactorii Știință & Tehnică, dar și invitații lor, încearcă prin acest program Academia S&T să le insufle celor din școli atât viziunea, cât și dorința de excelență, care, pe lângă caracterul informativ, pot contribui într-o mare măsură la formarea viitorilor profesioniști de care societatea românească are nevoie.

Dacă ești cadru didactic, inspector școlar sau chiar elev, ne poți invita în orașul tău scriindu-ne un mail pe contact@stiintasitehnica.com cu subiectul „Academia S&T”. Te vom contacta în cel mai scurt timp pentru stabilirea detaliilor.

Ziua Academiei Române – 4 aprilie 2025 0 (0)

Academia Romana, foto acad.ro
Autoritatea Națională pentru Cercetare, precum și revista Știință & Tehnică, se alătură celor care celebrează astăzi Academia Română, o instituție emblematică pentru...

Ediția #35 a Taberei de Vară Atlantykron 5 (2)

30 iulie 2024 COMUNICAT DE PRESĂ Scurtă poveste

Programul complet al evenimentelor, conferințelor și expozițiilor la Sci+Fi Fest 2016...

scifi-fest-program-speakeri-stiinta-tehnica
Festivalul de știință și science-fiction Sci+Fi FEST anunță un program complex: pe lângă expoziții, workshop-uri sau experimente științifice pentru copii, nu vor lipsi maratoanele...

Am pornit Caravana ȘTIINȚĂ & IMAGINAȚIE 0 (0)

Caravana Știință&Imaginație
Caravana ȘTIINȚĂ&IMAGINAȚIE se lansează la București de Ziua Internațională a Matematicii și Ziua Numărului π (Pi)*. Credem că educația, cercetarea, știința, arta,...

Cel mai mare spectacol al științei vine în Buzău 0 (0)

Caravana Stiinta & Imaginatie Buzau
Caravana Știință&Imaginație vă invită în 9 și 10 iunie la un spectacol al științei în Buzău să petreceți împreună cu familia două...

Academia de vară „Samuel von Brukenthal” – Avrig 2016 0 (0)

În perioada 17-19 iulie, Academia S&T, în colaborare cu Asociația „Proiect Transilvania” și cu echipa Atlantykron, organizează tabăra neconvențională Academia de vară „Samuel von Brukenthal” –...

Premiile pentru literatură SF la Sci+Fi FEST 2017 0 (0)

premii-literatura-sf-sci-fi-fest-2017-stiinta-tehnica
Pe 1 octombrie, la Festivalul de Știință și Literatură SF Sci+Fi Fest 2017, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în atrimul Bibliotecii Naționale...

„eProfesor”, concursul Samsung și S&T care caută profesorii digitali ai anului...

samsung-eprofesor-stiinta-tehnica-1
Samsung Electronics România a lansat programul educațional pilot „eProfesor”, prin care încurajează integrarea conținutului digital în modul de predare al profesorilor, pentru ca elevii...

Jurnal de drum #MareaExpeditieAmericana 0 (0)

marea-expediie-americana-echipa-stiinta-tehnica-eclipsa-sua
Aici vă ținem la curent cu tot ceea ce face echipa Știință&Tehnică în cadrul misiunii din SUA, Marea Expediție Americană! Miercuri, 23.08.2017 La sediul Microsoft, Claudiu Andone...

„Galaxy Explorers” pregătește terenul pentru Observatorul Therme 0 (0)

UPDATE 2 Programul ”Galaxy Explorers” de la Therme București, în weekendul 4-5 iunie Sâmbătă 4 iunie, începând cu ora 19:00, clienții Therme București pot participa la o nouă sesiune...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.