Biologii studiază de zeci de ani fenomenul divizării celulelor. Totuși, mecanica acestui proces de separare și înmulțire a vieții a rămas întotdeauna un mister.
Pentru a înțelege mai bine mecanismul, specialistul în biologie celulară moleculară Daniel Gerlich, de la Institutul Federal de Tehnologie din Elveția, dimpreună cu mai mulți colegi, atât din Elveția, cât și din Germania, au cercetat atent divizarea celularea din multiple unghiuri cu ajutorul razelor de electroni.
Oamenii de știință au folosit apoi datele recoltate pentru a crea o imagine tridimensională a punții intercelulare, regiunea unde o celulă se desparte în alte două identice. Imaginea rezultată a permis observarea structurii interne a celulei, care conține micro-tuburi (roșii), dar a evidențiat și existența, necunoscută până atunci, a unor filamente (verzi) care marchează regiunea unde se manifestă diviziunea.
Potrivit lui Gerlich, următorul pas al cercetării este acela de a clarifica compoziția chimică a misterioaselor fire, precum și procesul formării lor.