Așa cum gemenii nu sunt întotdeauna identici, și ponderea lor variază de la o regiune la alta. Prin urmare, în timp ce Africa Centrală deține recordul pentru cea mai mare incidență a nașterilor de gemeni, în Asia și în America Latină acest fenomen este foarte rar întâlnit, potrivit unui nou studiu internațional, dar și bazei de date globale a gemenilor.

 

Astfel, statul central-african Benin are cea mai ridicată medie națională a numărului de gemeni, cu o valoare de 27,9 gemeni la mia de nașteri. Descoperirea este importantă în sensul deslușirii factorilor care determină acest fenomen, ce pot ține de vârsta mamei, de înălțimea și dieta acesteia, și până la factori genetici transmiși pe linie maternă, precum și diferențele de mortalitate dintre băieți și fete în anumite zone.

Oamenii de știință au creat baze de date pentru păstrarea în evidență a gemenilor în 76 de țări aflate în curs de dezvoltare, o mișcare ce era până acum posibilă doar în statele foarte dezvoltate cu o bună organizare a înregistrării nașterilor. Bazele de date în discuție conțin date privitoare la circa 2,5 milioane de nașteri, din aproape 1,4 milioane de femei, între 1987 și 2010.

În rândul țărilor aflate în dezvoltare studiate, s-a constatat o medie generală de 13,6 gemeni la 1.000 de nașteri, valoare comparabilă cu ratele intermediare din SUA, Australia și multe state ale Europei, de nouă până la 16 gemeni la mia de nașteri. Cea mai mare pondere a nașterilor de gemeni s-a constatat, însă, în Centrul Africii, cu peste 18 gemeni la o mie de nașteri.

În Benin, rata uriașă de naștere a gemenilor ar putea fi legată de grupul etnic Yoruba, care se găsește aici, dar și în Nigeria și în Togo. Prin comparație, în Asia și în America Latină, rata nașterilor de gemeni este foarte mică, de sub opt la mie. Marea excepție o reprezintă Insulele Caraibe, unde trăiesc multe persoane cu rădăcini africane – spre exemplu, în Haiti se nasc 14 gemeni la 1.000 de nou-născuți.

Cercetări anterioare au indicat că rata internațională a gemenilor identici este de 3,5 sau 4 la o mie de nașteri globale. În schimb, variațiile nașterilor de la o zonă la alta s-ar datora ratei neșterilor de gemeni fraternali/bivitelini (din doi zigoți), mai des întâlniți decât cei identici.

Un factor cheie legat de nașterea gemenilor fraternali este vârsta mamei – cu cât este mai înaintată, dar până în 38 de ani, femeia este mai susceptibilă să nască gemeni. De asemenea, numărul nașterilor anterioare uneia cu gemeni pare să joace un rol, precum și alte detalii, ca fumatul, metodele contraceptive și chiar înălțimea mamei.

Alte sutdii au demonstrat că ratele nașterilor de gemeni variază considerabili în timp în țările dezvoltate. De exemplu, în SUA, Australia și Europa, această pondere a scăzut de la circa 12 sau mai mulți gemeni la mia de nașteri în anii ’20, până la sub 10 gemeni la mie în anii ’70, crescând iar la 13-16/ 1000 în jurul anilor 2000.

Inițiala scădere și recenta creștere s-ar fi putut datora, în parte, scăderii și creșterii vârstei la care femeile au dat naștere copiilor, deși creșterea modernă ar putea avea de-a face și cu recentele tehnologii de fertilizare. Totuși, noua cercetare asupra lumii a treia nu a prezentat schimbări majore aici în intervalul studiat.

Mai mult, având în vedere că gemenii sunt susceptibili de o mai mare mortalitate în timpul sarcinii și al nașterii, numărul real al acestora ar putea fi chiar mai mare. Mai ales în Africa, acolo unde mortalitatea chiar este cea mai ridicată, ceea ce implică o rată a nașterilor de gemeni mult sporită în centrul continentului negru.

Sursa

Foto: Felix Mizioznikov |Shutterstock