Ariston Thermo anunță finalizarea proiectului „Ariston Comfort Challenge”: o casă de tip modular, inovatoare și călduroasă, construită în inima Groenlandei, pentru cercetători de la Universitatea din Copenhaga, pentru a-i ajuta pe aceștia să-și continue studiile în materie de schimbări climatice într-un spațiu confortabil, chiar și în timpul iernii polare.

Insula Disko, aflată pe coasta de Vest a Groenlandei, reprezintă terenul de lucru al echipei de cercetători de la Universitatea din Copenhaga, locul de unde aceștia colectează și examinează probe ce vizează noi descoperiri privind schimbările climaterice. Până acum, din cauza temperaturilor foarte scăzute și condițiilor meteorologice nefavorabile, desfășurarea activității mai mult de câteva zile pe teren, fără o infrastructură adecvată, nu a fost posibilă în lunile de iarnă, cel mai important sezon al anului pentru colectarea de noi date relevante în următoarele faze ale cercetării.

Acum, însă, cercetătorii au la dispoziție noua casă Ariston Comfort Zone, o construcție eco și durabilă, unde învelișul exterior a fost proiectat pentru a susține o eficiență energetică ridicată, ce asigură un consum scăzut de energie, menținând, totodată și confortul locuitorilor în cele mai dure condiții meteorologice.

Casa Ariston cuprinde o cameră de zi, un dormitor, o baie și  două camere tehnice, care pot găzdui până la șase persoane în același timp. Stâlpii și grinzile sunt vizibile în interiorul casei modulare, oferind o structură spațiului și încorporând un mobilier practic, cu design minimalist. Fiecare detaliu se află în concordanță cu stilul de amenajare,  pentru a menține nu numai o consistență absolută a calității și esteticii, ci și pentru a se potrivi perfect cerințelor și nevoilor specifice ale echipei de cercetare.

Ariston-Comfort-Zone-stiinta-tehnica-2

O casă protejată și sigură, încălzită și prevăzută cu apă caldă menajeră pentru un confort maxim, chiar și în timpul iernilor polare, nu ar fi fost posibilă fără Ariston Alteas One, centrala în condensare care beneficiază de o tehnologie de înaltă eficiență energetică. Echipamentul asigură cele mai bune performanțe cu emisii foarte reduse, ceea ce creează o experiență durabilă, caldă, inteligent conectată și eficientă, menită să ofere un confort deplin, chiar și în cele mai dificile ierni ale Groenlandei.

Prima provocare a fost aceea de a construi un kit industrializat, ce putea fi pus în funcțiune cât mai rapid și utilizat chiar și în medii foarte reci, cu vânt puternic. Etapa de planificare a fost analizată până la ultimul detaliu, ținând cont de mediul străin, necunoscut, în care s-a operat. Transportul a plecat de la sediul central de producție din Osimo și s-a îndreptat către Aaborg, în nordul Danemarcei, unde toate echipamentele au fost puse într-un container, care a înfruntat apele turbulente din Marea Arctică. Această etapă a călătoriei a durat aproximativ trei săptămâni.  Odată descărcate pe insula Disko, toate materialele au fost transportate până la locație cu un snowmobile sau chiar trase de câini.

Ariston-Comfort-Zone-stiinta-tehnica-3

Misiunea Groenlanda a reprezentat, de asemenea, o aventură imprevizibilă pentru trei instalatori Ariston, trei oameni obișnuiți, selectați printr-o campanie globală de recrutare, care au ales să-și părăsească timp de o lună viața cotidiană. Odată ajuns la destinație, echipajul Ariston a pus bazele Ariston Comfort Zone, o casă inovatoare, de tip modular, axată pe eficiență energetică și durabilitate, capabilă, totodată, să suporte cele mai extreme condiții climaterice și să maximizeze eficiența energetică atât în ​​procesul de producție, cât și în operațiunile zilnice.

Aventura a fost filmată în întregime  și este prezentată publicului sub forma unei mini-serii de documentare online prin intermediul platformei oficiale aristoncomfortchallenge.com/ro. Documentarul, format din șase episoade, prezintă povestea celor trei instalatori eroi și călătoria lor plină de peripeții în finalizarea provocării. Filmarea nu arată doar aventurile acestora la destinație, ci și viața oamenilor și cultura celor care trăiesc în peisajele înghețate ale Groenlandei.

Comentați pe Facebook