5
(1)

Puțini sunt cei care au văzut Pământul din spațiu. Am putea spune că sunt printre cei mai norocoși doar gândindu-ne câți sunt. Dintr-un total de 7 miliarde de persoane de pe întreg globul, doar 533 au ajuns până acum pe orbita planetei noastre. Iar dintre aceștia, 12 astronauți vor fi prezenți la ASTROFEST 2016, în fața voastră.

Au zburat în misiunile NASA, Roscosmos sau ESA, iar pregătirea și activitatea fiecăruia în parte a dus la o mai bună înțelegere a fenomenelor care se petrec dincolo de atmosfera protectoare. Chit că au efectuat misiuni în vehicule americane (NASA-STS), rusești (Soyuz) sau europene (ESA), spațiul elimină apartenența teritorială. În cosmos, astronauții reprezintă întreaga umanitate și nu doar un stat.

Aveți șansa să îi vedeți la ASTROFEST 2016 pe astronauții din 9 țări, toți participând la misiuni diferite, în timpuri diferite. De la eroii socialiști ai anilor ’80 până la cei care, în anii 2000, își dădeau mâna pe Stația Spațială Internațională, iată cine sunt cei 11 prieteni ai lui Dumitru-Dorin Prunariu, veniți în România pentru a celebra, alături de el, 35 de ani de la zborul său cosmic, efectuat în anul 1981.

Aleksandr Aleksandrov (Bulgaria)

1-Alexandr-AlexandrovEste cel de-al doilea cetățean bulgar care a ajuns în spațiul cosmic.

Pilot militar și doctor în științe tehnice, Aleksandrov a zburat în cosmos în 1988, cu nava Soyuz TM-5 către Stația Spațială Mir, în echipaj cu Anatoly Solovyev şi Viktor Savinykh.

Ulterior, Aleksandrov a devenit Director Adjunct al Institutului de Cercetări Cosmice al Academiei Bulgare de Ştiinţe.

Georgi Ivanov (Bulgaria)

2-Georgi-IvanovGeorgi Ivanov este primul cosmonaut bulgar. După absolvirea Școlii Militare de Aviație a devenit pilot militar, iar după câțiva ani instructor și comandant de divizie.

Ivanov a zburat în 1979 la bordul Soyuz 33, însă o avarie a motorului principal a împiedicat joncţiunea cu staţia orbitală Saliut-6. Echipajul a fost nevoit să efectueze o revenire în regim de avarie din spaţiul cosmic, ajungându-se la trecerea prin atmosferă la o suprasarcină mai mare de 9G. Nava Soyuz-33 a realizat 31 de rotaţii în jurul Terrei şi cosmonauţii au petrecut în spaţiu o zi, 23 de ore şi 1 minut.

Ivanov este director executiv al Air Sofia, o companie aeronautică privată, fiind, printre altele, și fondatorul Fundației Viitorul în Spațiu.

Jean-Pierre Haigneré (Franța)

3-haignere_jean-pierreAbsolvent al Academiei Franceze a Forțelor Aeriene, Jean-Pierre Haigneré s-a specializat ca pilot pe aproate toate tipurile de aeronave (de la avioane maritime la elicoptere).

În 1993 a petrecut 21 de zile în misiunea francezo-rusă Altair, la bordul Stației Spațiale MIR. Apoi, în 1999, Haigneré a devenit primul cosmonaut non-rus care urma să fie lansat în spațiu cu o rachetă Soyuz. Pe stația MIR, a participat la programul experimental Perseus, care a durat 189 de zile – a fost cea mai lungă misiune spațială efectuată de un cosmonaut non-rus.

Actualmente este consilier principal al directorului ESA, fiind responsabil de studierea tuturor aspectelor legate de programul de zbor spațial uman Soyuz din Europa, în astroportul din Guyana Franceză.

Michel Tognini (Franța)

4-michel-TogniniLa 10 ani de la obținerea calificării ca pilot de vânătoare în cadrul Academiei Forțelor Aeriene, Tognini a urmat Școala Imperială de piloți de încercare, devenind ulterior pilot șef de încercare.

A devenit astronaut al Agenției Spațiale Franceze din 1985, iar în 1992 a fost lansat prima oară în spațiu la bordul navei cosmice Soyuz TM-15. Împreună cu Anatoly Solovyev şi Serghei Avdeyev au efectuat joncţiunea cu staţia spaţială MIR, petrecând în spațiu 14 zile. A doua misiune spațială a efectuat-o în 1999, la bordul navetei Columbia, misiunea de 5 zile constând în plasarea pe orbită a observatorului în raze X Chandra.

S-a retras din activitatea de cosmonaut activ în 2003, rămânând în cadrul ESA până în 2011. Trăiește la Paris, unde participă la studii în domeniul explorării spaţiale pilotate spre planeta Marte şi spre asteroizi, ţinând în acest sens şi discursuri publice.

Reinhold Ewald (Germania)

5-EwaldDupă o scurtă carieră de asistent cercetător la Universitatea din Köln, lucrând la un proiect de radio-telescop pentru studiul materiei interstelare, a fost selecționat în grupul german de astronauți.

În 1997 a zburat cu nava cosmică Soyuz TM-25 pe stația spațială MIR, petrecând la bordul acesteia 18 zile. A efectuat experimente în domeniul ştiinţei materialelor şi biomedicinei şi a desfăşurat teste operaţionale în vederea pregătirii pentru Staţia Spaţială Internaţională.

În 2006, în calitate de director de operațiuni al ESA, a supravegheat operaţiunile de pregătire şi de zbor pentru prima misiune de lungă durata a unui astronaut ESA pe Staţia Spaţială Internaţională, misiunea Astrolab.

Din septembrie 2015, Ewald este profesor de astronautică şi staţii spaţiale la Institutul de Sisteme pentru Zboruri Spaţiale din cadrul Universităţii din Stuttgart, ca succesor al profesorului universitar, astronaut, Ernst Messerschmid.

Gerhard Thiele (Germania)

6-Gerhard_ThieleDoctorand al Institutului de Fizica Mediului din Heidelberg, Gerhard Thiele este autor şi co-autor al unor publicaţii în domeniul geofizicii şi oceanografiei, dar şi al psihologiei. Principalele sale preocupări în activităţile de cercetare s-au axat pe circulaţia oceanelor la nivel mondial şi implicaţiile acesteia asupra dezvoltării climatice.

Încă din 1988 a fost selecționat în echipa germană de astronauți a Agenției Spațiale Germane (DLR), iar 10 ani mai târziu s-a alăturat Agenției Spațiale Europene (ESA). În 2000 a decolat în spaţiu în cadrul misiunii STS-99, Shuttle Radar Topography, misiune care a durat 11 zile, 5 ore şi 39 de minute.

Din 2010 și-a desfășurat activitatea în cadrul Institutului European de Politici Spaţiale (ESPI) din Viena, Austria, iar din 2013 a fost numit şi activează că preşedinte al biroului ESA pentru Planificarea Zborurilor cu Echipaj Uman şi a Operaţiunilor Strategice şi de promovare (HSO-K).

Helen Sharman (Marea Britanie)

7-Sharman-HelenEste o chimistă britanică, prima femeie care a zburat în spaţiu din partea Marii Britanii şi prima femeie care a păşit pe staţia spaţială rusească MIR.

În 1989, după ce a răspuns la o reclamă radio care căuta aplicanţi pentru primul zbor spaţial britanic, Sharman a fost selectată pentru misiunea Projectul Juno dintre 13.000 de participanţi. A fost selectată în urmă unui proces riguros care a ţinut cont de fondul său ştiinţific, educaţional şi aeronautic precum şi de capacitatea ei de a învaţă limbi străine.

A zburat cu nava Soyuz TM-12 în 1991, alături de astronauţii Anatoly Artsebarsky şi Sergei Krikalev, petrecând în total 8 zile în spațiu. Sharman a ajuns în spaţiu la vârsta de 27 de ani şi 11 luni, fiind a 6-a cea mai tânăra persoană la dată zborului care a părăsit atmosfera terestră.

În următorii ani a popularizat știința în programe radio și TV, dar a scris și cărți: autobiografia „Seize the Moment” în 1993, respectiv cartea pentru copii „The Space Place”.

André Kuipers (Olanda)

8-ESA_astronaut_Andre_KuipersKuipers declara că visa încă din adolescenţă să devină astronaut, iar în 2004 a devenit cel de-al doilea cetăţean olandez ajuns în spaţiul cosmic, la bordul navei Soyuz TMA-4 în cadrul misiunii DELTA, revenind pe Pământ după 11 zile.

În 2009, Kuipers a fost selectat pentru o nouă misiune pe Stația Spațială Internațională (ISS), în cadrul expedițiilor 30 și 31. Al doilea sau zbor cosmic a fost realizat în perioada 21 decembrie 2011 – 1 iulie 2012, la acea vreme misiunea reprezentând cel mai lung zbor spaţial din istoria Europei.

Din 2013 André Kuipers a fost numit ambasador al Teckniekpact, un pact tehnologic creat de guvernul olandez împreună cu industria şi sectorul educaţional, pentru a stimula tinerii să studieze discipline ştiinţifice şi tehnologice, dezvoltându-le credinţa că ei sunt cheia unui viitor durabil.

Valery Korzun (Rusia)

18-WaleriGrigorAbsolvent al Academiei Militare de Aviație Gagarin ca pilot militar clasa 1 și având peste 1.500 de ore de zbor pe 6 tipuri de avioane, Korzun a fost selectat în 1987 pentru pregătirea generală de cosmonaut. A urmat un program complex de pregătire, care a inclus antrenament pentru zborul în spațiul cosmic în calitate de comandant al navei spațiale de salvare Soyuz-TM, dar a fost pregătit și pentru a zbura la bordul complexului orbital MIR.

Prima misiune în spaţiul cosmic a fost în 1996, la bordul navei cosmice Soyuz TM-24 şi statiei spatiale MIR, alături de prima femeie din Franța care a ajuns în Cosmos, Claudie Andre-Deshaus. A doua misiune a avut loc în 2002, Korzun fiind comandantul misiunii la bordul navetei spaţiale Endeavour, care a făcut joncțiunea cu Stația Spațială Internațională.

În total, timpul petrecut în spațiu de Valery Korzun a depășit 381 de zile. În prezent este comandantul detașamentului de cosmonauți din Centrul de Pregătire a Cosmonauților Iuri Gagarin din Orașelul Stelar.

Richard Richards (SUA)

10-RichardsLa un an după ce a absolvit Universitatea din Missouri, în 1970, Richards a primit calificarea de aviator naval. Experienţa să de zbor include peste 5.300 de ore pe 16 tipuri diferite de avioane, iar în anul 1980 a fost declarat de către Centrul Naval de Încercări în Zbor (Naval Air Test Center) drept Pilotul de Încercare al anului.

În 1980 a fost selecţionat de către NASA drept candidat astronaut, devenind apt pentru misiuni spaţiale în 1981. A zburat în cosmos de patru ori în misiunile: STS-28 (august 1989), STS-41 (octombrie 1990), STS-50 (iunie-iulie 1992) şi STS-64 (septembrie 1994), totalizând în spaţiu 33 zile, 21 ore, 32 minute şi 15 secunde.

În 1995 a fost director de misiune/manager în a doua misiune de mentenanţă a telescopului Hubble (STS-82), iar în 1997 i-a fost încredinţată poziţia de manager în cadrul Programului de integrare al navetei spaţiale. În 1998 a părăsit NASA pentru a se alătura companiei Boeing de unde s-a pensionat în 2007.

Bertalan Farkas (Ungaria)

11-farkas_bertalanÎn 1978, Farkas s-a oferit voluntar în calitate de candidat cosmonaut, fiind selecţionat în cadrul programului internaţional Intercosmos și devenind, astfel, primul cosmonaut ungur.

În 1980, alături de cosmonautul rus Valeri Kubasov, a zburat în cosmos la bordul navei cosmice Soyuz 36. Zborul cosmic al lui Farkas a durat 7 zile, 20 de ore şi 45 de minute, realizând 124 de rotaţii în jurul Pământului.

În viaţa militară Farkas a înaintat până la gradul de general de brigadă, fiind o perioadă scurtă ataşatul militar al Ungariei în SUA. Este membru al Forumului Democratic Maghiar, candidând din partea acestei formațiuni politice în 2006.

Dumitru-Dorin Prunariu (România)

17-DumitruDorinPrunariuAbsolvent al Facultății de Inginerie Aerospatială din cadrul Universității Politehnica din Bucuresti și deținând un doctorat în domeniul dinamicii zborului cosmic, Prunariu a realizat în mai 1981 un zbor cosmic cu durata de 8 zile la bordul navei cosmice Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6.

Dumitru-Dorin Prunariu lucrează în calitate de expert în cadrul Asociației Române pentru Tehnologii Spațiale și Industrie – ROMSPACE, fiind și membru în Consiliul de administrație al Agenției Spațiale Române. Prunariu este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE).

Din 2010 Prunariu exercită funcția de președinte al ASE Europa (reales pentru încă 3 ani în 2014), iar in perioada 2011-2014 a servit ca presedinte ales al ASE International. Din anul 2005 el este, de asemenea, membru al Comitetului ASE pentru studierea corpurilor cerești cu potential de impact cu Pământul (Near Earth Objects).

Prunariu a exercitat funcția de președinte ales al Comitetului ONU pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (COPUOS) în perioada iunie 2010-iunie 2012.

Alți invitați la ASTRO FEST 2016

Grigorij Richters (Germania)

16-Richters-GrigorijNăscut pe 21 mai 1987, Richters este regizor, activist și producător. A regizat filmul 51 Degrees North și co-fondat mișcarea de conștientizare Asteroid Day împreuna cu astrofizicianul și chitarist al formației Queen, Brian May.

Și-a filmat și produs primul documentar la vârsta de 11 ani. Practic, a făcut filme încă de când a putut ține în mână o cameră.

În 2003 s-a mutat în Marea Britanie unde a studiat la Hurtwood College. În 2006 a regizat un scurt-metraj, Imagine, în timp ce studia regia sub aripa lui Milos Forman. S-a mutat la New York în 2007.

Andy Turnage (SUA)

12-turnageAndrew (Andy) Turnage este Director Executiv al Asociației de Exploratori Spațiali – USA (ASE–SUA) din mai 1995. În calitate de Director Executiv, Andy este responsabil de conducerea, dezvoltarea și operațiunile segmentului American al ASE. Susține de asemenea Comitetul Executiv Internațional al ASE și este responsabil de operațiunile international ale organizației.

Turnage a primit diploma de licență în 1988 de la Universitatea California din San Diego. În urma unui program lingvistic intensiv la Institutul Energetic din Moscova, a primit diploma de licență în limba rusă și a efectuat Studii Est-Europene de la Universitatea George Washington din Washington, DC. Turnage vorbește fluent limba rusă.

Nu ratați întâlnirea cu
Dumitru Prunariu
la ASTRO FEST 2016
în weekendul 14-15 mai 2016!

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?