Cele două sonde gemene ale Agenţiei Spaţiale Americane, GRAIL A şi B, au fost lansate în data de 8 septembrie a.c., având drept obiective măsurarea gravitaţiei satelitului nostru natural, cartografierea interiorului său şi furnizarea de date cu privire la modul de formare al acestuia şi al Terrei.

 

În ajunul Anului Nou, cele două sonde NASA vor fi puse pe orbita Lunii, în cele peste trei luni de la lansare, sondele GRAIL (Gravity Recovery and Interior Laboratory) A şi B, alimentate de puterea solară, străbătând distanţa pe care misiunile Apollo au parcurs-o în numai trei zile.

Cercetătorul şef al misiunii, Maria Zuber, de la Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT), susţine că „ambele sonde au funcţionat ireproşabil de la lansare”, însă surprize neplăcute pot apărea oricând, conducătorul proiectului în valoare de 496 milioane $, David Lehman de la NASA Jet Propulsion Laboratory, exprimându-şi emoţiile în legătură cu punerea sondelor pe orbită: „razele cosmice ar putea provoca interferenţe în funcţionarea motoarelor celor două sonde, astfel că există riscul punerii lor pe o orbită greşită”.

Odată puse pe orbita selenară, sondele GRAIL vor zbura în formaţie timp de două luni în jurul Lunii până vor ajunge la o distanţă de 56 de km de suprafaţa satelitului natural, iar la începutul lunii martie vor începe prelevarea de date.

Acest zbor în jurul Lunii va ajuta la măsurarea gravitaţiei selenare – schimbările în câmpul gravitaţional al Lunii vor provoca accelerarea sau încetinirea sondelor, distanţa dintre ele (cifrată în mod normal la 200 km) modificându-se în consecinţă. Semnalele radio emise de sonde vor măsura aceste schimbări, în acest mod putându-se estima câmpul gravitaţional.

Pe baza acestor estimări, cercetătorii vor deduce ce se află sub suprafaţa satelitului şi vor încerca să înţeleagă de ce faţa nevăzută a Lunii este mai neuniformă.

Ed Weiler, reprezentant al NASA, numeşte misiunea GRAIL „o călătorie spre centrul Lunii…vom învăţa mai multe despre interiorul satelitului decât am făcut-o cu toate celelalte misiuni selenare”, Maria Zuber susţinând că „interiorul Lunii va fi cartografiat de 100 până la 1000 de ori mai bine decât a până acum”.

Toate aceste măsurători vor ajuta cercetătorii să înţeleagă evoluţia Lunii în ultimii 4 miliarde de ani şi vor da răspunsul la întrebări precum cele legate de compoziţia miezului satelitului: dacă este din fier sau din oxid de titan.

Zuber speră totodată că descoperirile ce vor fi realizate vor lămuri şi problema existenţei în trecut a unei a 2-a Luni.

Măsurarea gravitaţiei selenare este crucială pentru viitoarele misiuni pe Lună, ea nefiind egală pe toată suprafaţa Lunii – după aflarea acestor informaţii, locurile propice aselenizării fiind mult mai uşor de identificat.

Sursa