Majoritatea membrilor societății noastre moderne consideră că economia mondială nu poate exista fără combustibili fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale). Este, însă, o percepție absolut eronată, iar conceptele pe care le voi explica în acest material cu siguranță vă vor face să vă schimbați radical părerea despre lumea în care trăim.
Timp de peste un secol și jumătate, societatea umană a evoluat galopant, bazându-se pe exploatarea și utilizarea cărbunilor, petrolului și gazelor naturale. Însă tot galopant a crescut și poluarea cauzată de arderea acestor combustibili fosili.
Din păcate, efectele poluării au început să se facă simțite cu o întârziere de câteva decenii. Iar acum, pe măsură ce realizăm că poluarea ne amenință însăși existența pe această planetă, ne apropiem de probabil cea mai gravă criză existențială a omenirii. Cum se întâmplă de obicei în preajma unor momente de criză, apar controverse între vizionari și sceptici, conflictul fiind alimentat de diverse entități care au interesul să întârzie cât mai mult criza, deși știu că este inevitabilă.
Concret, în cazul omenirii rolul vizionarilor este jucat în principal de oamenii de știință din domeniul climatologiei și al studiului biosferei, care au tras semnale încă de acum aproape 50 de ani privind efectele nocive ale activității industriale asupra mediului și sănătății oamenilor. Evident, din tabăra adversă fac parte așa-numiții climato-sceptici (sau, mai degrabă, climato-negaționiști), care nu acceptă argumentele specialiștilor și care, de regulă, au interesul de a proteja afacerile care produc poluare chiar și prin „mijloace neortodoxe”, de genul dezinformării publicului neutru sau decredibilizării prin orice mijloace a specialiștilor anti-poluare (vezi cazul „Climategate”).
Tot acest „duel” are loc pe fondul unui sistem economic din ce în ce mai dinamic, dublat de o presiune din ce în ce mai mare asupra resurselor (hrană, apă, energie) din cauza creșterii rapide a populației planetei. Într-un sistem finit de resuse, consumul nu poate continua la infinit, deci trebuie spus la un moment dat „stop joc!”. Iar actualul joc economic are câteva puncte nevralgice, care, odată înțelese, pot schimba fundamental viziunea, chiar și în cazul celor care neagă influența umană asupra schimbărilor climatice.
Carbon Budget
„Bugetul de carbon” ne arată cât ne mai permitem să poluăm (ce cantitate de CO2 mai putem emite în atmosferă) pentru a nu depăși o anumită limită a creșterii temperaturii medii globale. Primele rapoarte anuale „Global Carbon Budget” au început să fie date publicității încă din 2005, de către organizația Global Carbon Project (care a fost înființată în 2001 cu scopul de a cuantifica emisiile de carbon și a identifica sursele acestora), însă de-abia din 2013 au devenit rapoarte oficiale IPCC (Intergovernamental Panel on Climate Change, organism înființat de Națiunile Unite pentru a cerceta schimbările climatice).
Ce face IPCC? Bazându-se pe diversele modele care simulează evoluția încălzirii globale, rapoartele „carbon budget” estimează probabilistic în ce an se va depăși o anumită valoare-limită a temperaturii medii globale, față de perioada pre-industrială (înainte de anii 1870). Sunt analizate trei scenarii, cu limite de 1,5°C, 2°C, respectiv 3°C. Nu intru acum în explicații detaliate despre aceste scenarii, care au în spate metodologii complexe de calcul și un volum imens de date.
Începând cu 2011, specialiștii IPCC au calculat că omenirea mai poate „arunca” în atmosferă circa 400 miliarde tone CO2 până când temperatura medie globală va deveni cu adevărat alarmantă (deci „bugetul de carbon” se cifra la 400 gigatone CO2). Între 2011 și 2015 emisiile de CO2 au fost de aproape 200 miliarde tone, iar din 2015 s-a remarcat o scădere sensibilă a emisiilor de CO2, acestea coborând sub 40 miliarde tone pe an.
Ceea ce înseamnă că, dacă trendul poluării va continua în același stil, cel târziu în 2021 vom depăși creșterea de 1,5°C față de perioada pre-industrială. Iar limita de 2°C (considerată crucială pentru existența societății actuale) ar urma să fie atinsă în cel mult 20 de ani. Deci prin 2035, deși națiunile lumii și-au luat angajamentul să întârzie o asemenea creștere a temperaturii medii globale până în 2100!
Valoarea de 400 gigatone CO2 reprezintă „bugetul de carbon” mai pesimist. Versiunea mai optimistă ne arată o valoare de aproape 600 gigatone și un interval de timp de aproape 50 de ani până când vom ajunge la deja celebra limită de 2°C (de reținut, totuși, că varianta optimistă are o probabilitate mai redusă să se întâmple decât cea pesimistă). lar acum e cazul să trecem la…
Carbon Bubble
Poate părea ilar să vorbim despre o „bulă a carbonului”. Însă, dacă nu ați uitat, una dintre cauzele marii crize economice mondiale din 2008 a fost o foarte serioasă „bulă imobiliară”: supraevaluarea proprietăților a dus inevitabil la un lanț de probleme în economie. Pentru că economia nu este altceva decât un eșafodaj sensibil de speculații privind valoarea bunurilor și serviciilor. lar cine înțelege acest joc speculativ (în general, cine lucrează în domeniul bancar și bursier) câștigă; cine nu, pierde.
Companiile din domeniul combustibililor fosili fac parte din prima categorie. lar unele au ajuns chiar în poziția de a controla acest joc speculativ, pentru a-și crește cât mai mult valoarea de piață: cu cât valorezi mai mult, cu atât atragi mai mulți investitori, deci ai la dispoziție mai mulți bani pe care să-i investești în vederea obținerii de profituri cât mai mari (de preferat într-un viitor cât mai scurt).
Și pe ce se bazează valoarea companiilor din domeniul Big Oil, dacă nu pe valoarea… zăcămintelor de cărbuni, petrol și gaze naturale pe care le exploatează. Dar, mai ales, pe a zăcămintelor pe care intenționează să le exploateze în viitor. lar aici ajungem la o schemă economică de-a dreptul diabolică: „carbon bubble”.
Organizația „Carbon Tracker Initiative” a calculat care sunt rezervele pe care le dețin, pe plan mondial, companiile private și de stat din domeniul combustibililor fosili. Ei bine, dacă am utiliza toate aceste rezerve, am emite în atmosferă aproape 2.800 gigatone de CO2 (2.800.000.000.000 de tone!). De circa 4,5 ori mai mult decât „bugetul de carbon” optimist, sau de 7 ori mai mult decât cel pesimist.
Făcând o paralelă, gândiți-vă la un șofer care conduce cu o alcoolemie de 4,5 ori sau de 7 ori mai mare decat limita legală… Nu e doar ilegal, ci de-a dreptul revoltător, nu-i așa? Ei bine, nu și pentru companiile Big Oil, a căror valoare la bursă constă în principal din aceste rezerve. Pe care este evident că nu ne permitem să le exploatăm dacă vrem să mai existăm.
De fapt, cu ocazia Acordului de la Paris, națiunile lumii au ajuns la concluzia că trebuie să lăsăm neatinse cel puțin 80% din resursele de hidrocarburi descoperite până acum pentru a evita depășirea limitei de 2°C. Ceea ce înseamnă că aceste resurse… nu mai au valoare! În bani, asta înseamnă că valoarea companiilor din domeniul combustibililor fosili este supraevaluată cu cel puțin 27 de trilioane de dolari (27.000.000.000.000 USD).
Aceasta este esența „bulei de carbon”: diferența imensă între valoarea reală a companiilor și valoarea promisă. Cu cât acest lucru este înțeles de mai multă lume (în special de către investitori), cu atât mai repede ne apropiem de momentul în care se va sparge bula – ceea ce invariabil va duce și la un nou șoc în economia mondială, cu ravagiile de rigoare în societate. Totuși, omenirea are șanse mari să supraviețuiască cu brio, ba chiar să învețe o lecție extrem de importantă.
Pe de altă parte, cu cât tergiversăm mai mult implementarea unor politici adecvate anti-poluare, care să transforme cât mai repede economia într-una de tip „zero emisii” (deci care să nu utilizeze combustibili fosili), cu atât mai rapid ne apropiem de un foarte probabil moment de colaps al societății umane, din cauza schimbărilor climatice virulente la care nu suntem pregătiți să ne adaptăm. Caz în care omenirea are șanse infime de supraviețuire, nefiind exclusă chiar o extincție a speciei umane.
E clară situația? Vă asigur că acționarii companiilor din domeniul combustibililor fosili sunt la curent cu această dilemă. De aceea, pe lângă încurajarea climato-negativiștilor și folosirea diverselor mijloace de dezinformare, Big Oil încearcă să mai câștige timp cu un nou as din mânecă.
Carbon Capture
În acest mileniu al III-lea a început să se facă din ce în ce mai auzită sintagma „captarea carbonului”. Totul a pornit de la o ipoteză interesantă: dacă surplusul de carbon emis în atmosferă (din cauza poluării umane) duce la accelerarea fenomenului de încălzire globală, oare extragerea acestui carbon nu ar putea încetini schimbările climatice, astfel încât să avem timp să găsim soluții pentru a le înțelege și a ne adapta noilor condiții?
Într-un articol recent chiar am abordat câteva idei din sfera decarbonizării, unele dintre ele cu un potențial extraordinar.
Ei bine, din perspectiva Big Oil, tehnologiile de tip „carbon capture” reprezintă o soluție rezonabilă pentru ținerea sub control a poluării, dar mai mult pentru a le permite acestor companii poluante să își desfășoare în continuare activitatea extrem de profitabilă. Singura problemă: aceste tehnologii trebuie să fie capabile să extragă din atmosferă cel puțin la fel de mult CO2 pe cât este emis prin arderea combustibililor fosili.
Cum concentrația de CO2 în atmosferă a depășit deja 400 ppm (parts per million), ceea ce e cu 30% mai mult decât în ultimele milioane de ani, Big Oil au nevoie de multă imaginație și inovație, foarte mult noroc și extrem de mulți bani. Cam cât de mulți bani credeți?
Ei bine, calculele specialiștilor arată că, pentru a anula poluarea produsă în ultimii 150 de ani, ar fi nevoie să eliminăm din atmosferă circa 1.200 gigatone CO2. Nu discutăm acum de cât timp ar fi nevoie pentru așa ceva (dacă presupunem, prin absurd, că putem decarboniza anual circa 40 gigatone CO2, deci poluarea pe care o producem într-un an, am avea nevoie de vreo 30 de ani…).
Costul aferent pentru a capta și sechestra cumva această cantitate impresionantă de carbon (1.200.000.000.000 tone CO2!) s-ar ridica la circa 150 trilioane USD.
Vorbim de o sumă de 5,5 ori mai mare decât așa-zisa valoare a zăcămintelor de combustibili fosili încă neatinse. Sau, ca să fie mai clar, dublul produsului intern brut global! Toate companiile din domeniul cărbunilor, petrolului și gazelor naturale, puse la un loc, nu ar putea susține o asemenea cheltuială gigantică. Pe lângă care să continue cu exploatarea și utilizarea combustibililor fosili.
Totuși, matematic ar fi posibil dacă toată omenirea ar contribui la acest efort tehnologic. Cu alte cuvinte, dacă aceste companii din domeniul Big Oil ar fi subvenționate pentru a-și continua activitatea și a încerca să țină sub control poluarea.
Dar, stați puțin, subvenționarea acestor companii deja se întâmplă, depășind 100 de miliarde de dolari anual. Asta în timp ce FMI a esimat costurile externalizate ale poluării (afectarea productivității, distrugerea mediului sau milioanele de morți premature și sutele de milioane de afecțiuni și boli care lovesc anual populația planetei) la vreo 5 trilioane de dolari anual!
Sorry, Big Oil
Sincer, nu cred că e cazul să trag eu vreo concluzie. Consider că v-am dat destule date și argumente pentru a înțelege cum stăm. Eventual pot remarca umorul situației: nu eforturile disperate ale ecologiștilor, nici încercările politicienilor de a împăca și capra și varza ori conștiința acționarilor companiilor din domeniul „fossil fuels” vor duce la sucombarea acestei industrii poluante. Ci pur și simplu logica economică.
Fenomenul „divest fossil fuels” („renunțați la combustibilii fosili”) începe să capete amploare printre investitori și asiguratori, deci e doar o problemă de timp până la schimbarea mult-așteptată. Să sperăm că nu un timp prea lung, altfel tot ce am spus aici este inutil.
