3.2
(5)

Romano-catolicii şi protestanţii au sărbătorit ieri  Paştele, iar creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici îl vor sărbători duminica aceasta. Tradiţia spune însă, indiferent de rit, că de Paşte iepuraşul aduce cadouri celor mici, chiar dacă nu există vreo referire în Biblie la acest obicei.

 

De fapt, nu există vreo legătură între iepuri şi ouă sau între Învierea lui Iisus şi simpaticele creaturi. Se pare că Iepurele Pascal are rădăcini păgâne. Obiceiuri precum iepurele care aduce cadouri, făceau parte din sarbătorire Paştelui, ca un altfel de sărbătoare decât cea creştină de celebrare a Învierii.

Potrivit cercetătorilor de la Centrul pentru Literatură şi Cultură a Copiilor al Universităţii din Florida, originea Iepuraşului de Paşte ar fi undeva în secolul al 13-lea, într-o Germanie pre-creştină, în care locuitorii încă se închinau la zei şi zeiţe. Zeiţa teutoană Eostra (cel mai probabil derivata din numele zeiței grecești  și feniciene a fertilității, Astarte) era zeiţa primăverii şi a fertiliăţii, de Echinocţiul de Primăvară fiind organizate petreceri şi sărbători în cinstea sa, numite Osterhase (Oster, de la numele zeiței Eostra, desemnând Paşte în limba germană, de la care a derivat și englezescul Easter). Simbolul zeiţei era iepurele, având în vedere rata repdrocutivă impresionantă a acestor animale.

\"(w540)

Primăvara reprezintă totodată o viaţă nouă şi renaşterea, iar ouăle erau un simbol antic al fertilităţii. Potrivit History.com, ouăle Pascale reprezintă Învierea Domnului. Totuşi, această asociere a apărut mai târziu, când catolicismul a devenit principalul cult religios în Germania în secolul 15, preluând o parte din credinţele şi obiceiurile păgâne.

Prima consemnare istorică a Iepuraşului de Paşte datează din secolul 16, iar mai târziu, în 1680, apare prima poveste a unui iepure care făcea ouă şi le ascundea în grădină. Legendele locale au fost ulterior exportate de emigranţii nemţi care s-au stabilit în Pennsylvania, Statele Unite, în secolul 18.

De aici încolo, tradiţia s-a îmbogăţit cu obiceiul realizării unui cuiburi de iarbă, sub forma unor coşuri cu bunătăţi, în care iepuraşul să lase cadouri şi ouă colorate.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 3.2 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 5

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here