O echipă de cercetători a NASA confirmă vorbele din bătrâni: Pământul e o Lume mică, până la urmă…Încă din secolul 19 oamenii de ştiinţă au speculat cu privire la teoria că Terra îşi schimbă dimensiunile, fie că se măreşte sau micşorează.
Această idee a fost în general acceptată până când cercetătorii au dezvoltat teoria plăcilor tectonice, care explica mişcările litosferei Pământului.
Chiar şi după acceptarea acestei teorii, în urmă cu jumătate de secol, unii oameni de ştiinţă au continuat speculaţiile, cu fundamente mai mult sau mai puţin ştiinţifice, cu privire la contracţia sau extinderea Pământului.
În sfârşit, un nou studiu al NASA a liniştit apele. Folosind instrumente de măsurătoare spaţială şi o nouă metodă de calcul, echipa NASA nu a putut detecta extinderi ale scoarţei terestre. Până la urma, de ce ar fi important acest aspect, din moment ce oricum forma terestră este într-o continuă schimbare – cutremurele şi vulcanii schimbă forma munţilor, la fel şi eroziunile ori alunecările de teren; fenomene climatice, precum El Nino şi La Nina redistribuie mase de apă, în Oceane, atmosferă ori la sol. Este extrem de important, în special pentru geodezi, orice schimbare a formei sau gravitaţiei afectând procesele fizice ale planetei.
Pentru a se putea efectua astfel de măsurători, a fost creat un Cadru Internaţional de Referinţă Terestră, folosit pentru navigaţie şi pentru urmărirea navelor spaţiale pe orbita Pământului. Este totodată util pentru monitorizarea schimbărilor climatice, inclusiv a nivelului mărilor şi oceanelor ori a masei de gheaţă de la poli, precum şi a continuei remodelări a suprafeţei terestre.
![\"(w540)](\"http://www.stiintasitehnica.com/media/image/201108/w540/nasa_grace_87306000.jpg\")
Chiar şi aşa, măsurarea schimbărilor în dimensiunea Pământului nu este simplă. Sunt necesare instrumente de mare precizie, printre care enumerăm: măsurători cu ajutorul sateliţilor – o staţie de observare globală, care măsoară, cu precizie milimetrică, timpul necesar pulsurilor ultrascurte de lumină să parcurgă distanţa de la staţiile terestre până la sateliţi; interferometrie cu bază foarte lungă – o tehnologie de radio-astronomie care combină observaţiile unui obiect realizate simultan de mai multe telescoape; sistemul de poziţionare globală (GPS-ul); sistemul de sateliţi francez de Orbitografie şi Radiopoziţionare Integrată prin Satelit Doppler – turnuri instalate la sol transmit semnale radio receptate de sateliţi, mişcarea sateliţilor cauzează schimbarea frecvenţei semnalului, putându-se astfel determina locaţii terestre.
Datele obţinute prin această totalitate de metode au fost combinate cu măsurătorile gravitaţiei Pământului, efectuate de satelitul de monitorizare gravitațională GRACE, al NASA. Rezultatul a fost o estimare a schimbării razei ecuatoriale a Terrei de 0.1 milimetri pe an, adică de aproximativ grosimea unui fir de păr, considerată insignifiantă din punct de vedere statistic.
