1
(1)

Două echipe de astronomi au descoperit cel mai mare și cel mai îndepărtat „rezervor” de apă identificat vreodată în Univers. Se află la o distanță de 12 miliarde de ani-lumină și conține cel puțin de 140.000 de miliarde de ori cantitatea de apă a oceanului planetar terestru.

 

Rezerva în discuție se manifestă ca o masă colosală de vapori de apă, ascunsă în îndepărtatul quasar APM 08279+5255. Quasarii sunt nuclee galactice active, care emit enorme cantităţi de energie, fiind alimentate de găuri negre masive poziționate central în componența lor.

În cazul de față, quasarul este prevăzut cu o gaură neagră de 20 de miliarde de ori mai masivă decât Soarele care, după ce înghite praf și gaze, radiază energie cam cât ar face-o un milion de miliarde de sori. Vaporul de apă este împrăștiat în jurul găurii negre cu pricina, într-o regiune gazoasă întinsă pe o rază de sute de ani-lumină.

„Mediul dimprejurul acestui quasar este unic în sensul că produce această masă uriașă de apă. Este încă o demonstrație a faptului că apa este un element esențial, chiar de la începuturile Universului”, susține Matt Bradford, cercetător în cadrul Laboratorului Jet Propulsion al NASA.

Cum luminii emise de acest quasar „apos”  i-au trebuit 12 miliarde de ani ca să ajungă pe Pământ, observațiile efectuate acum asupra sa îl dezvălie așa cum era el pe când Universul nu avea mai mult de 1,6 miliarde de ani.

Rezerva de apă a fost descoperită de astronomi conduși de oamenii de știință ai Institutului Tehnologic California, cu ajutorul Instrumentului Z-Spec din cadrul Observatorului Caltech Submillimeter, din Hawaii și al Combined Array for Research in Millimeter-Wave Astronomy (CARMA), din Munții Inyo, aflați în sudul Californiei.

Ambele instrumente observă în lungimi de undă milimetrice și submilimetrice, care oscilează între lungimile de unde tipice razelor infraroșii și microundelor. De-a lungul ultimelor două sau trei decenii, această tehnică le-a permis specialiștilor să descopere urme de gaze, inclusiv vapori de apă, aparținând Universului primordial.

Acum, astronomii doresc construirea unui nou telescop specializat în detectarea unor astfel de lungimi de undă. Cu un diametru de 25 de metri, telescopul propus se numește CCAT (Cornell Caltech Atacama Telescope) și ar urma să fie  fixat în domul de lavă Cerro Chajnantor, la o altitudine de peste 5.600 de metri deasupra nivelului mării. CCAT ar începe să fie construit în 2013 și finalizat în 2017.

Sursa

Foto: Mark Brown Wired UK

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 1 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here