Într-un articol publicat PLOS One, oamenii de știință au anunțat că au descoperit recent rămășițele unui ihtiosaur gigantic, sugerând că ar putea fi cea mai mare reptilă marine descoperită vreodată. Se crede că specia recent descoperită a trăit în perioada Triasicului târziu, cu aproximativ 251,9 până la 201,4 milioane de ani în urmă.
Deși Mezozoicul este adesea considerat epoca dinozaurilor, este important de menționat că ihtiosaurii nu erau dinozauri înșiși. Aceste creaturi, care au evoluat dintr-un alt grup de reptile, au evoluat similar cu balenele. Descoperirea acestor resturi fosilizate a fost făcută între 2020 și 2022 la Blue Anchor, în Somerset, Marea Britanie. Rămășițele includ o serie de douăsprezece fragmente dintr-un os supraunghiular, care se află în partea superioară a maxilarului inferior. Cercetătorii estimează că osul avea aproximativ doi metri lungime. Acest lucru sugerează că animalul ar putea atinge o lungime impresionantă de aproximativ 25 de metri în timpul vieții sale. Este de precizat faptul că un specimen similar a fost descoperit la Lilstock, tot în Somerset, în 2016. Ambele creaturi au fost găsite în ceea ce este cunoscut sub numele de Formația Westbury Mudstone, la o distanță de mai puțin de doi kilometri.
Candidatul anterior la titlul de cea mai mare reptilă marină a fost un alt ihtiosaur numit Shonisaurus sikanniensis. Acesta din urmă, care măsura până la 21 de metri lungime, ar fi apărut cu treisprezece milioane de ani mai devreme decât specimenul recent descoperit, în ceea ce este acum Columbia Britanică.
Noua specie de ihtiosaur a fost numită Ichthyotitan severnensis, cu referire la estuarul Severn unde au fost descoperite rămășițele. Oamenii de știință cred că aceasta nu este doar o specie nouă, ci și un gen complet nou de ihtiosauri. Acest lucru ne lărgește înțelegerea diversității acestor reptile marine preistorice.
În zonă au fost găsite și mai multe fragmente de coastă și un coprolit (un excrement fosilizat), dar nu au fost atribuite în mod definitiv aceluiași animal. Interesant este că sedimentele în care au fost găsite aceste exemplare conțineau roci care indică o activitate seismică și vulcanică intensă la acea vreme. Prin urmare, această descoperire sugerează că această specie a trăit într-o perioadă de perturbare majoră a mediului care ar fi putut duce la o extincție în masă la sfârșitul Triasicului.
