0
(0)

Dat fiind faptul că scheletele de sauropode, cei mai mari dinozaurieni care au trăit vreodată, sunt extrem de fragile, în special craniile, descifrarea misterelor acestora a fost o misiune extrem de dificilă pentru specialiști. Grație descoperirii unei craniu complet de sauropod, descoperire ce a avut loc în Spania, cercetătorii au realizat în premieră o scanare 3D a acestuia, dezvăluind și ultimele secrete ale uriașilor reptilieni preistorici.

 

Scheletul descoperit la Cunca, Spania, în timpul construcției unei autostrăzi care leagă Madrid de Valencia, aparține unei specii relativ târzii de sauropod, Ampelosaurus, dinozaur ce a trăit acum circa 70 de milioane de ani, cu 160 de milioane de ani mai târziu decât primii reprezentanți ai acestui grup animal. Cu o lungime de circa 15 metri, Ampelosaurus nu se numără printre cei mai mari saurieni, asta dacă luăm în calcul dimensiunile unui Amphicoelias fragilimus, sauropod a cărui lungime este estimată la aproximativ 40-60 de metri. Și totuși, în ciuda dimensiunilor sale, Ampelosaurus nu avea un creier mai mare decât o minge de tenis.

\"(w540)

Misterul reprezentat de această descoperire este cel al evoluției sauropodelor, evoluție în care nu se întâlnește și o dezvoltare a creierului, așa cum se întâmplă în cazul ramurii mamiferelor sau a păsărilor.

„Poate că, pur și simplu, un creier dezvoltat nu reprezenta un atu pentru aceste creaturi. Sau poate că nu ne punem noi întrebarea corectă. Să ne întrebăm nu cum funcționau sauropodele cu un creier ridicol de mic după standardele actuale ci, mai degrabă, ce fac animalele de astăzi cu creiere atât de mari. Vacile, spre exemplu, ar trebui să fie echivalentul unui Einstein la pătrat față de sauropode. Dar de ce?”, afirmă Lawrence Witmer, paleontolog în cadrul Universității Ohio.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here