Cercetare românească

Deoarece una dintre misiunile principale ale Știință & Tehnică este de a populariza științele și tehnologiile, ne interesează în mod direct tot ce ține de domeniul cercetare românească. Un domeniu care, în ciuda vicisitudinilor climatului socio-politico-economic din perioada post-comunistă, a continuat nu doar să supraviețuiască, dar chiar să se dezvolte, în multe privințe depășind așteptările.

Probabil cel mai bun exemplu îl reprezintă realizarea pe platforma IFIN-HH de la Măgurele (Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”) a primului super-laser de 10 PW din istoria omenirii, parte integrantă a proiectului european ELI-NP – proiect căruia Știință & Tehnică i-a dedicat un supliment special.

Însă zona de cercetare românească cuprinde multe alte entități, cum ar fi:

  • ICSI Rm. Vâlcea (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice)
  • INCDTP București (Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie)
  • INCAS București (Institutul Nați­o­nal de Cercetare-Dezvoltare Ae­ro­spațială “Elie Carafoli”)
  • INCD GeoEcoMar (Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare pentru Geologie 
și Geoecologie Marină)
  • INCD COMOTI (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare)
  • INCDSB (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Științe Biologice)
  • INCDTIM Cluj-Napoca (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Tehnologii Izotopice și Moleculare)
  • ICPE-CA (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică)
  • INCDM Constanța (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”)
  • INOE 2000 (Institutul Național de Ceretare-Dezvoltare în Optoelectronică)
  • INCDDD Tulcea (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării)

Vezi în continuare toate materialele din categoria CERCETARE ROMÂNEASCĂ

Hidrogenul, O POSIBILĂ SOLUȚIE PENTRU ENERGIA VIITORULUI 0 (0)

icsi-stiinta-tehnica-5
Chiar dacă tandemul Hidrogen – pilă de combustibil este considerat de tot mai mulți cercetători și tehnicieni soluția pentru sistemele energetice ale viitorului, încă...

CENTRUL DE IRADIERI TEHNOLOGICE ”IRASM” 5 (3)

ifin-hh-eli-np-laser-magurele---stiinta-tehnica-13
Centrul de Iradieri Tehnologice, pe scurt IRASM, este un departament al IFIN-HH care îmbină sinergic activități de cercetare, servicii industriale, școlarizare și consultanță, promovând...

ELI-NP, știință la nivelul performanței extreme – interviu cu Alexandru Boianu...

eli-np-laser-alexandru-boianu-stiinta-tehnica-1
ELI-NP, pilonul de fizică nucleară al marelui proiect european ELI (Infrastructura Luminii Extreme) se pregătește pentru „ultima linie dreaptă” înainte de inaugurarea sa. Sau,...

Conferința „Grigore Antipa și Emil Racoviță, personalități ale științei mondiale” –...

Conferinta Grigore Antipa EmilRacovita
Comunicat de presă, București, 19 oct 2022 Grigore Antipa și Emil Racoviță au schimbat paradigma științei românești, au lăsat...

Înscrie-te la turul ghidat „Bucureștii și cutremurele” – 13 noiembrie 2022...

Afis tur cutremure
O echipă formată din fizicieni specialiști în cutremure de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului și ingineri proiectanți ne invită...

Fizica computațională, Deus ex machina 1 (1)

eli-np-ifin-hh-magurele-fizica-nucleara---stiinta-tehnica
Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) reprezintă cea mai importantă infrastructură de cercetare din România, specializată pe fizică nucleară experimentală. Planul de cercetare...

MĂGURELE 65: marea aventură a reactorului nuclear 4 (6)

Reactorul de la Măgurele
„Știința evoluează așa repede și aduce așa de mari variații în posibilitățile vieții încât, dacă o țară nu cultivă știința cu maximum...

Plantele invazive, o amenințare serioasă pentru biodiversitatea din Delta Dunării 5...

Text de Silviu Covaliov Problematica speciilor invazive este un subiect de mare actualitate, având în vedere că acestea reprezintă...

”Fizică românească” – suplimentul S&T dedicat ELI-NP și IFIN-HH 5 (1)

fizica-romaneasca-ifin-hh-eli-np-laser-magurele---stiinta-tehnica-0
Revista Știință&Tehnică cu nr. 50 (socotit astfel de la re-lansarea din aprilie 2011) vine cu o surpriză pentru toți pasionații de descoperiri științifice, invenții și...

Știința viitorului, roboți și realitate virtuală la Caravana Știință&Imaginație 0 (0)

Expozitie LEGO la Caravana Stiinta&Imaginatie
de Daniela Mironov Bănuță Peste 15.000 de vizitatori au trecut pragul festivalului organizat de revista Știință&Tehnică în acest weekend....
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.