Evoluția umană este un subiect fascinant care continuă să capteze imaginația oamenilor de știință și a publicului larg. Printre strămoșii noștri, australopitecii, care au trăit între patru milioane și un milion de ani în urmă, ocupă un loc important în această poveste evolutivă. Acum, un nou studiu, publicat în Journal of Human Evolution, ne spune că s-ar putea să fi fost mai asemănători cu oamenii moderni decât am crezut, mai ales când a fost vorba de capacitatea lor de a-și folosi mâinile.
Australopitecii sunt un grup de hominide originari din Africa, considerati a fi primii strămoși umani capabili să meargă pe două picioare. Dintre acestea, sunt deseori evidențiate trei specii principale: Australopithecus afarensis (cu o vechime de 3,9 până la 3 milioane de ani), Australopithecus africanus (cu o vechime cuprinsă între 3,3 și 2 milioane de ani) și Australopithecus sediba (cu o vechime de 2 până la 1,8 milioane de ani). Deși au împărtășit unele caracteristici cu oamenii moderni, ei au păstrat trăsături mai primitive, cum ar fi brațe mai lungi și cranii mai mici, ceea ce i-a făcut totuși adaptați parțial pentru alpinism.
Multă vreme, oamenii de știință au crezut că aceste specii nu sunt capabile să manipuleze obiecte în moduri la fel de complexe ca oamenii moderni. O echipă de cercetători de la Universitatea Eberhard Karls din Tübingen, Germania, a publicat recent un studiu care schimbă modul în care percepem abilitățile manuale ale Australopitecilor. În această lucrare, cercetătorii au folosit modele tridimensionale pentru a examina oasele mâinii și au studiat punctele de atașare a mușchilor care sunt cheie pentru înțelegerea modului în care acești strămoși și-au folosit mâinile. Această metodă le-a permis să deducă tipurile de mișcări și acțiuni pe care le-ar putea efectua acești hominizi. Rezultatele studiului sunt izbitoare: australopitecii păreau capabili să efectueze mișcări de apucare și manipulare, esențiale pentru utilizarea instrumentelor. Acest lucru implică faptul că aceste specii au fost angajate în activități care necesitau dexteritate cu mult înainte ca primele unelte de piatră să apară în urmă cu aproximativ 3,3 milioane de ani. De asemenea, se pare că australopitecii foloseau probabil unelte din materiale perisabile, cum ar fi lemnul sau oasele, care nu s-au păstrat în timp, spre deosebire de uneltele de piatră găsite în siturile arheologice. Această ipoteză ar putea explica de ce urmele instrumentelor folosite de Australopiteci sunt mai puțin vizibile în înregistrarea fosilă.
Acest studiu deschide noi perspective asupra evoluției abilităților cognitive și manuale ale strămoșilor noștri. Dacă unele specii de Australopithecus, cum ar fi Australopithecus afarensis și Australopithecus sediba, aveau deja abilități pentru manipularea uneltelor, acest lucru poate duce la apariția fabricării și utilizării uneltelor la o etapă mai devreme decât se credea anterior.
În mod tradițional, am crezut că aceste comportamente erau specifice genului Homo, în special cu Homo habilis care înseamnă și om iscusit în referire la capacitatea sa de a modela unelte. Cu toate acestea, rezultatele acestui studiu arată că australopitecii ar fi putut avea și bazele anatomice necesare pentru a manipula obiecte și a îndeplini sarcini complexe. Acest lucru schimbă percepția pe care o aveam despre inteligența lor. În loc să-i vadă ca hominide limitați la o viață simplă, rudimentară, aceste descoperiri sugerează că aceștia au dezvoltat abilități cognitive mai avansate decât se credea anterior.
Acest lucru ar putea duce, de asemenea, la regândirea criteriilor care definesc tranziția dintre Australopithecines și prima specie din genul Homo. Dacă folosirea uneltelor nu mai este o caracteristică unică a Homo, aceasta înseamnă că trăsăturile considerate decisive în evoluția umană erau deja prezente la speciile mai vechi. Prin urmare, aceasta întărește ideea că evoluția abilităților cognitive și manuale se face treptat și nu brusc.
În plus, cercetătorii cred că manipularea instrumentelor a jucat un rol cheie în dezvoltarea creierului și a abilităților sociale la hominide. Dacă australopitecii erau capabili să manipuleze obiecte, înseamnă că probabil că au știau să rezolve probleme complexe, să organizeze sarcini și poate chiar să transmită cunoștințe în cadrul grupului lor. Aceste procese sunt legate de capacitățile de învățare și comunicare, elemente cruciale în evoluția către comportamente mai complexe și societăți structurate.