Cercetătorii au folosit o nouă metodă de datare cu radiocarbon pentru a determina vârsta copilului Lapedo, care avea atât trăsături de Neanderthal, cât și trăsături umane moderne. Ce ne spun rezultatele?
În 1998, paleoantropologii au descoperit scheletul unui copil în adăpostul de stânci din Lagar Velho, în Valea Lapedo, în centrul Portugaliei. De la primele analize, acest schelet a stârnit curiozitatea: prezintă un mozaic de trăsături fizice care aparțin atât oamenilor moderni, cât și oamenilor de Neanderthal. Copilul are o bărbie proeminentă, caracteristică lui Homo sapiens, dar și picioare scurte, îndesate, tipice oamenilor de Neanderthal. Această particularitate îl face un individ hibrid, o mărturie rară și prețioasă a încrucișării dintre aceste două specii umane. La sfârșitul anilor 1990, această descoperire a stârnit controverse. La acea vreme, ideea că neanderthalienii și Homo sapiens s-ar fi putut încrucișa era încă foarte dezbătută și pusă sub semnul întrebării în comunitatea științifică. Mulți cred că oamenii de Neanderthal au dispărut fără a lăsa descendenți direcți, iar ideea unui hibrid între cele două specii pare puțin probabilă, din cauza lipsei de dovezi genetice solide. Descoperirea copilului din Lapedo și mozaicul său de trăsături fizice atipice nu se potrivește cu modelele evolutive dominante de atunci. Din acest motiv, unii cercetători au considerat că aceste caracteristici s-ar putea datora variațiilor normale în cadrul populațiilor umane moderne, mai degrabă decât încrucișării.
Abia după secvențierea primului genom de Neanderthal, în 2010, s-a confirmat că încrucișarea a avut loc într-adevăr între neanderthalieni și Homo sapiens. Până astăzi însă, datarea precisă a copilului din Lapedo a rămas o enigmă. Una dintre cele mai mari provocări în studierea acestui schelet a fost datarea cu el. Metodele tradiționale de datare cu radiocarbon fuseseră deja încercate de patru ori, dar rezultatele au variat între 20.000 și 26.000 de ani, fără a oferi nicio certitudine. Aceste inexactități au fost explicate prin probleme de conservare și contaminare a probelor. Pentru a rezolva aceste incertitudini, cercetătorii au folosit o tehnică inovatoare: analiza radiocarbonului specific compusului (CSRA). În termeni concreți, ea se bazează pe extragerea unor compuși organici specifici (cum ar fi aminoacizii din colagenul osos), apoi purificându-i chimic pentru a elimina orice contaminare modernă înainte de a măsura conținutul lor de carbon-14, permițând datare mult mai precisă. Folosind această tehnică, echipa de cercetare a reușit să stabilească că acest copil din Lapedo a trăit cu între 25.830 și 26.600 î.Hr., sau aproximativ 28.000 de ani în urmă. Această nouă datare, mult mai veche decât estimările anterioare, schimbă perspectiva asupra prezenței acestor populații hibride în Europa.
Pe lângă vârsta scheletului, studiul a analizat și obiectele găsite în mormânt: oasele unui iepure tânăr întins pe corpul copilului, oase de cerb roșu lângă umăr și cărbune sub picioare. Aceste elemente au fost interpretate ca ofrande rituale legate de practici funerare. Metoda CSRA a relevat că doar oasele de iepure erau contemporane cu copilul. Cu toate acestea, oasele de cerb roșu și cărbunele s-au dovedit a fi mult mai vechi, ceea ce sugerează că erau deja prezente la fața locului înainte de înmormântare. Această descoperire pune sub semnul întrebării ideea unui ritual funerar elaborat și sugerează că ofranda ar fi putut fi limitată la iepure.
Dincolo de aspectele arheologice, acest studiu, publicat în Science Advances, oferă informații valoroase despre interacțiunile dintre neanderthalieni și Homo sapiens. Deși nu avem încă dovezi genetice pentru copilul lui Lapedo, morfologia hibridă a acestuia confirmă existența încrucișării între aceste două specii. Această perioadă de conviețuire, care s-a întins pe câteva mii de ani, a permis probabil schimburi biologice și culturale, a căror amploare abia începem să le măsurăm. Cercetătorii speră că această nouă datare va deschide calea către alte descoperiri. Perfecționând metodele de analiză, aceștia vor putea înțelege mai bine durata și condițiile acestei coexistențe, precum și motivele dispariției neanderthalienilor în urmă cu aproximativ 40.000 de ani.
