Când te gândești la epoca dinozaurilor, este greu să nu-ți imaginezi imediat o perioadă în care creaturi enorme au dominat pământul. Cu toate acestea, acesta nu a fost întotdeauna cazul și a fost nevoie de 30 de milioane de ani pentru ca aceste reptile gigantice să ajungă în sfârșit în vârful lanțului trofic. Dar ce a declanșat această creștere și cum s-a întâmplat? Un nou studiu asupra excrementelor și vărsăturilor lor fosilizate (sau mai degrabă rămășițele de mâncare găsite în interior) oferă un răspuns fascinant. Deși se cunosc multe despre dispariția lor, procesele ecologice și evolutive care au permis dominarea lor rămân puțin explorate, lacune pe care acest studiu le umple în cele din urmă. Și se pare că dinozaurii carnivori, precum T. rex, ar putea să-și mulțumească predecesorilor lor erbivori pentru dimensiunea lor gigantică. Analiza osoasă este bună, dar excrementele sunt și foarte bune (se pare). Oasele ne spun multe despre dinozauri. De exemplu, ne permit să le reconstruim scheletele, să ne imaginăm aspectul lor, modul lor de viață, cauzele morții sau rănile suferite și alimentația lor. Cu toate acestea, există multe lucruri pe care oasele nu le pot dezvălui. Nu știm detaliile specifice ale dietei lor, cum și-au suplimentat dieta sau cum au concurat pentru resurse.
Acesta este motivul pentru care această cercetare publicată în revista Nature studiază o varietate de bromalite, inclusiv coproliți (excremente fosilizate), regurgitaliths (vărsături fosilizate) și cololite (excremente fosilizate rămase în intestin la momentul morții dinozaurului) . Aceste mostre au fost apoi supuse mai multor analize, cum ar fi examinarea vizuală, microtomografia cu sincrotron și microscopia electronică cu scanare, pentru a descoperi detalii necunoscute anterior despre relațiile dintre aceste reptile gigantice și mediul lor. „Adunarea datelor referitoare la cine pe cine a mâncat în trecut este o adevărată muncă de detectiv”, spune Martin Qvarnström, autorul principal al studiului. „A fi capabil să examinăm ce mâncau animalele și modul în care au interacționat cu mediul lor ne ajută să înțelegem ce a făcut ca dinozaurii să aibă succes.”
Echipa internațională, condusă de cercetători de la Universitatea Uppsala, a analizat peste 500 dintre aceste fosile fosilizate de bălegar și vărsături de dinozaur (cunoscute mai elegant oamenilor de știință ca bromaliți sau coproliți). Toate proveneau din sudul Poloniei, o regiune la acea vreme în partea de nord a Pangeei, și datau de la sfârșitul Triasicului până la începutul perioadei Jurasic, cu aproximativ 230 până la 200 de milioane de ani în urmă. Cercetătorii au reușit astfel să identifice conținutul acestuia. Aceste rezultate au fost apoi integrate cu alte dovezi fosile, cum ar fi urme, urme de mușcături și date climatice, pentru a reconstrui ecosistemele antice. Combinând toate aceste date, echipa și-a putut face o idee despre ce animale și insecte au împărtășit Pământul cu dinozaurii. Această abordare cuprinzătoare le-a permis să dezvolte un model în cinci etape de evoluție a dinozaurilor, care umple golurile cruciale în înțelegerea noastră a primelor treizeci de milioane de ani de ascensiune a lor la dominație.
Reconstituirea acestor lanțuri trofice antice evidențiază mai ales adaptabilitatea alimentară care a contribuit la succesul evolutiv al dinozaurilor. Aceste descoperiri dezvăluie o diversitate alimentară și o flexibilitate esențială pentru dominația lor, precum și obiceiuri alimentare surprinzătoare. Printre alte surprize, unele excremente conțineau, de exemplu, solzi de pește, gândaci mici și schelete de pește aproape intacte, în timp ce altele conțineau oase mestecate, sugerând existența unor prădători care zdrobesc oasele care consumau carcase pentru a extrage nutrienți, un comportament care amintește
Dinozaurii erbivori au arătat, de asemenea, o complexitate alimentară neașteptată. Coproliții de la sauropodele cu gât lung conțineau o abundență de ferigi arbore, precum și alte plante și chiar cărbune. Cercetătorii emit ipoteza ca ingerarea acestui cărbune a făcut posibila detoxifierea conținutului stomacului, ferigile fiind capabile sa produca substante chimice dăunătoare erbivorelor. Această descoperire ilustrează astfel adaptabilitatea acestor primi dinozauri la mediul lor și la resursele disponibile.
Este posibil ca această dietă să fi fost facilitată de creșterea activității vulcanice care a contribuit la diversificarea speciilor de plante, oferind astfel mai multă hrană, ceea ce a permis apariția unor dinozauri erbivori mai mari și mai variați. Acest lucru a dat, de asemenea, un impuls carnivorilor, care s-au confruntat cu prada mult mai mare. Și pe măsură ce aceste două grupuri au devenit mai mari și mai puternice, dinozaurii au reușit să urce pe scara dominației. Sfârșitul Triasicului a fost marcat de schimbări majore de mediu, inclusiv schimbări climatice și extincții în masă. Cu capacitatea lor de a consuma o mare varietate de plante, dinozaurii erbivori au arătat o rezistență și o adaptabilitate remarcabile, care probabil le-au oferit un avantaj evolutiv. „Înțelegerea acestei perioade ne ajută să vedem cum dinozaurii timpurii au navigat în medii dificile și au reușit acolo unde alte specii au eșuat”, spune dr. Martin Qvarnström.
Importanța acestui studiu depășește însă cu mult paleontologie. Examinând modul în care ecosistemele antice s-au adaptat la schimbările de mediu, oamenii de știință pot face într-adevăr paralele cu provocările cu care se confruntă biodiversitatea modernă. „Din păcate, schimbările climatice și extincțiile în masă nu sunt doar probleme ale trecutului”, își amintește Qvarnström. „Studiind ecosistemele din trecut, înțelegem mai bine cum s-a adaptat și s-a dezvoltat viața în condiții de mediu în schimbare.”
Echipa speră că acest studiu educațional va fi doar începutul și va inspira alți oameni de știință. „Sper să-i putem convinge pe colegii noștri că coproliții nu sunt buni doar pentru farse, ci sunt și extrem de interesanți pentru reconstrucția lanțurilor trofice antice. […] Ceea ce m-a fascinat cel mai mult a fost faptul că am putut folosi fosile aparent neinteresante și poate chiar respingătoare pentru a fuziona diverse surse de date și pentru a obține o perspectivă fără precedent asupra ecologiei și adaptărilor hranei primilor dinozauri”, arată Qvarnström.
Niedźwiedzki adaugă cu regret că „toată lumea caută schelete fosilizate, dar coproliții sunt cei care spun cel mai bine drama de acum milioane de ani”. Și deși lucrarea este la fel de titanică ca și cele mai mari exemplare de dinozauri, cercetătorii intenționează să-și continue cercetările în alte regiuni cu speranța de a dezvălui secretele încă necunoscute ale erei dinozaurilor datorită excrementelor lor.
