3
(2)

Un fenomen puțin cunoscut și mediatizat a fost semnalat nu de mult în apele oceanelor, acela că balenele cu cocoașă atacă adesea balenele orca, atunci când acestea se află la vânătoare. Deși astfel de acțiuni nu le aduc niciun beneficiu, balenele cu cocoașă se avântă de numeroase ori în lupte dure cu unii dintre cei mai eficienți ucigași marini, într-un act inexplicabil.

Robert Pitman, un ecologist marin, a observat pentru prima dată un astfel de comportament în anul 2009. Atunci, în apropiere de Antarctica, o balenă cu cocoașă a intervenit în fața mai multor balene orca aflate la vânătoare. Victima, o focă, a fost protejată de balena cu cocoașă până în momentul în care s-a putut urca pe o banchiză de gheață, acolo unde să fie în siguranță.

Surprins de acest tipar comportamental, Pitman a început să adune toate mărturiile realizate de-a lungul timpului, în care balenele cu cocoașă a avut acțiuni similare. Într-un studiu publicat recent în revista de specialitate Marine Mammal Science, Robert Pitman arată că în intervalul 1951 – 2012, nu mai puțin de 115 astfel de atacuri au fost observate de oameni. În peste 87% dintre cazuri, atacurile au pornit atunci când balenele orca erau la vânătoare.

Ceea ce este și mai surprinzător este că în 89% dintre cazurile semnalate, balenele orca atacau alte specii decât puii balenelor cu cocoașă. Nimeni nu știe cauza acestui comportament. O ipoteză susține că balenele cu cocoașă intervin în forță pentru că, instinctiv, cred că balenele orca le vor ataca puii. Însă de ce confruntarea continuă atunci când este cert că victima este din cu totul altă specie, ei bine, acesta este încă un mister.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 3 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 2

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?