După nici două săptămâni de la începerea săpăturilor arheologice în situl gravettian de la Poiana Cireșului, județul Neamț, echipa de arheologi de la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, echipa condusă de porf. univ. dr. Marin Cârciumaru, dr. Elena-Cristina Nițu, dr. Ovidiu Cârstina, confirmă încă o dată faptul că la Poiana Cireșului există unul dintre cele mai bogate situri gravettiene ale lumii.

 

Sute de resturi fosile de vânat preistoric (ren, bizon,cal sălbatic, probabil chiar și Megaceros și bou moscat) au ieșit deja la iveală în fosta tabară de vânătoare. Cu o vechime de circa 20.000 – 24.000 de ani, resturile fosile se adaugă zecilor de mii de materiale faunistice similare identificate în anii trecuți.Pe lângă acestea, mii de unelte de piatră sau resturi litice rezultate în urma prelucrării uneltelor (în special silex sau menilit) întregesc imaginea unei lumi dispărute.

În ultimii ani, la Poiana Cireșului, au fost scoase la lumină obiecte de artă preistorică de interes mondial. Printre acestea se numără un colier realizat din scoici, vechi de 29.000 de ani, unicat în lume, mai multe pandantive realizate din piatră, dinte de vulpe sau canin de lup, precum și singura statuetă Venus preistorică descoperită vreodată pe teritoriul României. Ca un singur exemplu, un pandantiv realizat din piatră gravată care, în prezent, este parte a unei expoziții internaționale în China, ca unul dintre cele mai frumoase obiecte de artă preistorică descoperite vreodată.

Și în acest an, săpăturile de la Poiana Cireșului au debutat spectaculos cu descoperirea unor oase gravate, încadrate în categoria obiectelor de artă, a unui vârf de os (probabil de suliță) – un obiect extrem de fin realizat și, totodată, extrem de rar în context internațional, și a unei mărgele din scoică marină (singura de acest tip descoperită vreodată la noi în țară). Toate aceste descoperiri de început nu fac decât să întărească ideea că situl gravettian de la Poiana Cireșului este departe de a-și fi dezvăluit toate secretele.

Iată și comunicatul oficial al echipei de arheologi:

COMUNICAT

Săpăturile arheologice în Șantierul paleolitic de la Poiana Cireșului-Piatra Neamț au debutat cum nu se putea mai bine, cu aglomerări abundente de resturi faunistice de ren și utilaj litic foarte reprezentativ în nivelul Gravetian I, cu vârste între 20.000 și 24.000 B.P. Anul acesta se preconizează săparea unei suprafețe de 18 mp.

Colectivul de cercetare care participă la săpă turile din acest an este format, în această fază de început, din dr. Elena-Cristina Nițu (șefa șantierului), dr. Ovidiu Cârstina – Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, prof. univ. dr. Marin Cârciumaru – Muzeul Evolutiei Omului si Tehnologiei in Paleolitic, dr. Mădălin Văleanu (Muzeul Palatul Culturii Iași), dr. Jessica Lacarriere (Universitatea din Toulouse-Franța) drd. Remus Dincă, drd. Adrian Nicolae (Universitatea Valahia din Târgoviște), absolvenții Anca Purcaru (Universitatea Valahia din Târgoviște), Sergiu Enache (Universitatea de Vest Timișoara) studenții Florin Lupu, Alexandru Mirică, Marian Leu (Universitatea Valahia din Târgoviște), Adelina Sava (Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași).

Upgrade