Iubirea are efecte dintre cele mai ciudate asupra corpului nostru: fluturaşi în stomac, puls accelerat, treceri de la agonie la extaz şi invers. Potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, toate aceste senzaţii vin din creier, iubirea romantică nefiind altceva decât un răspuns primitiv al acestuia.
Pentru realizarea studiului, cercetătorii au analizat imagini RMN ale creierelor unui număr de zece femei şi şapte bărbaţi, ce susţineau că sunt îndrăgostiţi lulea. Toţi participanţii la studiu erau implicaţi în relaţii amoroase cu durate cuprinse între o lună şi aproape doi ani. Experimentul a constat în arătarea unor fotografii ale persoanelor iubite şi ale unor fotografii ale unor persoane care semănau cu acestea participanţilor la studiu.
Creierele subiecţilor au reacţionat la vederea fotografiilor persoanei iubite, producând răspunsuri emoţionale în acele părţi ale creierului asociate cu motivaţia şi recompensa. Unul dintre autorii studiului, psihologul Arthur Aron, de la Universitatea din New York, a observat că „iubirea intensă pasională foloseşte acelaşi sistem cerebral care este activat în cazul dependenţilor de droguri”. Cu alte cuvinte, când eşti îndrăgostit, tânjeşti la persoana iubită ca la un drog.
Experţii susţin că iubirea romantică este una dintre cele mai puternice emoţii pe care o persoană le poate avea. Creierul uman este programat pentru alegerea unui partener, oamenii fiind motivaţi în câştigarea acelui partener, folosind orice mijloace, chiar şi unele extreme, pentru câştigarea atenţiei şi afecţiunii sale.
O co-autoare a studiului, neurologul Lucy Brown, de la Colegiul de Medicină Albert Einstein, din New York, afirma în acest sens că: „te poţi simţi la fel de bine fericit sau anxios, atunci când eşti îndrăgostit…cealaltă persoană devine un scop în viaţă”, practic, un premiu. Doamna Brown susţine că partea creierului asociată cu recompensele, numită şi centrul plăcerii, este o parte cerebrală esenţială supravieţuirii, care „ne ajută să recunoaştem ce ne facem să ne simţim bine…dorinţa de a te simţi bine lângă partener poate fi chiar mai puternică decât aceea sexuală.”
Pentru a putea observa dacă iubirea romantică intensă se atenuează cu timpul, echipa de cercetători a efectuat un alt studiu, în care a analizat scanările RMN ale altor zece femei şi şapte bărbaţi, căsătoriţi de o perioadă medie de 21 de ani, care susţineau că sunt îndrăgostiţi de partenerii lor ca în prima zi.
Savanţii au observat că regiunile cerebrale ale subiecţilor asociate cu recompensa şi ataşamentul erau activate atunci când priveau fotografiile partenerilor, Arthur Aron concluzionând că „pentru majoritatea oamenilor, standardul este atenuarea graduală a iubirii pasionale, dar asociată cu o creştere a ataşamentului, acel legământ care permite partenerilor să stea împreună cât să aibă şi să îşi crească urmaşii…ne obişnuim cu relaţia şi nu avem temerea că partenerul ne va părăsi, astfel că nu mai suntem atât de concentraţi pe puternica poftă iniţială.”
