Continuăm astăzi periplul început cu doar o zi în urmă prin fascinanta lume a dinozaurilor. Departe de imaginea clasică, cea cu care ne-am obișnuit încă din copilărie, dinozaurii care au făcut istorie arată cu totul altfel decât ne imaginasem. Și asta nu tot. Specialiștii sunt de părere că și actualele imagini se pot schimba în viitor, în funcție de descoperirile arheologice.
Citește aici prima parte a articolului
Tyranosaurus Rex
Atunci când vorbim de T-Rex, vorbim categoric de superstarul erei reptilelor uriașe. Cu o înălțime de 13 metri și o greutate aflată undeva între 7 și 12 tone, T-Rex era prădătorul suprem, asta chiar dacă nu era cel mai masiv carnivor al acelor vremuri. Însă și el a avut parte de o reprezentare deformată de-a lungul timpului. Hollywoodul l-a transformat într-o vedetă, prezentându-l ca pe o uriașă reptilă însetată de sânge, cu brațe minuscule, un cap pătrățos și cu un corp în poziție de tripod.
Complet fals. T-Rex nu era deloc șopârla hollywoodiană. În realitate, uriașul carnivor avea, în timpul mersului, o poziție orizontală, cu coada situată paralel cu solul. Capul său nu era deloc pătrățos și nu avea aspectul reptilian din filme. Mai mult, fălcile sale erau acoperite de plăci cheratinoase, ceea ce îi oferea un aspect și mai înfiorător. Brațele sale nu erau deloc minuscule. Dimpotrivă, ele erau robuste, capabile să ridice peste 100 de kilograme, deși, cel mai probabil, ele erau folosite pentru a imobiliza prada înainte de mușcătura fatală.
Ceea ce este și mai interesant, este faptul că rudele lui T-Rex, descoperite în China și prezervate extrem de bine, arată fără îndoială că toate erau acoperite de pene. Cel mai probabil, și T-Rex avea pene, deși nu se știe cu siguranță dacă le păstra pentru tot timpul vieții. În final, trebuie spus că spre deosebire de reptile care trăiau timp îndelungat (crocodilienii preistorici trăiau minim 100 de ani) și care creșteau pe toată durata vieții, T-Rex atingea maturitatea la vârsta de 16-18 ani, moment în care se oprea din creștere. Media de viață a unui asemenea uriaș era de maxim 30 de ani, ceea ce înseamnă extrem de puțin pentru un animal de asemenea dimensiuni.
Compsognathus
Cei mai mulți specialiști îl consideră pe Compsognathus drept cel mai mic dinozaur care a trăit vreodată. A fost descris ca având dimensiunea unei găini actuale, cu un aspect reptilian, cu brațe dotate cu două degete, similar velociraptorilor din filmul Jurassic Park.
Date fiind descoperirile moderne, știm astăzi că Compsognathus era mai mare decât se estimase de aproape două ori și avea trei, nu două, degete. Cel mai important însă este faptul că și acest minuscul dinozaur, minuscul comparativ cu celelalte reptile din Mezozoic, era acoperit cu pene. În fapt, tot o fosilă chineză, păstrată extraordinar de bine, ne-a oferit în premieră culoare reală a penajului unui astfel de dinozaur.
Astfel, Compsognathus avea o culoare roșu-orange, cu dungi albe care îi împodobeau coada. O rudă apropiată a acestuia, Juvenator, avea în schimb un acoperământ corporal asemănător cu blana, ceea ce ridică semne de întrebare vis-a-vis de diversitatea speciilor extincte și a modului în care penele sau blana au evoluat.
Archaeopteryx
A fost considerat pentru multă vreme (circa 150 de ani) drept prima pasăre de Terra. Archaeopteryx, legendara creatură acoperită cu pene de acum 155 de milioane de ani, nu mai poate fi însă catalogată astfel.
Decizia de a detrona Archeopteryx de pe înaltul său piedestal a venit în urma unei descoperiri recente a unei alte vietăți preistorice acoperite cu pene, Xiaotingia zhengi, care se aseamănă izbitor cu contemporanul său Archeopteryx, dar care nu poate fi considerată o pasăre primitivă. Comparând structura osoasă a celor două animale cu cele ale unor dinozauri cunoscuți, paleontologii chinezi au concluzionat că străvechiul Archeopteryx nu este altceva decât o reptilă zburătoare, din aceeași familie a Deinonychosaurilor din care face parte și celebrul Velociraptor. Atât Archeopteryx cât și Xiaotingia zhengi prezintă un orificiu cranian deasupra ochilor, trăsătură întâlnită exclusiv la dinozaurii din familia Deinonychosaurilor. În plus, aceiași deinonychosauri prezintă o altă trăsătură unică, cea a ghearei specializate din spatele membrelor inferioare, care se întâlnește și la Archeopteryx și Xiaotingia zhengi.
În prezent, locul celei mai vechi păsări din lume este disputat de Sapeornis, pasăre primitivă de acum 120 de milioane de ani, și Epidexipteryx, cel mai vechi dinozaurian acoperit cu pene, datând de acum circa 168 de milioane de ani.
Parasaurolophus
Un clasic din familia dinozaurilor, reptila uriașă cu cioc de rață, Parasaurolophus, a căzut și el pradă concepțiilor greșite ale specialiștilor. Se credea despre el că era o creatură semiacvatică, care se hrănea exclusiv cu vegetația din mlaștini, iar tubul impunător de pe craniul acestuia reprezenta un rezervor de oxigen. Datele noi ne arată că totul a fost greșit.
Tubul de pe craniu nu putea fi folosit ca rezervor de oxigen, astfel că funcția sa rămâne încă un mister. Cel mai probabil, era folosită pentru a amplifica sunetele emise de acest animal în timpul rutului. Structura membrelor sale ne prezintă un animal adaptat unui mediu uscat, nicidecum unul adaptat vieții semiacvatice. Un alt aspect extrem de important este cel al modului său de locomoție.
Prezentat inițial ca un animal biped, Parasaurolophus era în fapt un patruped cu spatele arcuit și care, asemenea multor altor dinozauri, își ținea coada paralelă cu solul.
Triceratops
Animal iconic al Mezozoicului, Triceratops este o vedetă incontestabilă, mai ales prin faptul că a fost prezentat ca marele rival erbivor al lui T-Rex, nenumărate lupte dintre cei doi fiind reproduse în producțiile hollywoodiene. Masiv, cu o creastă osoasă impunătoare, cu coarne uriașe și un cioc ca de papagal, cu pielea ca a unui elefant de azi, Triceratops cu greu poate fi confundat cu un alt dinozaur. Imaginea sa este însă diferită de cea cu care ne-am obișnuit.
A fost unul dintre cei mai de succes dinozauri, astfel că mulțimea fosilelor sale nu putea să ascundă prea mult timp imaginea sa reală. S-a dovedit că Triceratops era mult mai mare decât s-a crezut inițial, iar pielea sa era departe de a se asemăna cu cea a unui elefant. În realitate, pielea sa era solzoasă, aratând mai degrabă ca a unui aligator. Spatele și coada acestuia prezintă structuri misterioase, de forma unor mameloane. Cel mai probabil, susțin paleontologii, acestea susțineau structuri asemănătoare spinilor porcilor spinoși de astăzi.
Și asta nu e tot. Studiind structura ciocului său, cercetătorii au realizat că nu se află în fața unui erbivor 100%. Se pare că Triceratops nu se sfia să consume carnea altor dinozauri atunci când i se oferea ocazia, fălcile sale fiind capabile să sfărâme oasele cu aceeași ușurință cu care o făceau prădătorii vremii. Astfel, imaginea sa se schimbă total, din uriașul blajin în creatura fioroasă de tipul entelodontului, porcul mistreț uriaș care consuma carne și care a trăit mult după dispariția dinozaurilor.
Quetzalcoatlus
Este poate cel mai cunoscut pterodactil, asta și pentru că, multă vreme, a fost considerat cel mai mare din clasa pterosaurilor, reptilele zburătoare din Mezozoic. Atunci când a fost descoperit, în 1971, a fost evident că specialiștii se aflau în fața unui creaturi gigantice, primele date indicând o deschidere a aripilor de 21 de metri, dimensiuni similare cu cele ale unui avion de dimensiuni mici sau medii.
Ulterior s-a aflat că proporțiile sale au fost exagerate, iar deschiderea aripilor nu era mai mare de 10-11 metri, fapt care nu îl face cu nimic mai puțin înfiorător. Nici poziția de cel mai mare pterodactil nu o mai deține. Acest record îi aparține azi lui Hatzegopteryx, pterodactil descoperit pe teritoriul României.
Cea mai mare schimbare a suferit-o însă corpul acestui animal. Descris ca o variantă cu creastă a unui Pteranodon, Quetzalcoatlus era, în fapt, o creatură cu totul diferită. Avea un cioc uriaș, de până la trei metri lungime, un gât lung, subțire, și un corp disproporționat față de membrele lungi. În fapt, dat fiind anatomia sa, se estimează că un atare dinozaur zburător putea înghiți fără probleme un bărbat matur.
Este cert că structura sa corporală îi permitea să zboare cu lejeritate, mecanismul zborului său fiind descifrat recent. Aceeași structură îl făcea destul de agil la sol, mai ales că avea nevoie să alerge înainte de a-și putea lua zborul. O imagine diferită de cea a pterozaurului greoi prezentată inițial.
