Da, ați citit bine: luni, va dispărea o stea de pe cer! E stea „căzătoare”? Nu. E supernovă? Nu. Și atunci cum să dispară? Și nu vorbim chiar despre orice stea, ci chiar despre steaua cea mai strălucitoare de pe cer, despre Sirius! Dispare de tot? În niciun caz. Suntem un site al unei reviste serioase! Nu promovăm articole alarmiste, făcute pentru „click-bait”. Steaua Sirius va dispărea în spatele unui asteroid, adică va fi ocultată sau eclipsată pentru circa 1,8 secunde! V-am făcut curioși? Haideți să vedem despre ce e vorba, în mod real.

Banda îngustă de vizibilitate a ocultației

În noaptea zilei de 18 februarie, pe un coridor foarte îngust, de doar câțiva kilometri lățime (vezi harta), asteroidul Jürgenstock trece prin fața stelei Sirius. Acum câteva zile, citeam în revista americană Sky & Telescope că fenomenul va fi vizibil din SUA și era cât p-aci să îmi rezerv un bilet de avion spre Dallas (glumesc), dar calculul era făcut pentru centrul de greutate al sistemului stelar Sirius. Da, Sirius e o stea dublă (pentru pasionații de astronomie – încă nu e clar dacă există și o a treia stea în sistem), ceea ce vedem noi se numește Sirius A. Sirius B, a doua stea a sistemului, este o pitică albă, suficient de grea ca să o facă pe Sirius A să se miște în jurul unui centru comun. În fine, astronomul John Irvin a refăcut calculele și ocultația se va vedea doar din banda desenată peste America de Sud, America Centrală și Caraibe.

Asteroidul, care poartă numele astronomului din Venezuela, Jürgen Stock, are un diametru de 5 kilometri și este situat în centura de asteroizi, orbitând Soarele între planetele Marte și Jupiter. Sirius este de două ori mai mare decât Soarele, dar de 25 de ori mai strălucitoare și foarte aproape de noi, la doar 8,6 ani-lumină, de aici și strălucirea mare pe cerul nopții. Ocultația va dura numai 1,8 secunde, conform calculelor făcute de astronomul David Dunham, iar acoperirea integrală este calculată la doar 0,2 secunde. Am spus integrală? Adică va opri în totalitate lumina de la Sirius? Acest lucru nu este clar, pentru că nu se știe cu exactitate forma asteroidului, care poate să semene cu un cartof, cu o alună, cu un om de zăpadă sau cu o minge de fotbal.

Care sunt șansele ca un pietroi de 5 km, situat la circa 200 milioane km de noi, să treacă fix prin fața celei mai strălucitoare stele, aflată la 9,46 milioane de milioane de km? Nu știu, pentru că sunt mulți asteroizi mici în centura dintre Marte și Jupiter, dar imaginați-vă un bob de mazăre, aflat la o distanță de 400 km, deci pe Stația Spațială Internațională, în „farfuria” unui astronaut, că trece prin fața unui balon de 5 metri diametru, situat la marginea sistemului solar, adică pe la 18 miliarde de km! Ați amețit? Și eu, pentru că fenomenul nu se va vedea din România!