Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, există mai multe probabilități de a muri internat într-un spital decât într-un accident de avion.
„În fiecare an, sute de mii de persoane din toată lumea suferă daune sau mor în timpul utilizării serviciilor sanitare”, a declarat Liam Donaldson, noul reprezentant al OMS pentru Siguranța pacienților. În opinia acestuia, există o sumedenie de pericole asociate unei spitalizări, de la cele reprezentate de erorile medicale până la infecțiile luate în urma unui tratament sau provocate de lipsa de igienă din structurile sanitare. „Dacă mâine vei fi internat într-un spital din orice țară, probabilitatea de a suferi din cauza unei erori survenite pe parcursul tratamentului este de circa 10% și într-un caz din 300 poți muri”, a precizat Donaldson.
În același timp, riscul de a deceda într-un accident de avion este mult mai scăzut, având în vedere că doar un pasager din 10 milioane iși pierde astfel viața. „Ceea ce demonstrează că Sănătatea trebuie să mai facă încă mulți pași înainte”, a conchis oficialul OMS.
Potrivit datelor OMS, între 5 și 16% din pacienții internați într-o structură spitalicească suferă un accident care le pune viața în pericol.
Anul trecut, sute de milioane de persoane au suferit infecții luate din spitale și peste 50% dintre acestea ar fi putut fi evitate dacă operatorii sanitari s-ar fi spălat pe mâini sau s-ar fi dezinfectat înainte de a intra în contact cu pacienții. „Cu cât pacienții rămân mai multă vreme internați la terapie intensivă, cu atât crește și riscul de a fi infectați”, a mai adăugat Donaldson.
Sursa: Wired.it