Membrii Departamentului pentru Protecția Mediului (DEP) au primit directive prin care li se interzicea folosirea înn rapoarte oficiale a termenilor de „schimbări climatice”, „încălzire globală” sau „sustenabilitate”, o politică veche de mai mulți ani care a răzbătut în presă după ce patru foști angajați ai DEP au depus plângeri în acest sens.

 

„Ni s-a spus să nu folosim anumiți termeni, cum ar fi încălzire globală, schimbări climatice sau sustenabilitate. Mesajul ne-a fost comunicat de către superiori”, afirmă Christopher Byrd, angajat al DEP din 2008 și până în 2013. „Ni s-a transmis să nu discutăm absolut nimic despre lucruri care nu sunt adevărate”, adaugă Kristina Trotta, un alt fost angajat DEP.

Conform Tristram Korten, membru al Florida Center for Investigative Reporting, politica nescrisă a intrat în efect în anul 2011, an în care guvernatorul Rick Scott a câștigat conducerea acestui stat american și după ce, ulterior, l-a numit pe Herschel Vinyard Jr. la conducerea DEP. Guvernatorul Scott, care în noiembrie anul trecut a câștigat un al doilea mandat, nu s-a sfiit să își facă publică opinia conform căreia încălzirea globală nu este un fenomen produs de oameni, în ciuda dovezilor aduse de oamenii de știință. În urma scandalului, Vinyard Jr. a demisionat refuzând să comenteze situația.

„O astfel de politică merge dincolo de semantică și are efecte grave asupra rapoartelor unei organizații ca DEP, asupra eforturilor educaționale și asupra politicii publice a unei departament cu 3.200 de angajați și un buget de 1,4 miliarde de dolari. Este de-a dreptul ridicol să negi un termen precum încălzirea globală. Mai mult, în acest punct poate fi considerat chiar un gest criminal”, a concluzionat Tristram Korten.

Statul Florida este unul dintre cele mai afectate state americane de către efectele încălzirii globale. Peste 30% dintre plajele sale riscă să dispară în urma creșterii nivelului apelor oceanice.