Anul acesta s-au împlinit 45 de ani de la înfiinţarea Institutului Român de Cercetări Marine (IRCM). Actualul Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) din Constanţa, continuator al IRCM, este consacrat cercetărilor mediului Mării Negre, ducând mai departe tradiția cercetărilor marine.
Dezvoltarea activităților maritime în România a început abia după Războiul de independență din 1877, până atunci țara noastră fiind separată de Marea Neagră timp de patru secole. Totuşi, anumite cercetări la interfața Dunăre-Marea Neagră au debutat cu peste 100 de ani în urmă, mai devreme cu oceanografia fizică, fapt motivat de două aspecte practice: menţinerea navigabilităţii gurilor Dunării (la Sulina) şi proiectarea portului Constanţa.
Aceste necesităţi au impus studiul influenţei exercitate asupra ţărmului de către materialul în suspensie transportat de Dunăre, al curenţilor marini şi al structurii şi caracteristicilor litoralului românesc.
Cercetarea biologică marină a debutat, de asemenea, spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Acest început a coincis aproximativ cu preocupările similare la nivel mondial, precum expediţia belgiană în Antarctica (1897-1898), cu participarea celui mai remarcabil biolog român, Emil Racoviţă.
Începuturile oceanologiei româneşti
Expediţia de nouă luni la bordul crucişătorului MRR „Elisabeta” organizată de savantul Grigore Antipa, în 1883, continuată în 1894 şi 1895, a prezentat un interes regional deosebit. Dar, chiar de la începuturile oceanologiei româneşti, interesul ştiinţific a depăşit cadrul regional limitat al apelor teritoriale din Marea Neagră. O dovadă în acest sens o constituie invitarea României, alături de celelalte state cofondatoare, la crearea Comisiei Internaţionale pentru Explorarea Ştiinţifică a Mării Mediterane (CIESM), încă din 1910, prin personalitatea strălucită a ihtiologului Grigore Antipa.
Graţie lui Grigore Antipa, printre altele membru al Institutului Oceanografic din Paris, desemnat oficial raportor pentru Marea Neagră (1927), CIESM şi–a extins domeniul cercetărilor oceanografice prin adăugarea bazinului Mării Negre. Tot el a devenit, un an mai târziu, raportor pentru întreaga Mediterană de est: Marea Neagră, Marea Marmara şi Marea Egee. De la alegerea României ca stat membru (1925), două congrese şi două adunări generale ale acestui organism internaţional prestigios au avut loc în România, la Bucureşti (1935) şi Bucureşti – Constanţa (1966).
Prima staţiune de zoologie marină din România a fost întemeiată de Ioan Borcea, pionier al oceanologiei româneşti, la Agigea, în 1926, iar rezultatele acesteia au fost publicate în majoritate în „Analele Universităţii din Iaşi”. A urmat fondarea Institutului bio-oceanografic, de către Grigore Antipa, organizator, administrator general şi inspector general al Pescăriilor Statului, la Constanţa, în 1932; acest institut s-a transformat, după 1945, în Staţiunea de Cercetări Marine, promovând dezvoltarea cercetărilor asupra fizicii mării, zooplanctonului, ihtiofaunei şi pescuitului.
Cercetarea marină românească după WW2
Majoritatea activităţilor de cercetare marină, de teren şi laborator, în perioada următoare celui de-al Doilea Război Mondial au fost conduse de Mihai C. Băcescu, director al Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, continuator al tradiţiilor oceanologiei româneşti.
În 1954, sub auspiciile Comisiei pentru hidrologie, hidrobiologie şi ihtiologie a Academiei Române, Institutul de Biologie „Traian Săvulescu” şi Institutul de Cercetări Piscicole iniţiază, prin sectorul de biologie marină din Constanţa, cercetări complexe asupra vieţii şi condiţiilor de mediu din Marea Neagră.
Colaborările ştiinţifice internaţionale cu ex-URSS şi Bulgaria au permis nu numai aprofundarea studiilor privind cenologia bentală, hrănirea şi migraţia peştilor, ci şi abordarea unor domenii şi spaţii noi, ca microfito şi zoobentosul, zona prebosforică, sau analiza probelor biologice colectate în cursul unor campanii de cercetare marină întreprinse de alte ţări. De exemplu, specialiştii români sunt coautori ai „Determinatorului nevertebratelor din Marea Neagră” publicat de Academia de Ştiinţe a URSS (1968, 1969).
La scurt timp, Institutul de cercetări hidrotehnice a creat, în 1960, Staţiunea de Cercetări Oceanografice din Constanţa şi o staţiune de cercetare mai mică la Sulina. Un laborator de sedimentologie marină a fost creat la Bucureşti în 1964. O primă bibliografie completă asupra cercetării româneşti în Marea Neagră a fost editată de Comisia Naţională pentru UNESCO a Academiei Române (1965).
La vechea Staţiune de la Agigea, Emil A. Pora, profesor de fiziologie animală la Universitatea din Cluj – Napoca, a organizat, în 1969, în colaborare cu Asociaţia Mediteraneană de Biologie Marină şi Oceanografie (MAMBO), primul curs internaţional asupra biologiei apelor salmastre ale Mării Negre cu publicarea prelegerilor în cele două volume „Biologie des eaux saumâtres” (1977).
Din cele de mai sus reiese că, în perioada 1960-1970, s-a ajuns ca, pe o lungime de litoral de numai 25 km, să funcţioneze cinci unităţi de cercetare marină cu tutelare diferită, care desfăşurau într-o oarecare măsură activităţi în paralel, fiecare cu mijloace proprii relativ modeste. Ca urmare, a devenit necesară unificarea bazei materiale, informaţionale şi a personalului într-o instituţie cu un plan de cercetare marină unitar, în concordanţă cu necesităţile economiei naţionale şi cu tendinţele existente în acest domeniu de activitate pe plan mondial.
Institutul Român de Cercetări Marine
S-a născut, astfel, la 1 martie 1970, Institutul Român de Cercetări Marine (IRCM), ca rezultat al fuzionării celor cinci instituţii menţionate anterior, cu scopul îndeplinirii dezideratelor precizate, în spiritul continuării tradiţiei anterioare în cercetarea marină iniţiată de predecesorii Emil Racoviţă, Ioan Borcea şi Grigore Antipa.
Cercetarea IRCM a reprezentat, fără îndoială, un important salt calitativ şi cantitativ al cercetării marine româneşti. Deşi, până în 1980 – când s-a finalizat clădirea proprie actuală – institutul şi-a desfăşurat activitatea în trei sedii („Centru”, Agigea, „Antipa”) şi nu a reuşit să obţină niciodată o navă proprie de tonaj mare (deținând nava de cercetare „Steaua de Mare 1” – 40 t – 570 CP), înfiinţarea sa a fost extrem de benefică.
În primii 10 ani de existenţă, IRCM, ca instituţie de cercetare pluri şi interdisciplinară, a funcționat în subordinea Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. După 1980, institutul a fost subordonat temporar Ministerului Învăţământului (1981), apoi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (1982) şi ulterior Centralei Peştelui (CPIP) (1982-1989). După Revoluţia Română din decembrie 1989, IRCM a fost afiliat Ministerului Mediului (1990), respectiv Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului / Ministerului Mediului și Pădurilor.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”
În 1999, IRCM a fost reorganizat prin HG nr. 686 / 1999 prin transformarea sa în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM), purtând numele profesorului Grigore Antipa (1867-1944), fondatorul școlii românești de oceanologie. În 2009, INCDM este supus unui nou proces de reorganizare, prin HG nr. 1442/2009 (modificată prin HG nr. 506/2010), devenind subunitate cu personalitate juridică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București, sub coordonarea Ministerului Mediului și Pădurilor.
Începând cu anul 2013, INCDM a trecut sub coordonarea Ministerului Educației Naționale. În anul 2015, prin HG nr. 253, INCDM redevine institut de sine stătător sub coordonarea Ministerul Educației și Cercetării Științifice, ca o recunoaștere binemeritată a importanței sale în cercetarea românească.
Cu această ocazie, ne face plăcere să anunțam evenimentul științific pe care Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța și Asociația Balcanică de Mediu îl organizează în acest an, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare și al Asociaţiei Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN): simpozionul „Protecția ecosistemului Mării Negre și gestionarea durabilă a activităților maritime”, Ediția a VII-a, 30-31 octombrie 2015, Constanța, România și care marchează Ziua Internațională a Mării Negre și celebrarea a 45 de ani de la înființarea institutului.
