Oare femeile pot supraviețui mai ușor decât bărbații? Află răspunsul din 22 februarie, în fiecare luni, de la ora 22:00, în Insula lui Bear Grylls, sezonul 2!

Emisiunea celebrului expert în supravieţuire Bear Grylls Insula lui Bear Grylls – revine pe Discovery Channel cu al doilea sezon. De această dată, acesta încearcă să afle dacă şi femeile – nu doar bărbaţii – din Anglia au ceea ce le trebuie ca să supraviețuiască în situații-limită. Pentru a vedea cum se descurcă ambele sexe, Bear Grylls va lăsa 14 englezoaice pe o insulă îndepărtată din Oceanul Pacific şi 14 englezi pe alta, la fel de pustie. Emisiunea va avea premiera luni, 22 februarie, de la ora 22:00, pe Discovery Channel.

Fiecare grup va fi absolut singur și se va filma cu resurse proprii, având la dispoziție doar câteva unelte de bază și hainele pe care le poartă. Poveștile de pe cele două insule vor fi relatate în episoade separate, fiecare episod despre viața pe insula bărbaților fiind urmat de un episod despre viața pe insula femeilor.

Chavala Parker
Chavala Parker

De această dată, provocarea va fi mai dificilă și va dura mai mult ca oricând, căci ”naufragiații” trebuie să se descurce numai prin forțele lor, rămânând singuri timp de șase săptămâni chinuitoare, în perioada de vârf a sezonului furtunilor tropicale. Departe de luxul și confortul vieții moderne, obligați să se confrunte cu realitățile dure ale vieții în sălbăticie, vor reuși acești temerari să se descurce? Și, în final, cine va salva situația: forța fizică brută sau puterea minții?

În cadrul acestui experiment, bărbații și femeile din cele două grupuri vor filma singuri toate experiențele prin care trec, dezvăluind realitatea necruțătoare și eforturile uriașe pe care le fac pentru a supraviețui pe insulele respective.

Obligați să se descurce în condiții critice, mai știu bărbații și femeile din ziua de azi să facă ceea ce trebuie ca să supraviețuiască?

Upgrade