Ani de zile, oamenii s-au întrebat dacă interzicerea sau taxarea pungilor de plastic a făcut cu adevărat o diferență. A fost o măsură simbolică, un gest de conștiință bună… sau o soluție reală la poluarea oceanelor? Astăzi, un studiu major oferă un răspuns clar: da, aceste politici funcționează – iar efectul lor este măsurabil pe teren.
Pungile de plastic de unică folosință sunt printre cele mai problematice articole pentru oceane. Ușoare, rareori reciclate și ușor suflate de vânt, acestea scapă rapid de tratament. Odată ajunse în natură, pot sufoca viața marină, se pot descompune în microplastice și pot polua țărmurile timp de decenii. Ca răspuns la această criză, peste o sută de țări au implementat interdicții sau taxe pe aceste pungi. Dar până de curând, nimeni nu știa cu adevărat dacă aceste măsuri făceau vreo diferență concretă pentru mediu.
Iată ce au vrut să afle două cercetătoare, Kimberly Oremus (Universitatea din Delaware) și Anna Papp (Universitatea Columbia). Abordarea lor: compararea politicilor locale din SUA privind pungile de plastic cu date reale privind poluarea plajelor. Pentru a face acest lucru, s-au bazat pe TIDES, o bază de date gigantică gestionată de ONG-ul Ocean Conservancy, care agregă rezultatele a zeci de mii de curățări ale țărmurilor efectuate de voluntari în Statele Unite. Folosind o aplicație mobilă numită Clean Swell, participanții la aceste operațiuni de curățenie înregistrează deșeurile pe care le colectează în timp real. Rezultatul: ani de date fiabile, localizate și detaliate – o mină de aur pentru oamenii de știință.
Concluziile studiului, care au fost publicate în Science, sunt impresionante: în zonele în care a fost implementată o interdicție sau o taxă, proporția pungilor de plastic găsite pe plaje a scăzut cu 25 până la 47% comparativ cu zonele fără o politică echivalentă. Și asta nu este tot: cu cât trece mai mult timp, cu atât declinul este mai pronunțat. Spre deosebire de unele politici care își pierd eficacitatea în timp, aici nu s-a observat nicio revenire. Cu alte cuvinte, interdicția funcționează și este de durată.
O altă lecție din studiu: taxele par chiar mai eficiente decât interdicțiile directe. Acest rezultat poate fi contraintuitiv, dar poate fi explicat: prin punerea consumatorilor în plată pentru fiecare utilizare, taxa acționează ca o reamintire directă pentru fiecare achiziție și încurajează schimbări durabile ale obiceiurilor. Mai mult, politicile la nivel național sau statal se dovedesc mai eficiente decât politicile municipale: evită efectele de frontieră (oamenii nu traversează orașul pentru a obține o pungă gratuită) și permit o aplicare mai uniformă.
Dar studiul evidențiază și o realitate mai sumbră: chiar și în zonele în care există politici anti-pungi de plastic, cantitatea totală de pungi de plastic continuă să crească. Mai lent, da, dar este în creștere. De ce? Deoarece poluarea cu plastic este un fenomen global, iar pungile sunt doar una dintre numeroasele alte surse de deșeuri (ambalaje alimentare, sticle, plase de pescuit etc.). Cu alte cuvinte, interzicerea pungilor de plastic nu oprește valul crescător – dar îl încetinește. Și într-o situație atât de critică, fiecare măsură eficientă contează.
Studiul este oportun. În august 2025, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu va organiza o nouă rundă de negocieri pentru a ajunge la un tratat internațional privind materialele plastice. Rezultatele obținute de Oremus și Papp arată că există pârghii concrete și măsurabile pentru a reduce poluarea – cu condiția ca acestea să fie implementate la scară largă. După cum rezumă Anna Papp: „Rezultatele noastre arată că politicile privind pungile de plastic sunt eficiente, chiar dacă nu rezolvă totul. Acesta este un prim pas – dar un pas în direcția corectă.”
Poll: Care dintre următoarele opțiuni credeți că este cea mai eficientă măsură pentru reducerea poluării cu pungi de plastic?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply