0
(0)

Jaguar este, la ora actuală, printre puținii producători premium care nu au în portofoliu niciun model cu sistem de propulsie alternativă. Ceea ce nu înseamnă că britanicii nu iau serios în considerare trendul electromobilității. Practic, Jaguar I-PACE este un preview al primei mașini electrice de serie mare pe care marca engleză o va oferi publicului începând cu 2018.

jaguar-i-pace-concept-stiinta-tehnica-2Pentru moment, I-PACE este un concept-car, așa încât n-ar trebui să ne mire detaliile îndrăznețe de design și look-ul care combină avangardismul cu elemente tradiționale, precum și stilul de SUV cu impresia de berlină sportivă.

Pe lângă aspectul dinamic, cel mai important rezultat este coeficientul aerodinamic foarte redus, de numai 0,29 (la care a contribuit și ideea integrării în portiere a mânerelor – la fel ca la modelele Tesla…).

jaguar-i-pace-concept-stiinta-tehnica-3În mod interesant, deși gabaritul lui I-PACE este ceva mai compact decât al SUV-ului convențional F-Pace, spațiul interior este mai generos, atât pentru cei 5 pasageri, cât și pentru bagajele acestora (portbagajul oferind 530 de litri).

Planșa de bord este, cum altfel, dominată de două displayuri generoase, iar consola centrală lasă locul unei idei arhitecturale inedite.

Spațiul generos se datorează în primul rând plasării în podea a bateriei, în timp ce lipsa grupului moto-propulsor convențional a permis realizarea unei cabine foarte avansate. Puterea este furnizată de două motoare electrice, plasate pe cele două punți și dezvoltând fiecare 200 CP și 350 Nm.

jaguar-i-pace-concept-stiinta-tehnica-4Prin urmare, I-PACE se laudă cu o putere totală de 400 CP și un cuplu maxim (disponibil de la pornire) de 700 Nm. Suficient pentru ca demarajul 0-100 km/h să fie de numai 4 secunde – adică aproape la fel de rapid ca „bestia” F-Type SVR, al cărei V8 supraalimentat dezvoltă aproape 600 CP…

jaguar-i-pace-concept-stiinta-tehnica-7Bateria lui I-PACE are o capacitate mare, de 90 kWh, putând fi încărcată într-o oră și jumătate până la 80%, de la o stație de încărcare rapidă de 50 kWh (încărcarea totală durează puțin peste 2 ore).

Cu „un plin”, I-PACE promite o autonomie maximă teoretică de 500 km, conform normelor de omologare europene NEDC. Ceea ce poate însemna că modelul de serie va oferi, în condiții normale, cel puțin 400 km cu bateria complet încărcată.

Așadar, Jaguar I-PACE se alătură unui adevărat val de promisiuni 100% electrice din domeniul premium, cum ar fi Audi e-tron quattro, Mercedes-Benz Generation EQ sau Porsche Mission E. Ceea ce demonstrează că Tesla a reușit să pună suficient de multă presiune pe lumea auto pentru adoptarea mai rapidă a electromobilității.

jaguar-i-pace-concept-stiinta-tehnica-6

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?