Cei mai mulți lingviști de astăzi sunt convinși că toate limbile pământului derivă dintr-un limbaj unic care era folosit undeva în estul Africii acum circa 50.000 de ani. Și, deși pare amuzant, acest limbaj primar ar fi sunat aidoma celui folosit de micuțul cavaler Jedi din superproducția hollywoodiană Războiul Stelelor.
În prezent diferențele de sintaxă între limbile de pe Terra sunt atât de numeroase încât a încerca să descifrezi care a fost prima limbă de pe lume pare o misiune de a căuta acul în carul cu fân. În engleză, spre exemplu, părțile propoziției sunt ordonate după modelul subiect-verb-obiect (SVO), în timp ce în latină așezare este subiect-obiect-verb (SOV). Există și cazuri mai rare în care așezarea poate fi OSV, OVS, VOS sau VSO. Și cu toate acestea, într-un amplu studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, Merritt Ruhlen și Murray Gell-Mann, doi cercetători din cadrul Universității din Santa Fe, susțin că formula folosită de primii oameni era SOV, asemenea celei din limba latină.
Cei doi lingviști au ajuns la această concluzie după ce au reușit să creeze un veritabil arbore al limbajelor umane, urmărind astfel rădăcina acestora. Conform datelor furnizate de cei doi, ca un exemplu, limbile romanice de azi (italiana, româna, franceza, spaniola etc.) sunt derivate din latina care se vorbea acum cel puțin 2000 de ani. La rândul ei, latina face parte dintr-o familie și mai mare, în care sunt incluse limbile germanice, greaca sau cele slavice, familie pe care o numim indo-europeană. Continuând, familia limbilor indo-europene se potrivește precum piesa unui puzzle între celelalte familii uriașe ale limbilor de pe Terra. Merritt Ruhlen și Murray Gell-Mann au reușit să identifice numeroase limbi, graiuri sau idiomuri după originea lor, în funcție de modul în care anumite cuvinte s-au păstrat nealterate din limba mamă.
Din peste 2000 de limbi studiate, specialiștii americani au descoperit că peste jumătate folosesc același tipar SOV, un motiv în plus ca ei să concluzioneze că aceasta era și așezarea părților de propoziție în limbajul originar de acum 50.000 de ani. În plus, susțin aceiași doi cercetători, formula SOV este cea mai ușor de învățat de către oameni.