Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Scandalul OxyContin 4.7 (66)

Comercializat la sfârșitul anilor 1990 de Purdue Pharma, OxyContin este un analgezic, un derivat sintetic al opioidelor. Efectele administrării lui au fost...

Revoluția medicală: un nou model AI promite să accelereze diagnosticul cancerului...

Revoluția medicală din zilele noastre face pași uriași înainte odată cu introducerea unui nou model de inteligență artificială. Acesta este capabilă diagnosticheze...

Holera: OMS dezvăluie o creștere clară a cazurilor anuale și a...

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a șaptea pandemie de holeră a continuat să progreseze. Agenția citează cifre în creștere, favorizate în...

Cercetătorii au reușit să întinerească ovule îmbătrânite de șoarece 5 (5)

Cercetătorii de la Universitatea Națională din Singapore tocmai au făcut o descoperire majoră în domeniul fertilității. Lucrând asupra celulelor de șoarece, ei...

Telefoanele mobile: OMS confirmă o dată pentru totdeauna că nu există...

La fel ca orice echipament care folosește tehnologia wireless (cum ar fi laptopurile, de exemplu), telefoanele mobile emit radiații electromagnetice de radiofrecvență,...

Aceste bacterii din cavitatea bucală se reproduc într-un mod rar… și...

Unul dintre cele mai diversificate ecosisteme de pe planetă se găsește în interiorul cavității bucale și este doar o comunitate microbiană dintre...

Un colorant alimentar te poate face, în curând, „transparent 4.8 (6)

Cine și-ar fi putut imagina că un ingredient comun ar putea revoluționa lumea biologiei? O echipă de cercetători a descoperit recent că...

Probabil te înșeli în privința celor care gândesc diferit 5 (7)

Tuturor ne place să credem că suntem capabili să înțelegem ce cred alții, chiar și atunci când nu ne împărtășesc opiniile. Un...

Trecerea rapidă de la un videoclip la altul, pentru prea mult...

În Canada, o echipă de cercetători și-a concentrat atenția asupra trecerii rapide de la un videoclip la altul. Conform autorilor, este posibil...

Durerea femeilor este subestimată personalul medical, iar acest lucru nu este...

Durerea este subiectivă. Cea mai bună persoană pentru a o judeca este persoana care o simte. Cu toate acestea, personalul medical tinde...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.