LONGEVITATE

În această categorie LONGEVITATE puteți citi știri, articole și analize care abordează sferele medicinii generale și alternative, ale cercetării din genetică, ale neuroștiințelor, ale tehnologiilor și materialelor avansate cu aplicații directe în sectorul medical, dar și sfaturi și recomandări de menținere și îmbunătățire a condiției fizice și a stării generale de sănătate.

În secolul XXI, domeniul medical înregistrează o evoluție galopantă, de la noi remedii împotriva unor boli extrem de grave (cancer, SIDA, etc.) până la tehnologii inovative (celule stem, editare genetică, etc.), menite a ne îmbunătăți sănătatea și a ne prelungi viața într-un mod nemaiîntâlnit până acum în istoria omenirii.

Totodată, cercetătorii fac pași mari în direcția înțelegerii funcționării corpului uman, a organelor și relațiilor dintre ele, precum și a modului de funcționare și de control a creierului. Sunt lucruri care nu ajută doar la găsirea unor modalități mai eficiente de asigurare a sănătății fizice și mentale, ci și elemente esențiale care vor ajuta la evoluția speciei umane. Evoluție care va merge mână în mână cu noile descoperiri din domeniul nanotehnologiei și roboticii, care se speră că vor contribui la îmbunătățirea pe toate planurile a speciei umane, dar și a celorlalte viețuitoare de pe Pământ. În plus, s-ar putea ca Omul 2.0 să fie mult mai pregătit și adaptat pentru călătoriile în spațiu, medicina spațială fiind o știință la începuturi.

Vezi în continuare toate materialele din categoria LONGEVITATE

Un studiu danez arată originea reală a arsurilor solare 5 (3)

Arsurile solare nu sunt cauzate de deteriorarea ADN-ului așa cum se credea până de curând. Potrivit unui studiu recent din Danemarca ar...

Oamenii de știință au identificat o armă neașteptată împotriva cancerului 4.6...

Cercetătorii de la Universitatea din California, San Francisco, au dezvăluit recent o descoperire promițătoare care ar putea revoluționa tratamentul cancerului. Studiul lor,...

Alzheimer: o descoperire majoră deschide calea către un diagnostic mai simplu...

Boala Alzheimer este una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică astăzi. Afectează milioane de oameni din întreaga lume și rămâne...

În așteptarea transplantului: inima unei femei a fost stabilizată cu ajutorul...

Insuficiența cardiacă este o boală gravă care afectează milioane de oameni din Franța și din întreaga lume. Când o inimă este prea...

La fel ca bărbații, și femeile sunt atrase de partenerii mai...

În cuplurile heterosexuale, bărbații sunt de obicei mai în vârstă decât femeile. Se presupune adesea că acest lucru se datorează preferinței bărbaților...

Oamenii de știință testează spray nazal pentru cancerul pancreatic 5 (2)

Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai grave tipuri de cancer, cu o rată de supraviețuire deosebit de scăzută. Datorită naturii sale...

Un nou studiu prezice câți oameni vor muri din cauza schimbărilor...

Schimbările climatice schimbă rapid peisajul sănătății în Europa, iar căldura extremă devine o amenințare din ce în ce mai mare. Un nou...

Ce dezvăluie cel mai mare studiu despre canabis și funcționarea creierului...

Consumul de canabis este un subiect care provoacă dezbinare, mai ales că utilizarea acestuia continuă să crească la nivel mondial. În timp...

Cancerul deturnează pe furiș celulele imune 4.6 (8)

Corpul nostru are un sistem de apărare puternic pentru a lupta împotriva infecțiilor și a bolilor: sistemul imunitar. Printre soldații săi se...

Cercetătorii fac o descoperire importantă despre spermatozoizi 4.4 (14)

Ce se întâmplă dacă evenimentele semnificative din copilăria unui tată ar putea afecta sănătatea viitorilor săi copii? Aceasta este întrebarea ridicată de...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.