Răspunsul scurt la întrebarea din titlu este NU. Cei peste un miliard de șoferi de pe mapamond nu ar avea încredere să-i cedeze inteligenței artificiale controlul volanului. Iar cei fără permis de conducere probabil consideră mașinile autonome doar o chestie SF, care ar putea deveni realitate undeva spre finalul acestui secol.
Ei bine, eu sunt gata să pun pariu cu voi că, după ce veți termina de citit acest articol, veți răspunde cu DA la întrebarea din titlu.
De mai bine de o jumătate de secol, automobilul a devenit un simbol-pilon al societății moderne, iar, pentru mulți, mașina semnifică libertatea și statutul – în mod iluzoriu, pentru că, mai nou, traficul aglomerat presupune mult stres, multă poluare și mult timp pierdut în spatele volanului, în special în mediul urban.
Momente în care șoferii își dau seama că, oricât de performantă, de frumoasă sau de luxoasă este mașina lor, până la urmă nu e altceva decât un mijloc de transport din punctul A în punctul B. Iar dacă li s-ar oferi alternativa unui șofer personal, probabil cei mai mulți i-ar ceda acestuia volanul și grijile asociate.
Dar cine spune că acest șofer personal trebuie să fie uman? Sau, și mai și, de ce ar trebui să existe cineva care să stea pe locul șoferului? De ce nu pot fi controlate pedalele și volanul de undeva de sub capotă, de niște sisteme electronice? Se poate? Evident că se poate. Volanul este doar un subsistem suplimentar pentru virarea roților, iar pedalele fac legătura cu subsistemele specifice, pentru dozarea puterii motorului, respectiv pentru frânarea roților.
Poate că simpatica broscuță Herbie din serialul Disney sau justițiarul KITT al lui Hasselhoff ori înspăimântătoarea Christine a lui Stephen King au fost doar personaje de filme. Însă Google Car (din păcate, proiect „tras pe dreapta” în acest moment) sau Tesla Model S cu Autopilot ori diverse proiecte de „taxibot-self-driving-cars” sunt cât se poate de reale.
Este chiar hilar că în „evul mediu” al mașinilor autonome – prin 2010… – producătorii auto preconizau că vor ajunge să construiască mașini „care se conduc singure” doar undeva prin 2050. Dar deja de prin 2014-2015 aproape toți s-au lansat într-o cursă contra-cronometru: cine va pune primul pe șosea o mașină complet autonomă până în 2020. Adică peste mai puțin de 5 ani de acum încolo…
GALOPANTA TEHNOLOGIE
Dacă vă întrebați cum vor reuși marii constructori să realizeze mașini autonome într-un timp atât de scurt, răspunsul este mai simplu decât ați putea crede: sistemele necesare sunt deja realitate. Ba chiar o parte dintre ele sunt montate pe din ce în ce mai multe modele noi, care permit un grad mai mare sau mai redus de conducere semi-autonomă. În paranteză fie spus, la Timișoara, la Continental, sunt ingineri români care contribuie la dezvoltarea unor astfel de sisteme.
ABS-ul (cel care eficientizează frânarea) a devenit standard încă din anii ’90. ESP-ul (sistemul electronic de control al stabilității), devenit standard în Europa din 2014, controlează, în mod independent de șofer, dozarea accelerației și frânarea diferențiată a roților, în special în viraje. Iar noile sisteme de frânare automată detectează, prin intermediul senzorilor sau camerelor, pericolele iminente și frânează singure mașina, înainte ca șoferul să reacționeze.
Senzorii de lumină sau de ploaie tind să devină banalitate, iar, mai nou, există sisteme care controlează automat faza mare, astfel încât să nu fie orbiți cei de pe contrasens noaptea. Pilotul automat („cruise control”) a depășit de mult faza în care doar menținea viteza constantă. Acum poate adapta viteza mașinii în funcție de cea a vehiculelor din față, grație senzorilor de tip radar.
Senzorii de parcare sunt acum mult mai evoluați și mai nou sunt integrați în sisteme mai complexe, care parchează singure mașina (de exemplu, la manevrele de parcare laterală). Iar softurile avansate ale camerelor de filmat pot deja să identifice semnele de circulație, dar detectează și dacă se depășește involuntar banda de circulație (fără a se semnaliza în prealabil) – caz în care avertizează șoferul. La sistemele mai sofisticate, computerul central acționează asupra frânelor și direcției independent de șofer, pentru a menține mașina pe traiectorie.
La toate acestea adăugăm monitorizarea poziției mașinii prin GPS, cu o acuratețe din ce în ce mai mare. Dar nu numai atât: senzori sofisticați, cu laser, sunt capabili să cartografieze zona din jurul mașinii, obținând imagini la 360 de grade (imposibil de imaginat pentru om!) în fracțiuni de secundă. Iar softurile din ce în ce mai performante sunt capabile să decodifice în miimi de secundă aceste imagini, identificând obiectele și potențialele situații periculoase cu mult mai rapid decât o fac „senzorii” umani.
Ah, și nu am amintit de noile sisteme de comunicare car-2-car și car-2-infrastructure – adică mașinile pur și simplu devin capabile să „vorbească” între ele și cu diversele componente ale infrastructurii rutiere.
Cum? Datorită noilor tehnologii din Internet of Things, care permit transmiterea de date cu viteze uriașe fie prin wi-fi, fie prin mobil, fie prin unde radio.
Practic, deja s-a ajuns ca, undeva pe niște servere, Inteligența Artificială să gestioneze rețeaua de străzi și autostrăzi, împreună cu vehiculele care circulă pe acestea, ca într‑un fel de joc global de strategie.
SUNT ȘI AVANTAJE?
Evident. Ba chiar foarte mari. În primul rând, siguranța. Computerele funcționează tot timpul, nu obosesc, nu ajung în stare de ebrietate, nu le este distrasă atenția (pentru că sunt cu adevărat multitasking, față de om). Și, foarte important, reacționează mult mai repede decât o face un om obișnuit.
Niște cifre: anual, circa 1,2 milioane de oameni își pierd viața în accidente auto, iar zeci de milioane suferă răni grave. Totul din cauza greșelilor umane. Ei bine, în cazul mașinilor autonome numărul victimelor umane se estimează că va scădea vertiginos spre zero. Este adevărat, statistic vorbind nu putem elimina riscuri cum ar fi defectarea unor sisteme sau apariția unor condiții care nu au fost intuite de ingineri.
Un exemplu elocvent a fost chiar accidentul fatal din 2016, cu o mașină Tesla condusă în mod autonom, concursul de împrejurări făcând sistemele să nu sesizeze o situație clară de pericol. Dar, chiar și așa, am ajunge să vorbim anual de câteva zeci sau câteva sute de victime. Ceea ce înseamnă de 10.000 (zece mii) de ori mai puține decât acum! Merită riscul? Eu cred că da.
În al doilea rând, confortul la bordul unei mașini autonome se anunță mult peste puterea de înțelegere a unui șofer obișnuit. Habitaclul devine loc de odihnă sau relaxare, birou mobil sau spațiu de comunicare cu ceilalți. Totul în timp ce mașina se deplasează cuminte de la A la B.
Exagerând puțin, ai putea să-ți iei cafeluța de dimineață direct în mașină, în drum spre birou. Ori ai putea dormi în timp ce mașina merge singură de la București la Paris. Principial, omul modern ar câștiga cel puțin două ore pe zi dacă ar înlocui condusul cu alte activități. Într-un an, ar câștiga o lună de zile. Iar într-o viață, cam 5-6 ani ar fi economisiți prin utilizarea mașinilor autonome!
La care se mai adaugă creșterea calității vieții, pentru că, în loc să te stresezi în trafic, pur și simplu te relaxezi sau, dimpotrivă, ești mai productiv.
În al treilea rând, mașinile autonome ar schimba radical peisajul actual al orașelor și infrastructurii rutiere. Datorită senzorilor, mașinile autonome pot păstra distanțe mult mai mici între ele, atât în lateral, cât și față/spate – deci s-ar reduce ambuteiajele, dar și consumul de carburant.
Apoi să nu uităm că Inteligența Artificială nu aplică principiul „regulile sunt făcute ca să fie încălcate”, deci ar fi eliminate din start orice comportamente neortodoxe, des întâlnite acum la mulți șoferi.
Aglomerația urbană? Va fi istorie. De ce? La ora actuală, mașinile reprezintă o resursă folosită extrem de ineficient din punct de vedere economic: 90-95% din timp o mașină stă parcată! În schimb, o mașină autonomă ar putea fi utilizată 90-95% din timp – deci n-ar mai fi nevoie de locuri de parcare în fața casei sau a blocului, în fața biroului sau la supermarket.
Mașinile autonome ar opri doar pentru încărcarea/descărcarea pasagerilor și bagajelor, în rest ar umbla harnice precum niște furnicuțe, cu pauzele de rigoare pentru realimentarea rezervorului de carburant sau încărcarea bateriilor…
Ok, aici deja e nevoie de o extrem de mare schimbare de mentalitate: în loc să cumperi o mașină („to own”), plătești un anumit tarif pentru utilizarea ei („to use”). Adică un fel de sistem combinat rent-a-car + carsharing.
Sună strigător la cer? Nu este – gândiți-vă la raportul între costul mașinii și orele de utilizare. Raport care acum este înfiorător de mic.
Însă, cu o mașină autonomă folosită într-un sistem ca mai sus, costurile ar fi mai reduse chiar și cu 80%! Deci nu doar cei bogați s-ar putea folosi de serviciile unei mașini autonome, ci ORICINE, fără să mai fie nevoie de permis de conducere. În plus, nu ar trebui să folosești aceeași mașină, ci tipul de mașină de care ai nevoie în funcție de situație (una mică pentru navetă, una mai mare pentru familie, una utilitară pentru transportul obiectelor agabaritice, una decapotabilă pentru evadarea în weekend la mare sau una offroad pentru a merge la munte).
Vorbim, de fapt, de filosofia „craddle-to-craddle”, care poate fi aplicată oricărui alt produs și care face parte din conceptul mai evoluat al „economiei circulare”. V-am spus că e vorba de o mare schimbare de mentalitate, nu?
DAR DEZAVANTAJELE?
Știu ce gândiți: „sună prea frumos ca să fie adevărat. Dar…”. Aș fi ipocrit să nu mă gândesc și la cealaltă fațetă a monedei.
Controlul mașinilor autonome se face, în bună parte, din afara lor, prin intermediul infrastructurii, de care sunt dependente. Orice problemă majoră (de la cele de ordin tehnic până la atacurile hackerilor) ar putea face o mașină autonomă inutilizabilă. Sau, mai rău, ar putea fi controlată în detrimentul utilizatorului, unii temându-se de acte de terorism.
Sau, pur și simplu, dacă va cădea tot sistemul? Sunt întebări legitime, la fel ca și cele privind un eventual asteroid sau trezirea vreunui super-vulcan…
Poate părea exagerat, dar, dacă mașinile autonome vor deveni valeți personali, nu cumva oamenii vor ajunge să-și petreacă mai mult timp în casă? Există riscul ca o societate intensiv robotizată să ajungă precum oamenii din filmul de animație „Wall-E”, un fel de „zombi” conectați permanent la „matrix” și care nu vor mai avea rațiunea de a exista. Personal, cred că acest risc de involuție e insignifiant.
Dar dacă, dimpotrivă, producătorii vor construi mult mai multe mașini: pentru că oricine va putea folosi o mașină autonomă, managerii companiilor auto probabil se gândesc la uriașele profituri care îi așteaptă odată cu dublarea sau triplarea vânzărilor, nu?! Dar, cu vreo câteva miliarde de vehicule pe planetă, oare nu vom ajunge să ne petrecem viața în ambuteiaje infernale?
Și cum rămâne cu dreptul la intimitate? Monitorizarea permanentă a mașinilor autonome ne va face complet vulnerabili în fața Big Brother. Dar asigurările, cine va fi de vină în cazul unui accident și cine va plăti pagubele și cât? Ah, și să nu uităm de milioanele de șoferi care își vor pierde locurile de muncă din cauza mașinilor autonome!…
Lista nemulțumirilor poate continua mult și bine. Dar, în final, cred că marea problemă pe care o avem, ca umanitate, cu mașinile autonome ține mai degrabă de încercarea de a tergiversa renunțarea la acest sentiment iluzoriu de control și libertate, pe care ni-l conferă acum mașinile.
CONCLUZIE
Nu vă rămâne decât să puneți în balanță plusurile și minusurile prezentate în acest material. Și să vă gândiți mai bine înainte de a răspunde la întrebarea inițială.
Care, de fapt, ar putea suna și altfel: sunteți pregătiți pentru o adevărată revoluție în transporturi? Deoarece, după mai mult de un secol de existență a automobilului, este cazul să facem un nou pas. Unul uriaș. Care are șansa să schimbe (în bine) și societatea umană.
