Datarea directă a unei fosile de copil neanderthalian sugerează că această specie umanoidă a dispărut, probabil, mult mai devreme decât dicta accepțiunea generală de până acum.
În cadrul unui efort unificat, cercetătorii Universitățiilor Oxford și Cork, în colaborare cu Laboratorul Preistoric din St. Petersburg, au datat fosila unui om de Neanderthal descoperită în Peștera Mezmaiskaya, din Rusia, în nordul Munților Caucaz, și au stabilit că este, de fapt, cu 10.000 de ani mai veche decât sugerau studiile anterioare. Noua descoperire aruncă într-un con de îndoială teoria conform căreia oamenii de Neanderthal și cei moderni au interacționat vreme de mii de ani.
În schimb, paleontologii sunt de părere că orice coexistență a celor două specii s-a consumat, probabil, doar în limitele câtorva sute de ani. Acest lucru ar putea însemna chiar că în unele regiuni neanderthalienii au dispărut încă dinainte ca homo sapiens să părăsească Africa.
Osemintele copilului de Neanderthalian au fost aduse la suprafață din stratul de sol corespunzător finelor Paleoliticului Mijlociu, alături de fosile animale. Cercetătorii au descoperit că oasele umane aveau vârsta de 39.700 de ani, ceea ce ar implica, cred cercetătorii, posibilitatea ca neanderthalienii să nu fi supraviețuit, la situl respectiv, dincolo de acel moment.
Echipa de cercetare consideră că oamenii de Neandethal au murit aproximativ atunci când oamenii moderni au sosit pe teritoriile lor, sau au dispărut chiar înaintea acestui episod, din motive precum schimbările climatice, resursele limitate, sau alte scenarii posibile. În teoria clasică, neanderthalienii au dispărut de pe Pământ cu aproximativ 30.000 de ani în urmă.
Cea mai recentă tehnică de datare constă mai ales în capacitatea oamenilor de știință de a purifica colagenul extras din mici fragmente fosile foarte eficient, necontaminându-l. În trecut, echipele de specialiști au identificat date mai recente ale oaselor analizate, este de părere cercetătorul Tom Higham, director al Oxford Radiocarbon Accelerator Unit, deoarece, probabil, mostrele au fost contaminate cu particule mai recente. Este interesant de știut că în prezent germanii au realizat harta a 65% din genomul omului de Neanderthal și ar putea chiar readuce, astfel, unul la viață. Mai mult, dr. George Church, de la Harvard, susține că neanderthalienii pot fi resuscitați cu tehnologia deja existentă, pentru o cheltuială de circa 30 de milioane de dolari.