0
(0)

Arheologii germani au descoperit de curând o uriaşă zonă dedicată comerţului, construită de grecii antici într-o colonie aflată pe teritoriul insulei italiene Sicilia.

 

Campaniile de excavaţie arheologică au început anul trecut, în luna septembrie. Echipele de arheologi, conduse de profesorul dr. Martin Bentz, de la Universitatea din Bonn, au găsit, cu ocazia acestor săpături, ceea ce pare a fi unul dintre cele mai mari centre de artizani şi comercianţi din antichitate, în colonia greacă Selinunte. Acest oraş a avut o istorie relativ scurtă, de numai patru sute de ani (secolele 7-3 î.Hr.), însă a fost una dintre cele mai bogate colonii greceşti şi a avut o populaţie de circa 100.000 locuitori. Templele antice construite acolo, care formează \”Valea Templelor din Selinunte\” constituie dovezi ale importanţei coloniei grecești în acea vreme.

\"(w540)

Arheologii germani încearcă să răspundă la întrebări precum cele legate de amploarea centrelor comerciale greceşti din antichitate ori referitoare la planificarea şi zonarea economică în antichitate, având în vedere existenţa unor „cartiere” ce concentrau anumite industrii şi îndeletniciri.

Un exemplu de astfel de zonare urbană în Selinunte este concentrarea atelierelor de olărit la marginea aşezării, aproape de zidurile oraşului. Cartierul artizanilor din Selinunte pare să se fi întins pentru mai mult de 600 metri de-a lungul zidurilor cetăţii, fiind astfel unul dintre cele mai mari descoperite până în prezent.

Descoperirile arheologilor germani sunt formate în special din vase de lut ori de bronz şi mozaicuri, multe provenite din Atena şi Sparta, valoarea acestora fiind astfel foarte importantă pentru reconstituirea istoriei, putând da răspunsuri cu privire la ce îi împingea pe oamenii antichităţii să migreze şi să formeze noi colonii.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here