Defrișările din pădurea amazoniană au cunoscut o creștere pe care specialiștii de la organizația non-profit IMAZON, organizație care a făcut publice datele, nu o pot cataloga decât ca devastatoare.
Comparativ cu anul 2013, în anul 2014, în luna august nivelul defrișărilor a crescut cu 136%, în timp ce la nivelul lunii septembrie creșterea a fost de 467%. Chiar și așa, situația poate fi și mai gravă, cu cât sistemul prin satelit cu care sunt făcute observațiile, DETER, nu poate recunoaște decât secțiuni mai mari de 250.000 de metri pătrați, iar multe dintre fermele care se dezvoltă în bazinul amazonian sunt mult mai mici decât atât. Ca un detaliu interesant, nivelul defrișărilor anunțat oficial în anul 2013, față de 2012, fusese de doar 29%. În același timp, în intervalul 2004-2011, defrișările scăzuseră cu 77%.
Numeroși factori se fac vinovați de această situație devastatoare pentru ceea ce înseamnă pădurea amazoniană și pierderea biodiversității amazoniene. Pe măsură ce economia globală își revine, cererea pentru carne de vită și soia a crescut simțitor, la fel ca și prețurile de pe piața globală. Realul, moneda oficială braziliană, a devenit din ce în ce mai puternică, iar aceste aspecte au permis investiții majore în agricultura acestei țări. Codul forestier a devenit și el mai blând odată cu anul 2012, ceea ce înseamnă că tăierea pădurilor nu mai este pedepsită atât de drastic. Bazinul amazonian a fost defrișat în proporție de circa 20%, iar în acest ritm ar putea dispărea în maxim 30-40 de ani.
Situația din Brazilia nu este, din păcate, unică. Rata pierderii pădurilor tropicale a crescut în intervalul 1990 – 2000 cu 62 %, față de o scădere cu 25%, atât cât estimau oficialii ONU.