0
(0)

Samsung a prezentat cele mai noi vârfuri de gamă, GALAXY S6 și S6 edge, două smartphone-uri într-adevăr premium din toate punctele de vedere, inclusiv din cal al materialelor folosite la carcasă. Samsung a înțeles în sfârșit că plasticul nu are ce căuta în componența unor smartphone-uri de top.

 

Samsung GALAXY S6 și S6 edge sunt aproape identice la caracteristicile tehnice. De fapt, singurele diferențe sunt dimensiunile (143,4×70,5×6,8 mm S6 și 142,1×70,1×7 mm S6 edge), greutățile (138 g S6 și 132 g S6 edge) și capacitățile bateriilor celor două (2.550 mAh S6 și 2.600 mAh S6 edge).

Cred că s-ar putea hotărî într-o covârșitoare majoritate și faptul că GALAXY S6 edge este cu mult mai plăcut estetic decât GALAXY S6 și totodată este primul smartphone cu ecran curbat la ambele muchii.

Spuneam că Samsung a renunțat la capacul de plastic din spate și l-a înlocuit cu unul din sticlă și orice fel de sticlă, ci Gorilla Glass 4, ca și ecranul de protecție din față.

Ambele smartphone-uri au ecrane AMOLED cu diagonala de 5,1 inci și rezoluție Quad HD (2.560×1.440 pixeli). Cu această ocazie, noile smartphone-uri ating și un record de densitate a pixelilor de 577 ppi.

Recorduri vom vedea și la viteza de operare pentru că S6 și S6 edge au, ambele, procesoare Octacore (Quad 2,1 GHz + Quad 1,5 GHz) pentru aplicații și câte 3 GB de memorie RAM. Cum era de așteptat, noile smartphone-uri sunt compatibile cu cele mai noi standarde 4G (LTE Cat.6 300/50Mbps), se conectează la rețelele Wi-Fi inclusiv în cel mai nou standard 802.11 ac și la orice gadget inteligent prin Bluetooth 4.1.

Samsung GALAXY S6 și S6 edge vor fi disponibile pe piață începând din aprilie în variante cu memorie internă de 32 GB, 64 GB și mai nou de 128 GB (datorită noilor memorii UFS 2.0 dezvoltate chiar de Samsung). Prețurile nu au fost încă dezvăluite, dar ne așteptăm la unele pe măsura caracteristicilor tehnice.

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here