Nu toţi avem mâini de chirurg şi putem face poze superbe şi clare oriunde şi oricând. Probabil fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să mişte aparatul foto în cel mai nepotrivit moment, ratând poza ideală.
Creatorii Photoshop, cei de la compania Adobe, au creat un filtru prototip care calculează viteza tremurului mâinii, apoi repară digital fotografia, redându-i claritatea.
Filtrul a fost prezentat de către Adobe în cadrul expoziţiei Max din Los Angeles, iar demonstraţia evidentelor sale capacităţi a fost primită în uralele publicului.
Procesul de reparare a fotografiei se face aproape instantaneu, mai ales la imaginile de dimensiuni mai mici. Practic, prin apăsarea tab-ului „restore sharp image”, fotografia revine la aspectul pe care ar fi trebuit să-l aibă dacă nu intervenea mişcarea mâinii ori aparatului – soft-ul, prin procese matematice, analizează imaginea şi recreează mişcarea, apoi o elimină.
Încă nu se ştie dacă şi în ce versiune a Photoshop va fi inclus noul filtru, cei de la Adobe susţinând că deocamdată este doar un proiect la care lucrează.