5
(1)

Arheologii au descoperit în două peşteri de pe teritoriul Chinei rămăşiţele a patru oameni preistorici. Fosilele au o vechime de 14.500-11.500 de ani, reprezentând cele mai noi rămăşiţe umanoide găsite vreodată în Asia şi prezentând o combinaţie de trăsături între omul modern şi şi cel arhaic…

 

Trei dintre rămăşiţe au fost descoperite în 1989, în peştera Maludong, Peştera Căprioarei Roşii, din provincia chineză Yunnan, însă nu au fost studiate până în 2008, cea de-a patra fiind descoperită în 1979, într-o peşteră de lângă satul Lonling, din provincia Guangxi Zhuang şi rămasă necercetată până acum trei ani.

Fosilele au fost numite „oamenii căprioare roşii”, fiind botezaţi după animalele pe care se pare, potrivit probelor găsite în peştera Maludong, că le vânau pentru hrană.

Descoperirea „oamenilor căprioare roşii” deschide un nou capitol în povestea evoluţiei speciei umane, respectiv capitolul asiatic, potrivit prof. Darren Curnoe, de la Universitatea din New South Wales, citat de revista PLoS One. Până acum, în Asia nu fuseseră găsite fosile de specii umane mai noi de 100.000 de ani.

Analiza danturii şi craniilor indică o combinaţie de trăsături între caracteristicile omului modern şi cele ale omului arhaic, dar şi caracteristici nemaivăzute până acum, ceea ce îi face pe cercetători să îi considere pe „oamenii căprioare roşii” o nouă specie de oameni preistorici.

\"(w540)

În urma datării cu carbon radioactiv, rămăşiţele au fost datate ca aparţinând perioadei de tranziţie între Pleistocen şi Holocen (14.500-11.500 de ani în urmă).

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here