0
(0)

Un adolescent a descoperit ruine Maya folosindu-se doar de stele. William Gadoury este un elev în vârstă de 15 ani din orașul canadian Saint-Jean-de-Matha, aflat în Quebec, care a descoperit o așezare mayașă antică, fără a-și părăsi localitatea.

Adolescentul este fascinat de câțiva ani de cultura Maya, iar în cadrul cercetărilor extinse pe care le-a făcut în acest sens a examinat 22 de constelații mayașe și a descoperit că proiectarea acestora pe o hartă a lumii creează forme care corespund perfect locațiilor a nu mai puțin de 117 orașe mayașe cunoscute.

Uimitor, Gadoury este prima persoană care a stabilit această corelare importantă.  Dar el a făcut un pas suplimentar și a mai studiat și o a 23-a constelație, formată din trei stele, dintre care numai două corespundeau unor așezări cunoscute. Și potrivit ipotezei tânărului, trebuia să existe un oraș și în locul unde cea de-a treia stea „cădea” pe hartă.

Odată ce Gadoury a stabilit locul în care credea că s-ar afla acest al treilea oraș, el a contactat Agenția Spațială Canadiană, acolo unde s-a reușit obținerea unor imagini din satelit cu ajutorul NASA și JAXA – agenția spațială japoneză, asupra regiunii vizate.

Gura-de-Foc
Orașul mayaș „Gura-de-Foc”

Iar aceste imagini chiar au confirmat că, într-adevăr, formele geometrice vizibile de deasupra implică faptul că o așezare antică având o piramidă voluminoasă și 30 de clădiri se află exact acolo unde a prezis Gadoury. Dacă descoperirea va fi confirmată, atunci acesta ar deveni al patrulea cel mai mare oraș mayaș cunoscut.

Firește, cercetătorii care au aflat de „ispravă” au fost foarte impresionați. Potrivit ofițerului de legătură Daniel de Lisle de la Agenția Spațială Canadiană, „proiectul lui William este fascinant mai ales datorită profunzimii sale. Corelarea pozițiilor stelelor cu locația unui oraș pierdut dimpreună cu folosirea imaginilor din satelit pe un teritoriu mic pentru a identifica rămășițe îngropate sub vegetație luxuriantă este ceva excepțional”.

Pentru că Gadoury a făcut descoperirea, lui i-a revenit onoarea de a denumi noul oraș, așa că a ales denumirea K’ÀAK ‘CHI, o frază mayașă care, în traducere, înseamnă „gură de foc”. Următorul pas pentru William este să viziteze orașul în persoană. Și-a prezentat deja descoperirea către doi arheologi mexiacani și i s-a promis că se va putea alătura expedițiilor care vor fi făcute la fața locului.

LATER EDIT:

După ce, la începutul săptămânii, tot internetul a fost „aprins” de această știre, acum ea pare să fi fost dezmințită de experții în istorie și cultură mayașă la urechile cărora a ajuns. Primul dintre aceștia este David Stuart, antropolog la Centrului Universitar Mesoamerica din Texas, care susține că „toată situația este un exemplu teribil de știință eronată care lovește Internetul. Vechii mayași nu și-au aranjat orașele antice în funcție de constelații. Stabilirea unor astfel de tipare este un proces de tip Rorschach (testul cu pete), deoarece orașele, ca și stelele, sunt peste tot”.

Ivan Šprajc, de la Institutul de Studii Spațiale și Antropologice din Slovenia, susține că „foarte puține constelații Maya au fost identificate și nici chiar în acele cazuri nu știm cât de mult sau care stele exact compun fiecare constelație. Este deci imposibil de verificat dacă există vreo corespondență între stele și amplasarea orașelor mayașe.”

Potrivit lui Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturală din Florida și arheologului Ed Kurjack, „zona ocupată de cultura Maya a fost atât de densă încât era plină de orașe foarte apropiate între ele, astfel încât este probabil ca în orice punct să descoperi un sit arheologic”.

Geoffrey Braswell, de la Universitatea din California în San Diego, susține că „a fost la siturile din imaginile din satelit și că sunt în realitate ogoare vechi acoperite de buruieni precum și de un petec de mlaștină sezonieră – deși un sit arheologic colonial interesant se află în vecinătate”.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?