Astronomii au observat întotdeauna cu fascinație baletul ceresc dintre stele și planete. Dar o descoperire recentă perturbă această dinamică clasică: o planetă gigantică, numită HIP 67522 b, nu numai că orbitează în jurul stelei sale, dar pare să-și declanșeze și moartea prin explozii stelare repetate. Acest fenomen fără precedent, dezvăluit de un studiu publicat în Nature, oferă o nouă perspectivă asupra interacțiunilor complexe dintre stele și promite să redefiniască înțelegerea noastră asupra sistemelor planetare.
HIP 67522 b este o planetă de mărimea lui Jupiter care parcurge o orbită completă în jurul stelei sale în doar șapte zile. Această orbită extrem de apropiată o plasează la o distanță în care gravitația și câmpurile magnetice sunt intens împletite. Tocmai această conexiune magnetică se află în centrul acestei povești extraordinare. Steaua HIP 67522, ca multe altele, este o bilă gigantică de plasmă în care particulele încărcate se învârt, creând câmpuri magnetice complexe. Uneori, aceste câmpuri se intersectează, se încurcă și în cele din urmă se despart, provocând erupții stelare – explozii violente de radiații însoțite de expulzări gigantice de plasmă. Ceea ce au descoperit oamenii de știință este că planeta HIP 67522 b nu doar experimentează aceste fenomene; le provoacă.
Ekaterina Ilin, astrofizician la Institutul Olandez pentru Radioastronomie și prim-autoare a studiului, explică faptul că planeta care orbitează acționează ca un catalizator. Pe măsură ce își urmează traiectoria, HIP 67522 b generează unde de-a lungul liniilor câmpului magnetic al stelei sale. Aceste unde nu declanșează orice erupții, ci explozii deosebit de intense, „gata să explodeze”, așa cum subliniază Ilin. Planeta pare să „agite” câmpul magnetic, declanșând o reacție în lanț cu o energie mult mai mare decât undele simple pe care le emite. Această interacțiune magnetică nu afectează doar steaua: are consecințe dramatice pentru planeta însăși. Erupții stelare succesive bombardează HIP 67522 b, atacând și reducându-i treptat atmosfera. Conform proiecțiilor cercetătorilor, gigantul gazos, comparabil în prezent cu Jupiter, ar putea pierde suficientă materie pentru a deveni o planetă de dimensiunea lui Neptun în următorii 100 de milioane de ani.
Această descoperire nu ar fi fost posibilă fără instrumentele sofisticate disponibile astronomilor astăzi. Satelitul de supraveghere a exoplanetelor în tranzit (TESS) al NASA a jucat un rol cheie în detectarea variațiilor caracteristice de lumină ale unei planete care trece prin fața stelei sale. După ce au identificat HIP 67522 ca obiect de interes, cercetătorii au apelat rapid la telescopul spațial Cheops al Agenției Spațiale Europene, capabil să țintească cu precizie stelele individuale cu o sensibilitate mare. Datorită lui Cheops, astronomii au putut observa 15 erupții, aproape toate aliniate cu trecerea planetei prin fața stelei, întărind ipoteza unei interacțiuni directe între cele două corpuri cerești. Această corelație temporală a fost o dovadă esențială care demonstrează că planeta nu era pur și simplu supusă efectelor stelare, ci că era sursa acestora.
Această interacțiune dintre o planetă și steaua sa, unde prima influențează decisiv activitatea magnetică a celei de-a doua, este o premieră științifică. Ne invită să regândim modelele convenționale de formare și evoluție a sistemelor planetare. Echipa de cercetare, condusă de Ekaterina Ilin, intenționează să-și continue cercetările cu alte instrumente, în special prin studierea diferitelor lungimi de undă, cum ar fi ultravioletele și razele X. Aceste radiații au un impact semnificativ asupra atmosferei planetare și ar putea oferi indicii cruciale despre procesul observat de degradare atmosferică.
În plus, oamenii de știință își propun să identifice alte sisteme similare pentru a trece de la un caz izolat la un set de exemple. Acest lucru ne-ar permite să înțelegem mai bine acest fenomen fără precedent și să elaborăm modele teoretice. Viitorul telescop spațial Plato, așteptat în 2026, ar trebui să contribuie, de asemenea, la această căutare prin detectarea de noi exoplanete și rafinarea măsurătorilor efectuate asupra celor deja descoperite.
Dincolo de aspectul spectaculos al acestei planete „ucigașe de stele”, această descoperire ridică întrebări fundamentale despre viața sistemelor planetare. Care sunt consecințele unei astfel de interacțiuni asupra duratei de viață a unei stele? În ce măsură o planetă poate influența mediul său stelar? Și mai presus de toate, cum afectează aceste fenomene condițiile favorabile apariției și supraviețuirii vieții? Până acum, studiile s-au concentrat în principal asupra modului în care stelele își afectează planetele, în special prin vântul solar și radiații. Această nouă perspectivă, în care planeta acționează ca un agent activ, deschide un câmp de cercetare bogat în posibilități.
Poll: Care este impactul interacțiunii între o planetă și steaua sa asupra duratei de viață a stelei?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply