Ecologie și poluare

Antagonia dintre ecologie și poluare a devenit foarte vizibilă în ultima jumătate de secol, când poluarea produsă de activitatea industrială umană s-a amplificat, iar efectele negative asupra mediului înconjurător, a climei și biodiversității și chiar asupra omului au devenit extrem de clare.

De fapt, ecologia ca știință a apărut tocmai pentru a contracara efectele poluării, despre care umanitatea a început să fie conștientă la mult timp după demararea Revoluției Industriale, la sfârșitul secolului 19. Poluarea nu se referă doar la efectele nocive ale gazelor cu efect de seră, emise prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), ci și la deteriorarea mediului (prin defrișări sau agricultură intensivă) ori afectarea faunei terestre și marine (prin vânat și pescuit excesiv).

În ultima vreme, omenirea este pusă în fața deciziei de a alege între ecologie și poluare: evoluția economiei moderne presupune exploatarea intensivă a resurselor naturale, iar evoluția industrială este legată în mod direct de poluare; dimpotrivă, ecologia pare să amenințe stilul de viață al omului modern, dar ne și demonstrează că e greșit să rupem echilibrul la care natura a ajuns în sute de milioane de ani de evoluție.

Pentru supraviețuirea speciei umane, dar și păstrarea biodiversității pe planetă cât mai puțin afectată de activitatea omului, e necesar să găsim soluții viabile de a reduce și chiar elimina poluarea, în paralel făcând eforturi să protejăm ecosistemele și natura din care facem parte.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Ecologie și poluare

Mii de aligatori morți în urma secetei cumplite din America de...

aligatori
O secetă severă care a lovit Paraguay, Bolivia, Argentina și Brazilia a dus la un veritabil dezastru ecologic. Lacurile și râurile au secat, iar...

Gaura din stratul de ozon dă primele semne de vindecare 0...

gaura din stratul de ozon
La mai bine de 30 de ani de la identificarea în premieră a găurii din stratul protector de ozon al Terrei, deasupra Polului Sud,...

Cât la sută din apa oceanului este, în fapt, urină? 1...

urină
Este inevitabil ca, atunci când înoți în apa mării sau a unui ocean, să nu te gândești cât la sută din ea este urină....

Urs polar ucis pentru 50 de litri de benzină 0 (0)

urs polar
Braconajul reprezintă o problemă majoră cu care Rusia se confruntă. Recent, doi bărbați au fost arestați și riscă trei ani de închisoare dacă vor...

Lacul Baikal riscă să dispară asemenea mării Aral 4.3 (4)

marea aral
O catastrofă ecologică riscă să lovească din nou Terra. După dispariția aproape completă a mării Aral în urma lucrărilor de irigație întreprinse în Uniunea...

O bacterie modificată genetic transformă CO2 în energie 5 (2)

Cultură de bacterii
O bacterie modificată genetic transformă CO2 în energie. Biologii de la Universitatea Harvard au modificat genetic o bacterie, care poate extrage dioxidul de carbon...

România apare într-un studiu de poluare realizat de NASA 0 (0)

poluare-romania-nasa-stiinta-tehnica-1
Într-un studiu recent, NASA a urmărit nivelul unor poluanți, în intervalul 2005 – 2015, pentru unele dintre cele mai industrializate regiuni din lume, printre...

Legătura între poluare și boli de inimă: primul studiu relevant 0...

poluare-boli-de-inima-stiinta-tehnica
Agenția Americană pentru Protecția Mediului (EPA) a derulat un studiu sub titulatura MESA Air (Multi-Ethnic Study of Atherosclerosis and Air Pollution), prin care s-a dorit...

21% dintre speciile de plante actuale riscă să dispară în viitorul...

dispariția plantelor
Nu doar speciile animalele sunt amenințate cu dispariția. Primul studiu realizat vreodată cu privire la situația florei actuale arată că ne aflăm în fața...

Foametea globală persistă, deși producem suficientă hrană 0 (0)

foametea globala
Se produc suficiente calorii pentru a hrăni populația Terrei și totuși sunt încă sute de milioane de oameni la limita înfometării. În urma Revoluției Industriale...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.