Ecologie și poluare

Antagonia dintre ecologie și poluare a devenit foarte vizibilă în ultima jumătate de secol, când poluarea produsă de activitatea industrială umană s-a amplificat, iar efectele negative asupra mediului înconjurător, a climei și biodiversității și chiar asupra omului au devenit extrem de clare.

De fapt, ecologia ca știință a apărut tocmai pentru a contracara efectele poluării, despre care umanitatea a început să fie conștientă la mult timp după demararea Revoluției Industriale, la sfârșitul secolului 19. Poluarea nu se referă doar la efectele nocive ale gazelor cu efect de seră, emise prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), ci și la deteriorarea mediului (prin defrișări sau agricultură intensivă) ori afectarea faunei terestre și marine (prin vânat și pescuit excesiv).

În ultima vreme, omenirea este pusă în fața deciziei de a alege între ecologie și poluare: evoluția economiei moderne presupune exploatarea intensivă a resurselor naturale, iar evoluția industrială este legată în mod direct de poluare; dimpotrivă, ecologia pare să amenințe stilul de viață al omului modern, dar ne și demonstrează că e greșit să rupem echilibrul la care natura a ajuns în sute de milioane de ani de evoluție.

Pentru supraviețuirea speciei umane, dar și păstrarea biodiversității pe planetă cât mai puțin afectată de activitatea omului, e necesar să găsim soluții viabile de a reduce și chiar elimina poluarea, în paralel făcând eforturi să protejăm ecosistemele și natura din care facem parte.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Ecologie și poluare

Factorii antropici sunt o presiune constantă asupra litoralului din Delta Dunării...

Litoral
Partea de nord a litoralului românesc este integrată în Reţeaua Natura 2000 ca bioregiune pontică foarte importantă din punct de vedere al...

Biodiversitatea litoralului românesc, în pericol din cauza turismului 5 (2)

turism romanesc
Biodiversitatea litoralului luptă pentru supraviețuire: Impactul devastator al turismului asupra litoralului românesc de Cristina Despina

De ce trebuie să utilizăm apă de calitate în irigații 0...

Irigații
Creșterea cererii de apă, deteriorarea cantitativă și calitativă a apei, poluarea mediului și posibilele schimbări climatice provoacă impact negativ asupra ecosistemelor acvatice....

Delta Dunării: efectul cererii de apă tot mai crescute asupra ecosistemelor...

Delta Dunării
de Cristina Despina Creșterea cererii de apă, deteriorarea cantitativă și calitativă a apei, poluarea mediului și posibilele schimbări climatice,...

Cartografierea cu drone a habitatelor naturale și monitorizarea plantelor invazive 5...

Monitorizarea plantelor invazive cu ajutorul dronelor
de Cristian Trifanov Dronele au revoluționat modul în care colectăm informații despre lumea din jurul nostru. În ultimii ani,...

Proiecte pentru protejarea ecosistemului Mării Negre 5 (3)

protejarea ecosistemului Marii Negre
de Silviu Covaliov Încă din anii '60, Marea Neagră a pierdut mai mult de jumătate din speciile de alge...

Economia circulară se sprijină pe IT 5 (1)

economie circulara
Economia circulară este aceea în care sistemele de fabricație sunt proiectate să funcționeze ca bucle închise de produse și materie primă. Produsele...

FOTOGEOGRAFICA, un sfert de veac de ştiinţă, pasiune, tehnică 0 (0)

Poveste de iarna, fotografie de Daniel Diaconu
Într-o Românie în rapidă schimbare, multe începuturi sfârșesc repede, fie că sunt firme, politici, proiecte, mai mari sau mai mici. De aceea,...

Schimbări climatice alarmante 0 (0)

Pentru această ediție a revistei îmi propusesem un alt subiect. Începusem deja să lucrez la el, dar l-am abandonat, după ce am...

Ziua Mondială a Mediului 2021: Every Can Counts lansează European Recycling...

Revista S&T 106
Fie că ne aflăm în centrele oraşelor, în parcuri, pe străzi sau în zone de agrement, pe 5 iunie sărbători Ziua Mondială...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.