0
(0)

Prostovănime, atenție la mine! Împotriva SARS-COV-2 nu se poate face vaccin! Cum nu s-a putut face nici pentru HIV ori pentru virusul hepatitic C. Pentru că variabilitate antigenică. Sunteți atenți? Ok!
Postare pe FB din 12 august 2020

Domnul doctor despre care vă povesteam în numărul trecut are o bogată pagină de FB, așa cum este obligația oricărui influencer care se respectă. Pe pagina sa nu atinge numai subiecte medicale ci se avântă cu mare voioșie și în zonele politicii interne și externe. De fiecare dată are opinii ferme, chiar dacă argumentele folosite sunt extrem de sărace, atunci când nu lipsesc cu desăvârșire. Pe mine nu mă interesează politica, ci doar chestiile ce țin de știință, în acest caz, de medicină. Domnia sa, așa cum puteți vedea în scurtul citat cu care am început acest text, anunța lumea întreagă, ”prostovănimea”, că nu se poate realiza un vaccin împotriva SARS Cov-2! Postarea era din 12 august, dată la care deja demaraseră mai multe studii clinice în care erau testate vaccinuri împotriva virusului care este vinovat de boala COVID-19. Dar pentru el asta nu conta. Importante nu erau importante faptele, nici acum nu sunt. Importantă era doar ideea sa fixă: suntem fraieriți cu pandemia asta. (Vă rog să mă iertați, m-am molipsit și eu de limbajul acestui influencer.) Iar faptele erau simple și ușor de accesat pentru oricine. La sfârșitul lunii iulie, compania americană Moderna anunța demararea fazei a treia a testelor clinice pentru un vaccin împotriva SARS Cov-2. Dacă nu știți, faza a treia a unui test clinic este ultima etapă de testare a unui medicament (în cazul nostru un vaccin). În această etapă se fac ultimele verificări asupra eficienței și siguranței vaccinul, testul fiind efectuat, în condiții controlate, pe grupuri mari de oameni. În cazul Moderna, la test au participat circa 30.000 de persoane. Tot la sfârșitul lui iulie și companiile Pfizer și BioNTech anunțau demararea ultimei faze de testare a vaccinului lor. Nici informația asta nu a ajuns la domnul doctor. Nu știu cum se întâmplă, dar la el ajung numai năzbâtiile. Năzbâtii pe care le îmbracă frumos într-un limbaj foarte colorat.

Iată cu ce ne delecta pe 13 noiembrie, după ce Pfizer și BioNTech ca eficacitatea vaccinului lor este de 90%. ” BĂCCINA AROMATĂ Vindecarea în gripa covid este de 99,7%. Eficiența vaccinului Pfulizer este de 90%. Strașnic! Bun, dar mai e o problemă: vaccinul negălușcan poate fi transportat către ovine doar la temperatura de -80 de grade. Adică nu poate fi transportat. Este că sunteți proști?” Omul nostru încurca merele cu perele. Vindecarea e una, imunizare e o alta. Adică, vaccinul nu te vindecă, te ajută să nu te îmbolnăvești. Mai trebuie precizat că, spre deosebire de gripă, Covid-19 îi lasă pe mulți dintre cei vindecați cu sechele multiple și grave. Și mai e chestia aia cu temperatura de transport [către ovine] de -80 de grade [Celsius], ceea ce face vaccinul netransportabil. Domnul doctor este sigur pe această afirmație pentru că, spre deosebire de noi, nu este prost. Dânsul este deștept, foarte deștept. Cu toată smerenia de care pot da dovadă aș îndrăzni să îl contrazic. Am făcut de mai multe ori experimente pentru copii în care am folosit gheață carbonică, sunt experimente foarte amuzante, care îmi oferă prilejul să anunț cu bucurie că ne vom distra cu gheață de pe Marte. Temperatura de sublimare a gheții carbonice este de -78,5 grade Celsius, o temperatură numai bună pentru a asigura transportul vaccinului Pfizer-BioNTech. O ladă cu 18 kg de gheață carbonică se poate achiziționa online la prețul de circa 100 de lei Știu, dl doctor spune că este nevoie de – 80 de grade Celsius, numai că în comunicatul comun al celor două companii se vorbește de un interval de temperaturi cuprins între -70 și -80 grade Celsius. Pentru domnia sa acesta este un detaliu complet nesemnificativ, nu se dă bătut dânsul în fața unor numere… Desigur, problemele logistice vor fi extrem de complicate, dar asta nu înseamnă că vaccinarea este imposibilă. Înseamnă doar că vom asista la o desfășurare de forțe fără precedent,

A doua zi, pe 14 noiembrie, domnul doctor mai avea un comunicat important către țară: ”Dacă ești medic și decizi să te vaccinezi cu produsul Pfizer, pus în circulație la câteva luni după apariția virusului cu ochi oblici, înseamnă că ești complet cretin.” Remarcabil limbajul concis al domnului doctor, de-a dreptul remarcabil. În numai câteva cuvinte, alese cu o eleganță fără de egal, dânsul aruncă umbra îndoielii asupra noului vaccin împotriva virusului SARS Cov-2. Eu ce să mai zic? Nu zic nimic. Mă uit doar pe site-urile FDA (Food and Drug Administration) din SUA și EMA (European Medicines Agency) și constat că acolo se subliniază clar că în nici un caz, chiar în această situație dramatică, nu vor fi aprobate vaccinuri care nu satisfac toate, subliniez: toate, criteriile de siguranță și eficacitate. Și în acest caz va fi obligatoriu să fie parcurse toate fazele de testare clinică impuse pentru orice vaccin. Nu se va face nici cel mai mic rabat de la reguli. Cum de a fost posibil să ajungă la omologare vaccinurile împotriva SARS Cov-2 în mai puțin de un an? Răspunsul este simplu, situația grava a obligat companiile farmaceutice să angajeze eforturi fără precedent în cercetare și testare. Sunt conștient că mi se poate răspunde făcându-se apel la vreo teorie a conspirației. Sunt smerit și nu am să zic nimic. Voi profita de faptul că nu sunt medic și mă voi vaccina cu speranța că nu voi fi considerat ”complet cretin”.

Pe 2 noiembrie domnul doctor mai avea o intervenție miraculoasă pe pagina sa de FB: ”CHINEZĂRII Adică voi credeați că chinezul a dat cu un virus care poate fi oprit cu bucăți de pânză?” Altfel supus, masca este complet ineficientă, virusul este de neoprit. Aici trebuie să fiu atent la nuanțe. Domnul nostru pare să se refere la măștile din pânză. Este adevărat ele sunt mai puțin eficiente decât cele chirurgicale, dar asta nu înseamnă că sunt complet inutile. Dimpotrivă, ele pot fi satisfăcătoare, mai ales dacă au mai multe straturi. O spune foarte clar și postarea ”Scientific Brief: Community Use of Cloth Masks to Control the Spread of SARS-CoV-2” de pe site-ul CDC.gov. Vă recomand cu căldură să îl parcurgeți este scris pe limba noastră, a oamenilor obișnuiți. Pentru a încheia cu postările domului doctor voi da un citat scurt dintr-o postare din 25 februarie: ”Ca să-i lămuresc pe imbecilii care umblă cu chiloțeii pe nas prin aeroporturi, mă ofer voluntar să mă infectez cu virusul vieții.” Trebuie să recunoaștem că omul nostru dă dovadă de spirit de sacrificiu, spre deosebire de ”imbecilii care umblă cu chiloțeii pe nas prin aeroporturi”…

Revin acum la interviul “Minciuna covid demascată din interior”, despre care am început să discut în numărul trecut. Domnul doctor face niște un șir lung de afirmații surprinzătoare și consideră că folosirea ventilatoarelor este stupidă în cazul pacienților bolnavi de COVID-19. Nu știu, nu sunt decât un inginer cuprins de o uimită smerenie. Uimirea mea vine din simplul fapt că se întâmplă să mai urmăresc literatura de specialitate, în limita priceperii mele în ale cititului de texte medicale. Văd în aceste texte, cât și în reportaje tv din întreaga lume, că ventilatoarele sunt folosite pe scară largă în întreaga lume, în formele cele mai grave de COVID-19. Mai mult decât atât, insuficiența ventilatoarelor de la începutul pandemiei era considerată o adevărată condamnare la moarte pentru mulți pacienți aflați în stare critică. Dacă aș fi obligat să fiu de acord cu domnul doctor ar fi musai să apelez la o teorie a conspirației. Industria ventilatoarelor în goana sa după profituri a inventat acest fals tratament…. pentru cei mai serioși: evident, glumesc.

Dacă tot am pomenit de conspirații, dl doctor vine și el cu una. Noul coronavirus a fost produs în laborator. În sprijinul acestei afirmații îl aduce pe Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel pentru medicină și fiziologie în 2008, pentru descoperirea virusului HIV. El vorbește despre faptul că în genomul visrusului SARS Cov-2 s-au identificat fragmente genetice care provin de la virusul HIV, care ar reprezenta o dovadă pentru producerea în laborator al noului coronavirus. Eu aș privi cu oarecare suspiciune orice afirmație a lui Montagnier, pe care îl consider în continuare un mare om de știință. Din nefericire Premiul Nobel nu garantează că omul de știință răsplătit cu el nu o ia pe arătură, iar Montagnier a făcut-o adesea în ultimii ani. Bănuiesc că afirmația savantului francez se bazează pe un preprint, intitulat ”Uncanny similarity of unique inserts in the 2019-nCoV spike protein to HIV-1 gp120 and Gag” postat pe 30 ianuarie 2020 pe site-ul bioRxiv. Acest articol nu a trecut nici până acum de furcile caudine ale procesului Peer Review. În schimb avem un alt studiu, care a trecut cu succes verificarea Peer Review, care a fost publicat în revista Nature Medicine pe 17 martie și care este intitulat ” The proximal origin of SARS-CoV-2” în care se demonstrează că, cel mai probabil, SARS Cov-2 își are o origine naturală. Nu vă legați de sintagma ”cel mai probabil”, ea ține de rigoarea omului de știință, care evită să facă afirmații categorice. Până una alta, până acum nu am reușit să găsesc nici un articol publicat în vreo revistă respectabilă care să contrazică dovezile din revista Nature. Am o senzația că domnul doctor nici măcar nu este preocupat de articolele din revistele serioase. Întrăznesc să susțin smerit că el preferă textele pline de năzbâtii care pot fi găsite cu mare ușurință pe internet…

Am argumente pentru afirmația de mai devreme. Domnul doctor vorbește despre falsitatea testelor RT PCR pentru identificarea purtătorilor de SARS Cov-2 și îl aduce drept argument absolut pe Președintele Tanzaniei, John Magufuli, care a susținut că mostre recoltate de la o capră și un fruct pawpaw au fost testate pozitiv cu COVID-19. Din nefericire, președintele Tanzaniei, aflat pe atunci într-o acerbă luptă politică nu a adus nici cea mai mică dovadă, în afară de propriile-i vorbe pentru afirmația sa. Domnul doctor nu este deloc interesat de studiile științifice în care este analizată acuratețea testelor pentru SARS Cov-2. Medic fiind, le poate parcurge cu ușurință. El preferă cancanurile care bântuie internetul, numai ele îi pot aduce râvnita popularitate de către orice influencer al zilelor noastre.

Încă odată, acum la încheierea acestui text, vreau să îmi cer iertare. Știu că ironia nu poate fi folosită drept argument într-o controversă, dar după ce am citit postările domnului doctor, am fost puternic influențat de spiritul său fermecător și concis.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?