0
(0)

La 10 ani de la ultime campanie de recrutare, Agenția Spațială Europeană (ESA) caută noi candidați pentru misiuni în spațiu.

Pentru prima dată în istorie, ESA va selecta și persoane cu un grad rezonabil de dizabilitate fizică. Sunt multe activități pe care le poți face pe o navă fără să fie nevoie să îți folosești membrele inferioare, zice Timothy Peake, astronaut ESA, prezent la conferința de presă în care s-a făcut marele anunț.

Tim știe ce zice. Fostul ofițer britanic, devenit cosmonaut ESA, a alergat un maraton la bordul Stației Spațiale Internaționale, pentru monitorizarea funcțiilor fizice, dar și pentru a fi în formă. „A fost mult mai ușor în condițiile din spațiu, pe Pământ nu aș putea alerga decât în semi-maratoane!”, spune Timothy Peake.

„În spațiu, toți avem dizabilități: corpul uman pur și simplu nu este adaptat pentru a trăi acolo. Tehnologia ne salvează, deci nu văd de ce nu s-ar putea ca tehnologia să mai suplinească o anumită abilitate fizică”, completează Samantha Cristoforetti, cel de al doilea astronaut ESA invitat la conferința de presă.

Depunerea dosarelor atât pentru posturile vacante de astronaut, cât și cele de parastronaut se desfășoară în perioada 31 martie – 28 mai 2021.

ESA va lua în considerare cererile depuse pe site-ul web ESA Careers doar pe parcursul acestor opt săptămâni.

Dacă sunteți interesați, trebuie să știți că din cei doi astronauți care vor trece de procesul de selecție care durează 18 luni, doar unul va deveni membru permanent al echipei de zbor în spațiu, „astronaut de carieră”, cu șanse reale de a ajunge pe Lună. Cel de al doilea va fi „astronautul de rezervă”, care va zbura în misiuni comerciale sau orice altfel de misiuni. Contractul său va fi pe 4 ani.

Ce șanse ai? 

Vor fi mii de aplicanți, din care vor trece de preselecție 20 de persoane, din care vor rămăne apoi doi astronauți ESA. Și, din aceștia, cum spuneam, doar unul va deveni membru permanent al echipei de zbor în spațiu. Celălalt va fi o rezervă.

Acestea fiind spuse, ai toate șansele, spune Samantha Cristoforetti. „Principala condiție este să îți depui candidatura și să îndeplinești criteriile minime!” Pe parcursul procesului de selectie, agenția va spriini candidații în toate modurile posibile să reușească, și nu să fie eliminați. De la zecile de evaluări psihologice, care modelează procesul de selecție pe profilul tău, la sutele de sarcini posibile pentru un astronaut. La unele dintre acestea te-ai putea potrivi și excela, făcând din candidatura ta o alegere valoroasă pentru un anumit tip de misiuni.

Este posibil și ca unii din candidații respinși pe parcurs pentru misiuni în spațiu să fie reorientați spre alte poziții în cadrul ESA.

Ce trebuie să știi ca să devii astronaut:

  1. O diplomă de masterat (sau superioară) și o experiență de minimum trei ani în: științele naturii, inginerie, matematică, informatică; sau o diplomă de pilot de teste.
  2. Să fii fluent în engleză (minimum CEFR C1) și înțelegere bună într-o a doua limbă străină (nu contează care)
  3. Să ai o motivație puternică și capacitatea de a face față unui program neregulat de lucru, cu călătorii frecvente, cu absențe lungi de acasă și de lângă familie.
  4. Să îți păstrezi calmul sub presiune.
  5. Să fii dispus să participi la experimente biologice.

Pentru candidații la postul de parastronaut, ESA va permite includerea persoanelor cu următoarele dizabilități:

• deficiențe ale membrelor inferioare, la nivelul gleznei sau al genunchilor

• un picior mai lung decât celălalt

• o statură mică (<130 cm)

Mai multe informații aici: https://www.esa.int/YourWayToSpace

Până în prezent, la bordul ISS au lucrat 28 de astronauți ESA.

Ar fi extraordinar să avem și un român printre ei!

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?