Din 1991 încoace, în luna septembrie, sunt decernate Premiile Ig Nobel, care răsplătesc ”lucrări științifice, care te fac să râzi, după care să gândești”. Premiile își propun să ” celebreze insolitul, să onoreze imaginația și să stimuleze interesul publicului pentru știință, medicină și tehnologie.”
Nu voi face nici o introducere, voi trece direct la chestiune.
Premiul pentru biologie
În acest an, Premiul Ig Nobel pentru medicină a mers către Susanne Schötz (Suedia), pentru studiile sale de miaunologie. Mai exact ”pentru analiza diferitelor forme de comunicare pisică-om.” Cercetătoarea suedeză este citată cu cinci lucrări din domeniul vast, desigur, al miaunologiei. Nu am cum să vi le prezint pe toate, ci doar pe acelea care îmi par cele mai simpatice.
Prima ar fi ”A Comparative Acoustic Analysis of Purring in Four Cats” (O analiză acustică comparativă pentru [sunetele emise în timpul] torsului pentru patru pisici), publicat prezentat la conferința Fonetik 2011. Din rezumatul lucrării aflăm că: ”Lucrarea prezintă rezultatele unei analize comparative a sunetelor emise de patru pisici domestice în timpul torsului. Analiza acustică descriu presiunea sunetelor, durata, numărul de cicluri și frecvența fundamentală. Am identificat diferențe individuale în ceea ce privește anumite aspecte între cele patru pisici.” Vă dați seama că o asemenea analiză acustică nu este chiar la îndemâna oricui. Laureata Premiului Ig Nobel din acest an a reușit să o realizeze cu mult succes. Din acest motiv, dânsa arăta cu mândrie în concluzia studiului despre felul în care torc pisicile că ”După știința noastră, aceasta este primul studiu comparativ și cantitativ referitor la torsul pisicilor. […] Lipsa datelor cantitative din literatură face dificilă obținerea unor concluzii, iar lucrarea noastră arată că există anumite variații în felul în care se manifestă torsul la pisicile domestice.”
A doua lucrare despre care vreau să vă povestesc este și mai interesantă: “A Phonetic Pilot Study of Vocalisations in Three Cats” (Un studiu fonetic pilot despre vocalizările a trei pisici), prezentat la conferința Fonetik 2012. Obiectivul studiului este foarte ambițios. ”Au fost colectate 538 de vocalizări provenite de la trei pisici domestice, după care au fost utilizate în acest studiu fonetic pilot, folosindu-se aceleași metode de înregistrare și analiză care sunt folosite pentru limbajul uman.” Cercetarea limbajului pisicesc nu se va opri aici. La sfârşitul lucrării, autoarea ne anunță, plină de speranță: ”Cercetările viitoare vor include studii mai ample ale vocalizărilor pisicilor, incluzând analiza intonației și a benzilor de frecvență pentru fiecare tip de vocalizare, în special pentru vocale. În plus, vom efectua o comparație între vocalizările adresate către alte pisici și cele adresate către om.”
Să știți că s-a ținut de cuvânt. În 2016 Susanne Schötz, publica un nou studiu, intitulat (aproape poetic): “Melody in Human–Cat Communication (Meowsic): Origins, Past, Present and Future” (Melodia în comunicarea om – pisică (miauzica): origini, trecut, prezent și viitor), prezentat la conferința Fonetik 2016. Ați zâmbit? Dacă da, acum puteți începe să gândiți la acest premiu.
Premiul Ig Nobel pentru ecologie
Anul acesta Premiul Ig Nobel pentru ecologie a fost acordat cercetătorilor Leila Satari, Alba Guillén, Àngela Vidal-Verdú și Manuel Porcar pentru ”utilizarea analizei genetice în copul identificării diferitelor tipuri de bacterii care se găsesc pe guma de mestecat aruncată pe pavaj în mai multe țări”. În acest caz nu cred că avem de-a face cu un studiu care te îndeamnă la zâmbit, el face parte mai degrabă din categoria insolitului. Lucrarea “The Wasted Chewing Gum Bacteriome” (Bacteriomul din guma de mestecat aruncată) a fost publicată anul trecut în foarte prestigioasa revistă Scientific Reports. Foarte pe scurt, cercetătorii au constatat că prin caracterizarea completă a bacteriomului din guma de mestecat aruncată pe jos ”s-a constatat o diversitate moderată a populației bacteriene în eșantioanele analizate. În plus, s-a arătat că bacteriile provenind din cavitatea bucală sunt înlocuite, în câteva săptămâni, cu bacterii din mediul înconjurător.”
Premiul Ig Nobel pentru chimie
Acest premiu nu are cum să nu îți deschidă fața printr-un zâmbet larg. El a fost acordat cercetătorilor Jörg Wicker, Nicolas Krauter, Bettina Derstroff, Christof Stönner, Efstratios Bourtsoukidis, Achim Edtbauer, Jochen Wulf, Thomas Klüpfel, Stefan Kramer și Jonathan Williams pentru ”analiza aerului din sălile de cinematograf pentru a vedea dacă există vreo legătură între mirosurile emanate de spectatori și nivelul de violență, sex, comportamente antisociale, folosirea de droguri din filmul proiectat pe ecran.” Aici avem de-a face cu două lucrări laborioase dedicate acestui subiect. Trebuie să recunosc că, în ciuda faptului că am zâmbit larg la început, după ce am parcurs cele două lucrări mi-am dat seama că măcar ideea cercetătorilor mi pare a fi foarte interesantă.
Voi vorbi numai despre cea de-a doua, intitulată “Cinema Data Mining: The Smell of Fear” (Extragerea datelor din cinematograf: mirosul fricii) care a fost prezentată la cea de XXI-a Conferință despre Cunoaștere, Descoperire și Extragerea Datelor. Autorii arată la începutul lucrării că ”în timp ce răspunsul fiziologic uman la evenimente sau stimuli emoționali este bine investigat prin diferite modalități, cu ar fi electroencefalografia, se cunoaște surprinzător de puțin despre exalarea așa-numiților substanțe organice volatile (Volatile Organic Compounds, VOCs). Acestea sunt molecule cu masă relativ mică, ce se evaporă ușor și care pot fi detectate în jurul nostru.” După o descrie amănunțită a metodei și a rezultatelor obținute, cercetătorii arată că: ”rezultatele experimentale ne-au confirmat abordarea și au arătat potențialul metodelor pe care le-am folosit. În prezent suntem în curs de evaluare în detaliu a rezultatelor pentru a identifica mecanismele metabolice care duc modificarea concentrației substanțelor organice volatile. Adițional, vom efectua măsurători în medii mai bine controlate, în care să efectuăm măsurători asupra unor subiecți individuali care vor fi expuși unor stimuli vizuali standardizați.”
Deja sunt curios. Va veni vremea în care să identificăm subiectul unui film numai pe baza mirosului exalat de către spectatori? Le dau și o mică idee celor ce iubesc cu înfocare teoriile conspirației. Poate că se deschide acum o cale către un nouă armă prin care oculta planetară ne va putea supraveghea emoțiile…
Premiul Ig Nobel pentru economie
Anul acesta premiul a fost acordat cercetătorului Pavlo Blavatskyy pentru descoperirea faptului că ”există o legătură directă între obezitatea politicienilor și corupția din respectiva țară”. Zâmbiți? Aveți puțintică răbdare, să vedem despre ce este vorba.
Lucrarea care a stat la baza acordării premiului era intitulată “Obesity of Politicians and Corruption in Post‐Soviet Countries” (Obezitatea politicienilor și corupția din statele post-sovietice) care a fost publicată în acest an în revista Economic of Transition and Institutional Change. În rezumatul lucrării ni se explică asta: ”Am colectat 299 de fotografii ale fețelor miniștrilor din 15 state post-sovietice (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Rusia, Tajikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan). Pentru fiecare imagine s-a folosit un algoritm specializat pentru a se estima indicele de masă corporală. Am constatat că valoarea medie a indicelui de masă corporală [a miniștrilor] este puternic corelată cu nivelul corupție din țara respectivă. […] Rezultatele obținute sugerează anumite caracteristici fizice ale politicienilor, cu este indicele de masă corporală, ar putea fi folosite ca variabile pentru a deduce nivelul corupției corupției politice.”
Da, studiul este interesant, deși are unele limitări. De exemplu, nu știu cât de precisă poate fi evaluarea indicelui de masă corporală pe baza unor portrete fotografice.
Premiul Ig Nobel pentru medicină
La premiul ăsta nu ai cum să nu zâmbești. El a fost acordat cercetătorilor Olcay Cem Bulut, Dare Oladokun, Burkard Lippert și Ralph Hohenberger, care au demonstrat că ”orgasmul sexual desfundă căile nazale”(!). Descoperirea lor a fost publicată în anul acesta, cu titlul ”Can Sex Improve Nasal Function? – An Exploration of the Link Between Sex and Nasal Function” (Sexul poate îmbunătăți funcția nazală? O explorare despre legătura dintre sex și funcția nazală) în Ear, Nose & Throat Journal.
De această dată avem de-a face cu un rezumat scurt, dar cuprinzător. ”Acest studiu a fost realizat pentru a se evalua impactul activității sexuale asupra respirației nazale în comparație cu folosirea unul decongestionant nazal”. Desigur, rezultatele au fost obținute pe baza folosirii unei metode riguros științifice asupra căreia, din anumite motive, pe care sper să le înțelegeți, nu voi insista. ”Am constatat o îmbunătățire a respirației nazale după contactele sexuale cu durata de până la 60 de minute, similară cu cea obținută prin folosirea unui decongestionant nazal uzual.” Avem un rezultat care ar putea fi folosit ca o soluție terapeutică în anumite situații, atunci când n-ai la îndemână picăturile cu pricina. Numai că, citind mai departe concluziile cercetătorilor premiați cu Ig Nobel, primim o veste proastă: ”La trei ore după contactul sexual, respirația nazală a revenit la nivelul inițial, spre deosebire de cazul în care a fost folosit un decongestionant nazal a cărui eficacitate s-a păstrat pentru un timp mai lung.”
Cercetătorii subliniat capitolul concluzii că ”Sigmund Freud și Wilhelm Fliess au descris deja, cu mult timp în urmă, legătura dintre nas și zona genitală. Acesta este primul studiu exploratoriu care analizează legătura între activitatea sexuală cu orgasm și impactul ei asupra respirației nazale.” Mă feresc să mai adaug ceva…
Premiul Ig Nobel pentru pace
Acest premiu mi-a atras atenția. O să vă spun mai încolo de ce. Premiul a fost acordat cercetătorilor Ethan Beseris, Steven Naleway și David Carrier, ”pentru testarea ipotezei conform căreia barba oamenilor a apărut pe parcursul evoluției pentru a-i proteja de pumnii primiți în față”. Vă dați seama, fiind un mândru posesor de barbă, am devenit foarte interesat să văd cum staul lucrile cu barba și pumnii primiți drept în față. Am trecut rapid la documentare. Premianții Ig Nobel pentru pace au fost răsplătiți pentru lucrarea “Impact Protection Potential of Mammalian Hair: Testing the Pugilism Hypothesis for the Evolution of Human Facial Hair” (Potențialul de protecție al părului mamiferelor: testarea ipotezei pugilistice pentru evoluția părului facial uman), care a fost publicat în 2020 de foarte prestigioasa publicație Integrative Organismal Biology, care face parte din grupul Oxford Academic.
Din rezumatul lucrării aflăm că ”Părul facial este unul dintre cele mai semnificative dimorfisme sexuale în cazul oamenilor (Homo sapiens) și este adesea perceput ca un indicator al masculinității și a dominării sociale. Din acest motiv s-a sugerat că părul facial uman joacă un rol important în competiția masculină. Unii autori au propus ipoteza conform căreia barba ar avea o funcție similară cu cea a coamei leilor, care servește la protejează zone vitale, cum ar fi gâtul și maxilarul de atacuri letale. Această ipoteză este consistentă cu observația că mandibula, care este acoperită superficial de barbă, este unul dintre cele mai fracturate oase faciale în timpul violențelor interpersonale.”
Aceste considerații i-au împins pe cercetători la demararea unui șir de experimente riguroase. Nimeni nu a fost rănit pe timpul realizării lor. Nimeni nu s-a luat la bătaie în laboratorul savanților. Cercetătorii au folosit materiale compozite, care imitau foarte bine caracteristicile oaselor faciale umane, pe care le-au acoperit cu blană neargăsită de oaie. Rezultatele obținute au demonstrat foarte clar că barba joacă un rol important în diminuarea consecințelor loviturilor de pumn primite în plină față. ” Rezultatele noastre arată că, în medie, eșantioanele acoperite cu blană au absorbit cu aproape 30% mai multă energie decât eșantioanele neacoperite.” Iată o concluzie clară, care m-a liniștit. O să îmi las barba să crească și mai mare.
Premiul Ig Nobel pentru fizică
Premiul a fost acordat cercetătorilor Alessandro Corbetta, Jasper Meeusen, Chung-min Lee, Roberto Benzi și Federico Toschi ”pentru realizarea de experimente pentru a afla de ce pietonii nu se ciocnesc între ei”. Acest premiu nu răsplătește o lucrare amuzantă, ci una insolită, dar cu unele aplicații practice. Lucrarea care a stat la baza acordării premiului are titlul “Physics-based modeling and data representation of pairwise interactions among pedestrians” (Modelare bazată pe fizică și analiza datelor pentru interacțiunea între perechi de pietoni), publicată în 2018 în revista Physical Review E.
Avem de-a face cu o analiză amplă și riguroasă, presărată cu formule mai mult sau mai puțin complicate. Autorii își rezumă astfel lucrarea: ”Pe timpul deplasării, pietonii își adaptează continuu traseul de mers pe jos încercând să păstreze distanțele de confort reciproc și să evite ciocnirile dintre ei. Am folosit un set de date statistice de înaltă calitate, compus din câteva milioane de trasee din viața reală obținute prin monitorizare cu dispozitive de ultimă generație (timp de aproximativ 6 luni, într-o gară), am dezvoltat un model cantitativ capabil să abordeze interacțiunile în cazul evitării ciocnirilor dintre pietoni.”
Din punctul meu de vedere, avem de-a face cu un studiu semnificativ, care oferă date cantitative riguroase ce ar putea sta la baza viitoarelor proiecte de infrastructură în care să se țină seama de dinamica mulțimilor. Din acest motiv nu am zâmbit, dar am devenit extrem de curios asupra acestui subiect.
Premiul Ig Nobel pentru cinetică
Avem de-a face cu ceva înrudit îndeaproape cu premiul de mai sus. El a fost acordat cercetătorilor Hisashi Murakami, Claudio Feliciani, Yuta Nishiyama și Katsuhiro Nishinari ”pentru realizarea de experimente prin care să înțeleagă de ce uneori pietonii se ciocnesc între ei”. Lucrarea premiată are titlul ”Mutual Anticipation Can Contribute to Self-Organization in Human Crowds” (Anticiparea reciprocă poate contribui la autoorganizarea mulțimilor umane) și a fost publicată în 2021 în foarte prestigioasa revistă Science Advances.
Nu am multe de spus despre aceasta studiu științific. Este similar cu cel descris mai devreme dar are câteva puncte suplimentare, cum ar fi influența utilizării telefonului mobil pe timpul deplasării. Concluziile obținute pot fi folosite pentru managementul traficului pietonal.
Premiul Ig Nobel pentru entomologie
De această dată nu ai cum să nu zâmbești ușor. Premiul a fost acordat cercetătorilor John Mulrennan, Jr., Roger Grothaus, Charles Hammond și Jay Lamdin pentru ”elaborarea unei noi metode de stârpire a gândacilor de la bordul submarinelor”. Lucrarea științifică premiată are titlul “A New Method of Cockroach Control on Submarines” (O nouă metodă pentru controlul gândacilor la bordul submarinelor) și a fost publicată cu mai mult timp în urmă, mai exact în 1971, în revista Journal of Economic Entomology.
Problema asta, a gândacilor de la bordul submarinelor nucleare, pare a fi una greu de rezolvat. Vaporii toxici pentru gândaci, generați de insecticidele vremii, sunt rapid eliminați de sistemul de recirculare și filtrare a aerului de la bord, așa că supărătoarele insecte se pot înmulți nestingherite. Din acest motiv autorii au propus o metodă nouă, care a fost testată pe trei submarine, de eradicare a gândacilor. Practic tratamentul se efectua la suprafață, cu sistemul de ventilație oprit, urmărindu-se o anumită strategie de aplicare, descrisă în lucrarea amintită mai devreme.
Premiul Ig Nobel pentru transport
Deși unii au zâmbit, premiul din acest an a fost acordat pentru un studiu serios, necesar, dar care, e drept, pentru unii face parte din categoria insolitului. El a fost acordat cercetătorilor Robin Radcliffe, Mark Jago, Peter Morkel, Estelle Morkel, Pierre du Preez, Piet Beytell, Birgit Kotting, Bakker Manuel, Jan Hendrik du Preez, Michele Miller, Julia Felippe, Stephen Parry și Robin Gleed. Ei au determinat pe cale experimentală că, atunci când transporți rinocerii negri pe cale aeriană, este mai bine să îi atârni de picioare. Titlul lucrării este lung: “The Pulmonary and Metabolic Effects of Suspension by the Feet Compared with Lateral Recumbency in Immobilized Black Rhinoceroses (Diceros bicornis) Captured by Aerial Darting” și a fost publicat anul acesta în Journal of Wildlife Diseases.
Din păcate nu am reușit să accesez online lucrarea de mai sus, așa că am putut citi numai rezumatul ei. Ideea este următoare: de multe ori este nevoie ca rinocerii negri să fie mutați dintr-un loc în altul. Adesea este folosit transportul aerian, cu ajutorul elicopterelor. Rinocerii adulți cântăresc mai mult de o tonă, așa că ei nu pot fi transportați decât atârnați sub elicopter. Care este cea mai bună poziție de atârnare? Legăm rinocerii de picioare sau îi transportăm culcați pe o parte? Cercetătorii au efectuat măsurători metabolice și pulmonare pe rinoceri anesteziați, care au fost ridicați cu ajutorul unei macarale. Rezultatele obținute au arătat că poziția ”atârnat de picioare” este ceva ma confortabilă din punct de vedere metabolic și pulmonar.
Încheiere
În ceea ce mă privește, privește Premiile Ig Nobel din acest an și-au îndeplinit menirea. M-au făcut să zâmbesc pentru ca mai apoi să îmi stârnească o vie curiozitate.
